FC Electrica 1869 Timișoara, generația 2001, spre faza finală a Danone Nations Cup, la Londra. Dar pusă într-o postură delicată de reglementări stranii

Accesezi www.danonenationscup.com și, fără a mai apăsa un buton, pagina oficială te întâmpină cu tricolorul și mesajul ”ROMANIA All behind Electrica Timișoara for the international final in London”. Într-adevăr, România se află între cele 32 de țări reprezentate la Danone Nations Cup 2013, ce va avea loc în prima decadă din septembrie, la Londra, iar biletele pentru Albion sunt în buzunarul celor de la FC Electrica 1869 Timișoara. Cu doar 12 juniori din generația 2001, după ce calificarea a fost obținută în 14, micșorarea de efectiv fiind dictată de organizatori.

Cupa Hagi Danone 2013 a prilejuit un nou moment de defilare pentru grupa de 2001 de la Electrica Timişoara, de la zonalul de pe "Ştiinţa" calificându-se cu un total de 17-0 în turneul final naţional de la Arad. În a cărui rejucare, la București, juniorii D ai lui Marius Nichitean au obținut biletele de Londra

 

Lotul ales este alcătuit din Popeț, Daminescu – portari, Murariu, Vidican, Pașcu, Miculescu, Sofran, Bânzar, Cărăbaș, Bușu, Vicol, Drețcanu, în frunte cu antrenorul Marius Nichitean, delegația Electricii Timișoara la Londra mai fiind însoțită de câțiva reprezentanți Danone România, dar absolut numai atât.

Prezentă și la ediția inaugurală a Danone Nations Cup, din anul 2000, alături de Bulgaria, Polonia, Ucraina, Turcia, Italia și gazda Franța dintre țările europene, precum și Africa de Sud, care avea să devină, în 2010, prima gazdă în afara Franței, România se regăsește acum în formatul cu 32 de formații la start, introdus în anul 2003, iar juniorii de 2001 ai Electricii visează la o descindere pe Wembley, care va găzdui finala din 7 septembrie.

Mai inflexibilă a fost găselnița organizatorilor de a restrânge de la 14 la 12 numărul juniorilor din lot, ca o limitare survenită între faza finală națională și cea a turneului final din Anglia, această modificare de regulament fiind operațională odată cu ediția din acest an.

În consecință, Electrica a avut delicata misiune de a explica tinerilor de 12 ani Brașoveanu și Hădărugă, finaliști câștigători pe România, că sunt cei 2 omiși de pe lista pentru Regatul Unit, aspect care n-ar fi intrat în calcul dacă s-ar fi menținut reglementările din 2012. Consolarea celor 2 ar putea însă veni din faptul că lotul roș-alb-albaștrilor are 20 de componenți, cu toții pregătiți pentru participarea în Campionatul Național de juniori D, ediția 2013-2014.

Mai mult, decizia în privința nominalizării celor 12 a trebuit luată, conform solicitării organizatorilor, în orele imediat următoare disputării finalei naționale a Hagi Danone Cup 2013.

Restricțiile nu se opresc însă aici iar juniorii nu vor fi însoțiți de vreun părinte la competiția disputată la mii de kilometri distanță de casă, aceste bariere artificiale mergând pe linia experienței lui CS Atletico Arad la Danone Nations Cupă 2012, din Polonia, unde se ajungea la ridicola situație ca un părinte să nici nu-și poată saluta fiul cu ocazia unei întâlniri în cursul plimbării prin Varșovia.

Delegația Electricii, care va decola din București în dimineața de 4 septembrie, va fi cantonată într-un campus din Londra, fără însă ca părinții să aibă acces la partidele disputate în respectivul perimetru.

Cât despre formatul de disputare al competiției, Danone Nations Cup copiază sistemul Campionatului Mondial, cu jocuri în grupe și apoi faze eliminatorii, doar că suprafața de joc este pe jumătate de teren, cu o repriză de 25 minute, după ce faza finală națională s-a derulat în jocuri de două reprize a câte 25 de minute. Totodată, după ce în Slovacia, la Fragaria Cup, Electrica de 2001 a gustat deja fotbalul pe teren mare, în Anglia va reveni la formula de 7 plus 1.

Electrica s-a impus în Hagi Danone Cup 2013 în urma rejucării fazei finale a competiției, marcată la ediția din acest an de scandaloasa atitudine a celor din Corabia, învingători în prima instanță, de a alinia juniori peste limita de vârstă admisă a întrecerii (10-12 ani), situație care a generat apoi refuzul Vasluiului de a se alinia la cel de-al doilea start, motivând prin faptul că disputase deja o finală, la Arad, pierdută în fața neprincipialilor olteni.

Iată și celelalte națiuni cu reprezentante la Londra: Belarus, Belgia, Bulgaria, Cehia, Franța, Irlanda, Italia, Germania, Olanda, Rusia, Spania, Elveția, Turcia, Ucraina și Anglie, toate din Europa, precum și Algeria, Argentina, Brazilia, Canada, Chile, China, Indonezia, Japonia, Mexic, Maroc, Arabia Saudită, Africa de Sud, Coreea de Sud, Tunisia, Uruguay și SUA.

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase × = 30

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: