Evoluție slabă, start cu stângul: 1-0 pentru nou-promovata Sepsi. Din nou ia gol ACS Poli pe final la Ploiești, din nou pierde puncte cu echipe sub ea în ierarhie

Ținând cont de faptul că în acest an se va desfășura un nou turneu final de Campionat Mondial, toate campionatele interne de prima ligă trebuie să se încheie mai devreme, chiar și Liga 1, deși țara noastră nu s-a calificat nici de această dată la competiția ce va fi găzduită de Rusia. Astfel, parcă mai repede decât niciodată, întrecerea din liga întâi s-a reluat încă de la începutul lunii februarie, beneficiind și de o vreme prielnică. Primul duel oficial din 2018 a fost cel dintre nou-promovata Sepsi Sfântu Gheorghe și ACS Poli. Scurta pauză competițională nu i-a fost de ajuns lui Ionuț Popa să șteargă din punctele slabe ale echipei, iar la capătul unei prestații decepționante echipa timișoreană s-a văzut întrecută pe final de o contracandidată la evitarea retrogradării.

La Sepsi, în pauza de iarnă am avut de a face cu o adevărată revoluție în cadrul lotului, fiind achiziționați nu mai puțin de 12 noi jucători, mulți dintre ei fiind stranieri. De altfel, vineri, contra celor de la ACS Poli, gazdele au avut doar trei români în echipa de start.

Și timișorenii și-au completat lotul cu cinci nume noi: Kayondo Mahadi Mahrez, un ugandez care a jucat ultima oară în campionatul Africii de Sud, georgianul Akaki Khubutia, adus de la Gaz Metan Mediaș, Adrian Zaluschi, venit de la concitadina Ripensia, Andrei Enescu, acontat de la ciprioții de la Ethnikos Achnas, dar care a mai evoluat în trecut în Liga 1 la FCSB, Pandurii Tg. Jiu, Gloria Bistrița, Gaz Metan Mediaș și CSMS Iași, și Alexandru Popovici, revenit la echipă după o experiență de jumătate de an în Azerbaidjan.

Cum Cânu și Munteanu se confruntă cu probleme de sănătate, Khubutia și Enescu au avut prilejul să debuteze pentru „alb-violeți”. Raportându-ne la formula de echipă utilizată de Ionuț Popa în ultima partidă din 2017, la acel 0-0 cu Dinamo, pe lângă Munteanu, doar Doman și Straton nu și-au mai găsit loc vineri în formula de start.

Pe 16 septembrie, pe stadionul Dan Păltinișanu s-a consemnat prima confruntare directă dintre cele două combatante. Deși traversau o perioadă de excepție, venind după două succese în deplasare, la Mediaș și cu Dinamo, plus o victorie de răsunet acasă, contra liderului neînvins la acea oră, CFR Cluj, bănățenii nu au izbutit să se impună în fața nou-promovatei, înregistrând numai o remiză fără goluri.

Din păcate, nici vineri seara prestația lor nu a impresionat. Deși au întâlnit un adversar teoretic inferior, care înregistrase anterior numai patru victorii, nu au fost capabili să-și creeze măcar o ocazie de poartă cu adevărat periculoasă.

Dacă Bîrnoi era mai atent în startul reprizei secunde, poate ar fi fructificat în gol centrarea lui Ciucur sau, în prelungiri, dacă Doman și-a fi reglat tirul, nu ar fi trimis de la marginea careului anemic pe lângă poartă. În rest, a fost o zbatere în gol, cu multe pase eronate, nesincronizări.

Portarul Curileac a fost cel care a evitat deschiderea scorului în câteva rânduri, blocându-l pe Kuku, de două ori, și pe Viera, dar, pe final, nu a mai avut ce face la reluarea spectaculoasă a nou-intratului Hadnagy. De doar două pase au avut nevoie amfitrionii să trimită mingea din careul lor în poarta adversă: 1-0 (0-0).

De menționat că, în acest sezon, timișorenii au mai jucat pe stadionul din Ploiești, devenit gazdă pentru mai multe formații din liga întâi. Mai întâi, în runda a 11-a, a dat piept cu FC Voluntari. Și atunci arena din urbea lui Nichita Stănescu i-a purtat ghinion trupei bănățene. Deși au beneficiat de avantajul unui om în plus, elevii lui Ionuț Popa s-au întors acasă fără puncte, încasând gol în minutele de prelungire. Apoi, la început de noiembrie, în etapa a 17-a, când nou-promovata Juventus a egalat-o la unu în minutul 82. Vineri seară, o altă nou-promovată, Sepsi, căreia nu i-a marcat deloc în 180 de minute de joc, i-a pricinuit încasarea încă unui gol pe final în Prahova. Ar fi așadar deja trei…

Înfrângerea cu Sepsi a fost a 9-a din acest campionat. Tot cu 1-0 au mai capotat în patru situații, cu FCSB, Botoșani, Voluntari și CFR Cluj. De asemenea, este pentru a 12-a etapă în care nu punctează pe tabela de marcaj. A devenit deja o obișnuință pentru ACS să irosească puncte cu grupările situate sub ea în clasament. Cu Sepsi a pierdut 4, cu Voluntari și Concordia, câte trei, iar cu Gaz Metan și Juventus câte unul.

Până la încheierea sezonului regulat, timișorenii mai au de susținut alte trei partide, două pe stadionul Dan Păltinișanu, cu Voluntari și CSMS Iași, și ultima în deplasare, cu CSU Craiova. Dacă vor continua să irosească puncte, cel puțin în propriul fief, riscă să-și facă viața grea în play-out, cu atât mai mult cu cât în această fază a campionatului vor intra fără jumătate din punctele adunate până acum.

De fapt, prin acest 1-0, penultima clasată Sepsi a micșorat la opt puncte handicapul față de ACS Poli, patru prin înjumătățirea zestrei în perspectiva fazei play-out. Căci doar despre a doua grupă valorică se mai poate vorbi în cazul timișorenilor, dat fiind că mai au la îndemână adjudecarea a maxim 9 puncte în retur dar la nouă s-a mărit și handicapul față de ocupanta locului 6.

*

Sepsi Sfântu Gheorghe – ACS Poli Timișoara 1-0 (0-0)

Stadion ” Ilie Oană” (Ploiești), vineri 2 februarie, ora 18.

Au marcat: 1-0 Hadnagy (min. 87), după degajarea lui Râmniceanu, Kuku a reluat pe spate până la nou-intratul Hadnagy, care din 13 m puțin lateral dreapta, din voleu, din întoarcere a trimis balonul la colțul lung.

Sepsi: Râmniceanu – Dalmau, Viera, Obsivac, Sato – Ghingha, Rodriguez (Hadnagy, 69) – Hamed (P. Petre, 52), Fulop, Oliveira – Kuku (Dima, 90+2).

Pe bancă: Niczuly – Burlacu, Chiriță, Ursu.

Antrenor: Eugen Neagoe.

Poli: Curileac – Străuţ, Khubutia, Melinte, Şeroni (Neagu, 70) – Vaşvari, Artean – Ciucur, Enescu (Doman, 72), Bîrnoi (Velcotă, 90+1)– Drăghici.

Pe bancă: Straton – Bocșan, Zaluschi, Popovici.

Antrenor: Ionuț Popa.

Cartonașe galbene: Viera (65), Oliveira (76), Ghingha (88) – Drăghici (50), Bîrnoi (89).

Arbitri: Iulian Călin (Ştefăneşti) – Ciprian Florin Danşa (Satu Mare), George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel).

Clasamentul actualizat cu rezultatele serii de vineri, pe coloana datelor tehnice.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt + = 11

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: