Etapa a XV-a în Divizia D Timiș, cu câte 4 succese acasă respectiv remize, dar și, ireal, cu… 12 jucători într-o echipă: rezultate, marcatori, detalii + GOLGHETERII. Și suspendații… Voința, 3 lovituri de la 11 metri afară între minutele 87 și 91, a doua – ratată

Caravana ligii a patra județene în fotbalul timișean a intrat în ultimul sfârșit de săptămână din octombrie în pătrimea finală a turului campionatului, odată cu runda a XV-a, în care s-au înregistrat câte 4 victorii pe teren propriu respectiv rezultate de egalitate. Mai jos, rezultatele, marcatorii și succinte amănunte, respectiv lista suspendaților și clasamentul golgheterilor in extenso. Iar programul viitor și clasamentul la zi înaintea ultimelor 4 etape din tur, pe coloana datelor tehnice a secțiunii Fotbal.

Sporttim vă invită pe pagina de pe rețeaua social media MeWe

În ceea ce-i privește pe cei suspendați de către Comisia de Disciplină a AJF Timiș, nu este vorba doar despre jucători. Flavius Sitaru – președinte al clubului Unirea Sânnicolau Mare, a fost suspendat pentru două etape şi penalizat cu 500 de lei pentru proteste la deciziile arbitrilor în meciul disputat în etapa trecută la Parţa, iar Marius Maier (conducător la CSM Lugoj) a fost ”atins” de o manieră identică pentru protestele manifestate runda anterioară la partida cu cei din Buziaş. Altfel, Daniel Galea (CS Unirea Sânnicolau Mare) a fost suspendat și el tot pe două etape şi penalizat tot cu 500 de lei, în vreme ce Alin Mihali şi Eugen Toma (ambii de la CSM Lugoj) pe câte o etapă.

Iar clubul din Buziaş a fost amendat cu suma de 1.000 de lei, terenul fiind suspendat pe două etape, dat fiind că suporterii au aruncat cu peturi de plastic şi cu petarde pe terenul de joc în timpul meciului câștigat de CS Phoenix cu 4-0 cu CSM Lugoj.

Fruntașe care în acest weekend au remizat.

CS Unirea Tomnatic – CS Phoenix Buziaş 2-2 (2-2).

Liderul a deschis scorul în minutul 20, prin Alex Birău, iar 10 minute mai târziu golgheterul la zi cu 23 goluri, Dan Silaghi, a dublat avantajul pentru vizitatori. Însă în minutul 33 ”tunarul” Alex Baranyi a redus din diferenţă, ca apoi, cu cinci minute înainte de pauză, urmașii cândva secund divizionarei din Tomnatic să egaleze fruntașa, prin Samuel Timofte: 2-2, de la 0-2.

La fluierul arbitrului Bogdan Nicolescu au jucat următoarele formaţii:

Tomnatic: Bogdan – Drăguşi, Pîrjol, Ardelean, Antemie, Plopeanu, Borneţ, Crişan, Timofte, Baranyi, Măgulean.

Antrenor: Nicolae Căprărescu.

Au mai jucat: Negruţ, Centea şi Ienovan.

Rezervă: Toth.

Buziaş: Bota – Szalkai, Horcea, Negrei, Marta, Birău, Rus, Covăsală, Nanu, Grigore, Silaghi.

Antrenor Sorin Tomoş.

Au mai jucat: Filimon, Dobra, Mircovici.

Rezerve: Rusu, Şandru.

Nicolae Căprărescu (antrenor al celor din Tomnatic): ”Sincer pot să vă spun că a fost un meci foarte bun, chiar peste acest nivel, cu două echipe foarte bune. Noi am început să jucăm de la 0-2, am jucat mai agresiv, cu pase lungi şi pe contraatac, şi am reuşit să egalăm. În prima repriză, din patru ocazii clare s-au marcat cele 4 goluri. În partea a doua chiar am ratat de trei ori situaţii mari de gol, chiar am fost peste ei. Dar până la urmă s-a terminat egal… A fost un arbitraj în stilul său caracteristic, chiar nu poate fi acuzat de părtinire.”

Brian Filimon (jucător al liderului din Buziaş, care a intrat în repriza secundă): ”Este un rezultat echitabil. Am condus cu doi la zero şi am fost egalaţi până la pauză. Cei de la Tomnatic au echipă foarte bună. Suntem la patru puncte de locul secund, ocupat de Peciu Nou, şi campionatul se joacă în continuare. Eu nu comentez declarațiile nimănui. Iar despre arbitraj, a fost chiar foarte bun.”

CSM Lugoj – CS Flacăra Parţa 1-1 (0-1).

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 40, prin antrenorul-jucător Flavius Ion, lugojenii egalând în minutul  70 prin Cristian Murariu.

Flacăra Parța

Antrenorul-jucător Lucian Stoica, al lugojenilor, a spus: ”Jocul a fost frumos, cei de la Parţa au o echipă chiar surprinzătoare pentru mine. La noi, aceeaşi poveste, ratăm mult – şi unu la unu cu portarul; nu am reuşit să dăm gol. Am aflat rezultatul de la Tomnatic și doresc să-i felicit pe antrenorul Nae Căprărescu şi pe toţi jucătorii de la Unirea că şi-au jucat şansele corect şi nu s-au dat la o parte.”

Și un alt unu la unu… AS Avântul Topolovăţu Mare – CS Cocoşul Orţişoara 1-1 (1-1): Vasile Dziţac (min. 21), respectiv Osman Guyero (min. 49).

Remiza cu cele mai multe goluri, la meciul CS Progresul Gătaia – ACS Voinţa Maşloc 3-3 (1-0): Miodrag Ichim (min. 29) Florin Călin (min. 61) şi Robert Vârlan (min. 63), respectiv Marco Muscă (min. 62 şi 87, din lovitură de la 11 metri) şi Cosmin Bogdan (min. 90+1, din lovitură de la 11 metri).

De menţionat că în minutul 89 Muscă a ratat o lovitură de la 11 metri, şutând mingea în bară, la 3-2.

De la gazde au lipsit nu mai putin de 6 titulari: Gîtin, Horţ, Bobină, Hurdea, Bona şi Ionesi. La fluierul arbitrului Eugen Gheorgheoiu au jucat următoarele formaţii:

Gătaia: Boboiciov – Ichim, Danci, Gavrilă, Darius Apro, Chiticariu, Parvany, Vârlan, Călin, Bărburescu, Livădaru.

Au mai intrat: Minea şi antrenorul-jucător Sorin Gheju.

Maşloc: Corodan – Marina, Rus, Belu, Bogdan, Glodean, Gîlcă, Muscă, Sein, Iorgovan, Crişan.

Au mai jucat: Cismaru, Şerban, Blenche, Gurcuş.

Ioan Coman (preşedinte club Voința Maşloc): ”A fost un meci de infarct, cu trei de 11 metri în cinci minute acordate corect pentru noi, dintre care unul ratat. Ţinând cont de situaţia din teren, scorul a fost echitabil. Doresc să felicit întreaga brigadă de arbitri, cum s-a comportat în teren, în sensul bun al cuvântului. Felicit întreaga echipă că a reuşit un egal nesperat!”

Manu Roşu (antrenor secund Progresul): ”Eu personal niciodată nu am dat în arbitri, dar astăzi maniera centralului a lăsat de dorit. În privinţa celor trei lovituri de la 11 metri acordate pentru oaspeţi, primul a fost eronat – nici vorbă de henţ, cu umărul nu există henţ, în schimb celelalte două au fost corect acordate. La sfârşitul meciului observatorul de arbitri Nicolae Grigorescu mi-a spus <Nu aveai cum să pierzi astăzi acest meci, Manu>, dar aţi văzut ce a fost…”

Victoriile acasă, la două, trei sau chiar patru goluri diferență…

CS Comloşu Mare – CSC Millenium Giarmata 4-0 (0-0).

După pauză, muştruluiţi la vestiare de antrenorul Marius Stanache, jucătorii gazdelor au marcat de 4 ori fără replică, prin Andrei Hodiş (min. 59), Sergiu Diac (min. 62) şi Zoran Radu în minutele 66 şi 71.

Au jucat următoarele formaţii:

Comloşu Mare: Culda – Hodiş, Toma, Oneţ, Diac, Coman, Bota (cpt.), Radu, Costea, Firan, Stanciu.

Antrenor: Marius Stanache.

Rezerve: Brădău, Crişan, Maraga, Jivan.

Giarmata: Nariţa – Sofronea, Ursu, Francescu (cpt.), Putnic, Dincă, Ferţu, Corlăţeanu, Oprea, Brădean, Natanticu.

Antrenor: Cosmin Goia.

Rezerve: Florescu, Mocanu, Merişanu, Găină, Semco.

ACS Fortuna Becicherecu Mic – AS FC Atletico Liebling 3-1 (1-1).

Oaspeţii au deschis scorul în primul minut de joc prin Daniel Nicolaescu, cu un şut de la 30 de metri, ca apoi gazdele să scuture plasa porții vizitatorilor de trei ori, prin Mihai Zahpschi (min. 7), Alin Gîrz (min. 59) şi Daniel Dragu (min. 74, din lovitură de la 11 metri).

CSC Peciu Nou – CSU Universitatea de Vest din Timişoara 5-2 (3-0): Florin Gheorghe Schipor – 3 goluri, Michel Rosemblum şi Marco Giuricici, respectiv Constantin Popa şi Patrick Niţă. Cu acest succes, echipa pregătită de Vasile Rupa a urcat pe locul secund.

CS Unirea Sânnicolau Mare – CS Progresul 1906 Ciacova 3-1 (1-1): Flavius Tulcan (min. 28) şi Bogdan Moroşan (min. 72 și 85), respectiv Vlad Nicoară (min. 37).

Iar succesele în deplasare, la limită respectiv prin scorul etapei, consemnat împotriva codașei…

CSO Deta – CS Sânandrei 1-2 (0-1).

Oaspeţii au marcat două goluri prin acelaşi jucător, juniorul Cristian Buhăcianu, în minutele 16 şi 78, după care gazdele au replicat în prelungiri (minutul 90+2), prin Cristian Nohai, din lovitură liberă de la 20 de metri.

AS Unirea Grabaţ – CS Timişul Şag 1-8 (0-6).

Ireal… Gazdele au efectuat două schimbări la pauză, dar au început repriza a II-a cu… 12 jucători, doi ieșiți – 3 intrați, timp de zece minute din partea secundă evoluând cu un component în plus față de CS Timișul, asta până când echipierii celor din Șag au observat, și-au dat seama de situație și au înștiințat arbitrul. Care a oprit partida iar cel de-al 12-lea jucător al Unirii a părăsit terenul. S-a jucat așadar o vreme 12 contra 11.  

Golurile oaspeţilor au fost marcate de: Aleksandar Radovan (3), Petre Rădulescu – două, Gheorge Costescu, Loren Stoia şi Rareş Anghel.

+

Clasamentul marcatorilor cu minimum trei reușite

23 de goluri… Dan Silaghi (CS Phoenix Buziaş) – foto.

19 goluri… Ioan Făndel (Parţa).

17 – Alexandru Baranyi (Tomnatic).

14 goluri – Sebastian Lobonea (Topolovăţu Mare), Valentin Grigore (CS Phoenix Buziaş). Marco Giuricici (Peciu Nou).

13 – Ionuţ Vucea (Universitatea de Vest din Timişoara).

11.goluri – Flavius Tulcan (Unirea Sânnicolau Mare), Gheorghe Florin Schipor (Peciu Nou).

10 goluri – Adrian Vlădic (Deta), Deian Pecarov (Comloşu Mare).

9 goluri – Ifeany Anagor (Peciu Nou, Bogdan Moroşan (Unirea Sânnicolau Mare).

8 goluri – Răzvan Piţigoi (Topolovăţu Mare), Marius Lazea (Ciacova), Vasile Dzitac (Topolovăţu Mare),

7 goluri – Florin Olariu (Universitatea de Vest din Timişoara), Alexandru Vlăduţi (Giarmata). Beniamin Dobra (Buziaş), Osman Guzero (Orţişoara), Alexandar Radovan (Şag), Flavius Ion (Parţa).

6 goluri – Dan Raţiu (Gătaia), Gabriel Gînju (Orţişoara).

5 goluri – Lucian Stoica (Lugoj), Adrian Dan (Orţişoara), Armin Şultz (Şag), Răzvan Popovici (Cocoşul), Alex Nichiforel (Tomnatic), Andrei Hodiş (Comloşu Mare), Patrick Niţă (Universitatea de Vest din Timişoara).

4 goluri – Florin Nanu (Buziaş), Alexandru Maier (Lugoj), Marius Semeniuc (Parţa), Andrei Cărăbaș (Lugoj), Caius Marta (Buziaş), Andrei Luca (Liebling), Şerban Crişan (Comloşu Mare), Cristian Tăbăcaru (Ciacova), Gheorghe Sabău (Parţa), Cătălin Ştefănescu (Ciacova), Alex Birău (Buziaş),Vlad Nicoară (Ciacova), Daniel Dragu (Becicherecu Mic).

3 goluri – Cristian Nicolaescu (Parţa), Adrian Fiştea (Grabaţ), Denis Dorobanţu (Parţa), Cosmin Marina (Maşloc), Răzvan Plopeanu (Tomnatic), Laurenţiu Sein (Maşloc), Mădălin Stancu (Buziaş), Alin Pârjol (Universitatea de Vest din Timişoara), Denis Bud (Peciu Nou), Levente Parvany (Gătaia), Mirel Rosuş (Deta), Eric Pascu (Şag), Ovidiu Semeniuc (Parţa), Eduard Codreanu (Cocoşul), Sandu Matei (Gătaia), Cristian Buhăcianu (Sânandrei), Petre Rădulescu (Timişul Şag).

De menționat că alți 127 jucători au marcat două goluri respectiv câte unul.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase + = 14

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: