FC Denta, gazdă astăzi într-un joc în memoria lui Adrian Stoicov, pe terenul ce-i va purta numele

Adrian Stoicov a fost condus astăzi pe ultimul drum, în Timișoara, iar în localitatea sa natală, comuna timișeană Denta, a fost organizat un eveniment sportiv în memoria fostului fotbalist prim-divizionar al alb-violeților de pe Bega, între gruparea gazdă, componentă a Seriei a III-a în Campionatul Județean al categoriei ”Promoție”, și un club din liga a cincea timișeană, AS FC Jebel.

Meciul comemorativ a fost urmat de reunirea tuturor participanților în jurul unei mese comune, în cinstea memoriei lui Adrian Stoicov, iar Consiliul Local al Primăriei Denta precum şi întreaga suflare din localitate au hotărât ca arena de fotbal din localitate să poarte numele celui stins din viață la numai 49 de ani, fiu al locului.

Meciul s-a jucat de la ora 11,30, fiind precedat de un moment de reculegere în memoria celui născut în Denta în 12 noiembrie 1967 şi trecut în neființă miercuri, dar și în memoria primarului comunei, Slavolub Iacob, care a încetat din viaţă în urmă cu o săptămână.

Antrenorii celor două formaţii Sabin Buzaş respectiv Teodor Petruş, au rulat tot efectivul de jucători avut la dispoziție pentru acest amical de suflet. Ca joc în sine, oaspeţii, ocupanți ai locului 9 în Seria a II-a din Campionatul Județean Timiș, și-au reliefat superioritatea dată de diferența de nivel competițional, trecând de gazdele din liga a șasea timișeană prin golurile marcate de Nicola şi Lupescu – fiecare cu câte două reușite, Bercea, Apăvăloae, Ciobanu şi Cucu. S-a încheiat așadar AS FC Denta – AS FC Jebel 0-8 (0-5).

Amfitrionii din Denta, care vor relua duminica viitoare returul ”Promoției” de pe locul 8 din 11 participante în Seria a III-a din eșalonul 6, printr-o deplasare la AS Bya Livezile, au contat pe Călin Iuga – Călin Brăzdău, Fabian Giorici, Valentin Stoia, Florin Cîrnu, Marian Covaci, Andreaş Mangra, Cristian Pantiş, Veronica Patrick, Adrian Anchi și Ionuţ Moldovan, iar pe parcurs au mai jucat și Darius Giorici, Alin Dobrovolski, Răzvan Tripon, Mihai Giorici, Gheorghe Fusian, Roland Schwartz, Silviu Cusman, Bogdan Viţelariu şi Constantin Viţelariu.

AS FC Jebel: Ionuţ Ciobanu – Cătălin Teodorescu, Mihai Ciobanu, Sebastian Bulz, Daniel Cucu, Răzvan Ciobanu, Radu Jude, Alexandru Bercea, Cătălin Vinca, Alin Nicola, Claudiu Lupşescu.

Au mai jucat: Alexandru Ţepele, Dan Apăvăloae, Octavian Ardelean, Constantin Coţofan, Cornel Petruş, Ilie Marociko și Alexandru Petrişor.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ, Promoţie și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: