FC Chişoda – Pobeda Dudeştii Vechi 3-0 (2-0)

Debut cu dreptul în prima etapă a returului pentru elevii pregătiţi de Adrian Șetu, care s-au impus într-un joc disputat pe un timp excelent şi un teren bine îngrijit de organizatori.

Gazdele au deschis scorul în minutul 14, la o centrare de pe partea dreaptă, chiar de pe linia de tușă, a lui Rus, mingea ajungînd la Petruş, care cu un șut direct în vinclu l-a învins pe experimentatul portar Stoianov.

Avea să fie 2-0 în minutul 33, cînd din nou același Rus a centrat în faţa porţii, de unde Augustinov a respins dar în… propria poartă. Singura ocazie a oaspeţilor am consemnat-o în minutul 38, cînd bomba lui Fibişan, de la 35 de metri, din lovitură liberă, a fost respinsă de la rădăcina barei, în corner, de portarul Sîrbu.

Dupa pauză gazdele au asaltat poarta oaspeţilor dar, pe rând, Vițan, Rus, Gherman şi Petru, au ratat de puțin ținta. În schimb oaspeții au ratat cea mai mare ocazie de gol prin Mirciov, în minutul 73, remarcându-l pe portarul localnicilor. Cu zece minute înainte de final, gazdele au reușit un scor de forfait prin execuţia izbutită de Gavriluță, care, cu o lovitură de cap, a catapultat balonul în vinclul porții apărate de Stoianov, goal-keeper primind şi un cartonaș galben pentru proteste. De menționat că în minutul 53 antrenorul vizitatorilor, Petru Mirciov, a fost trimis în tribună pentru proteste.

FC Chișoda – Pobeda Dudestii Vechi 3-0 (2-0)

Teren: Chișoda. Spectatori:53

FC Chișoda: Sîrbu – Berceanu, Vițan, Oprescu, Gavriluță – Rus, Glodean, Golea (min.81 Vasin), Gherman – Dochița, Petruş. Antrenor: Adrian Şeţu.

Pobeda Dudeștii Vechi: Stoianov – Piloiu, Gabară, Augustinov, Vasilcin (min. 58, Șerban), Boboiciov (min 78, Micluț), Fibişan, Mirciov – Kalapiș, Daju (min.79, Talpoș). Antrenor: Petru Mirciov.

Arbitru: Miculaiciuc Petru (Lugoj). Asistenti: David Şvaia şi Gabi Olărean (Timişoara).

 

 

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci − = 2

 


Alte articole legate de acest subiect: