Fără Speroni, Flacăra, stinsă în premieră, în Apa oltenească

Flacăra Făget a pierdut astăzi în premieră în acest sezon, cu ocazia ultimului joc din runda a 11-a a Diviziei C Seria 4, cedînd astfel şi şefia seriei, la golaveraj, timişenei CS Millenium Giarmata, după ce a primit doar un al treilea gol stagional în 9 etape, suficient însă pentru a se îneca pe „Extensivul” craiovean în faţa celei mai bine plasate echipe din fotbalul Băniei, CS A.S.R.A. Apa.

A fost doar a treia deplasare a timişenilor de pe „Colterm”, şi de departe cea mai lungă, după victoria de la CS Autocatania Caransebeş, cu 1-0, respectiv remiza înregistrată tot în Caraş Severin, 1-1 la Muncitorul Reşiţa, iar prima ieşire a elevilor lui Sorin Brândescu după 5 săptămîni a coincis cu primul eşec, înregistrat în absenţa influentului Speroni.

Timişorenii n-au marcat pentru prima oară în deplasare, lovindu-se de cerbicia unei formaţii olteneşti aflată la al patrulea joc succesiv fără gol primit, după o mai bună serie cu 0-0 la CS Vladimirescu, 2-0 cu Muncitorul Reşiţa şi 0-0 la Lugoj, vinerea precedentă.

De fapt, gazdele pregătite de Luţă nu mai cedaseră din 13 octombrie, 0-2 acasă cu CS Autocatania, iar cel de-al doilea succes stagional a fost decis în urma unei faze fixe, mai exact un corner respins de defensiva bănăţeană, gazdele reluînd foarte frumos din vole, de la 20 de metri, în minutul 38: 1-0.

„Cred că am jucat mai bine decît adversarul nostru, am fost preocupaţi de construcţia jocului, însă nu am fost prea inteligenţi în a ne adapta condiţiilor de joc. Terenul era neîngrijit, plin de smocuri, deşi stadionul Extensiv arăta în general bine, însă nu de aceea am pierdut. Jocul nostru n-a fost cel mai bun şi nu ne-am impus în faţa unei echipe pe care am fi putut-o depăşi. Craiovenii alcătuiesc o echipă fără veleităţi, ambiţioasă, cu capacitate de efort, dar care nu ne-a pus prea mari probleme, am pierdut practic pe mîna noastră, după ce am dominat clra în partea a doua, cînd s-a jucat cam numai în terenul gazdelor”, ne-a explicat Sorin Brândescu, antrenor al Flacărei Făget, adăugînd despre învingători că „s-au apărat destul de aglomerat şi n-am ştiut să-i desfacem”.

Perju-Silaghi şi Pleşcan au ratat cele mai mari oportunităţi ale timişenilor, în partea a doua, la scorul de 1-0, o concluzie putînd fi că absenţa argentinianului Speroni, accidentat, acuzînd o contuzie la genunchi ce l-ar putea împiedica să joace eventual şi contra Minerului Jilţ Mătăsari, acasă, „a contat pentru noi, el fiind un jucător care poate face diferenţa”, după cum a punctat Brândescu, care i-a remarcat pe Burtic, Birău, Speroni dar şi Toma între jucătorii cei mai constanţi ca evoluţii pe parcursul primelor 9 runde.

În încercarea de a egala, Brândescu l-a introdus pe Abiodun, aflat la al doilea joc în urma unei accidentări, în locul fundaşului Ştefanovici.

Flacăra Făget: Burtic – Ştefanovici (Abiodun), Gălan, Tuculea, Toma – Birău, Veron (Dobre), Fuchs, Briciu – Damian (Szalkai), Perju-Silaghi (Pleşcan). Pe bancă: Rădulescu – Cărpinişan, Ciobai.

O a patra şi ultima deplasare a turului Flacăra o va avea peste două săptămîni, la Reşiţa, cu FC Municipal 2012.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt + = 14

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: