FC Electrica 1869 Timişoara, fără gol primit la zonala Cupa Hagi Danone, calificîndu-se la turneul final, între cele mai bune 8

Echipa generaţiei 2001 a Electricii Timişoara a mai adăugat ieri un trofeu deja bogatei zestre acumulată în 5 ani, cîştigînd la scor şi fără gol primit cele 4 jocuri ale fazei zonale a Cupei Hagi Danone 2013, găzduită pe terenul „Ştiinţa”, şi calificîndu-se astfel la turneul final al celor mai bune 8 echipe, de la Arad, din 30 mai – 1 iunie, unde au ajuns şi pepiniere a 3 cluburi trecute prin Champions League, CFR Cluj, Oţelul şi FC Vaslui.

Cupa Hagi Danone 2013 a prilejuit un nou moment de defilare pentru grupa de 2001 de la Electrica Timişoara, în zonalul de pe "Ştiinţa", de unde s-a calificat cu un total de 17-0 în turneul final naţional de la Arad

 

Inevitabil, în cadrul celor două grupe a cîte 4 formaţii, micuţa grupare de lîngă Gara de Est a Timişoarei va ajunge să joace măcar cu una dintre aceste echipe, marele premiu, locul I, echivalînd în acest an cu 10 zile la Londra, în competiţia la nivel internaţional. Şi vorbind despre nivelul internaţional, poate aceasta este şi cheia succesului grupei de 2001 a Electricii, cu Marius Nichitean şi Valentin Miculescu la timonă, care a izbutit să se impună pentru 3 ani la rînd în turneul de vară Fragaria Cup, găzduit de slovacii din Preşov de mai bine de un deceniu, şi unde timişorenii se vor întoarce în iulie cu nu mai puţin decît 4 grupe, de 2000, 2001, 2003 şi 2005, excelent pentru acumularea experienţei: „Nici o echipă n-a reuşit vreodată să se impună 3 ani la rînd la Fragaria Cup, ceea ce a reuşit această generaţie. M-am uitat pe înscrierile din acest an, şi mai ales la grupele mici sunt participante cu nume grele, de exemplu Dinamo Kiew, aşa încît este un minunat prilej pentru copiii Electricii. Anual am deplasat acolo două-trei grupe şi a prins foarte bine. Aici cîştigă copiii şi atunci nu mai au acelaşi trac la ora unor jocuri la nivel judeţean sau zonal. E drept, la Cupa Hagi Danone a existat o presiune asupra echipei, pentru că ne-am gîndit că putem trece de această fază a competiţiei şi ne-am dorit cu orice preţ să atingem stadiul turneului final, aşa încît ne-am şi pregătit destul de bine. Cu 10 zile înainte am avut parte de 10 meciuri de pregătire în două zile, cu durata de 25 minute meciul, în Serbia, şi am întîlnit-o în semifinale pe Partizan, care ne-a scuturat puţin, 3-0 în minutul 5, încheindu-se 3-1, dar ne-a prins foarte bine, chiar dacă am ieşit în semifinale…”, ne-a explicat Marius Nichitean, antrenor al grupei de 2001 la FC Electrica 1869, şi totodată jucător şi antrenor secund la Ripensia Timişoara.

„Dar de azi, înapoi la muncă, deoarece avem 3 săptămîni să pregătim turneul final”, a adăugat Nichitean, ai cărui elevi le-ar mai putea avea ca adversare pe InterStar Sibiu, CSŞ Corabia, Atletico Arad şi cîştigătoarea zonalului de la Ploieşti.

Cît despre zonalul timişorean, nu doar echipa a excelat, dar titlul de golgeter a fost adjudecat de Nicolae Şofran, autor a 7 goluri, iar cel mai bun jucător al celor două zile de competiţie a fost desemnat David Miculescu.

S-a jucat în reprize a cîte 25 de minute, pe latul „Ştiinţei”, 60×40 metri, în echipe de 7 plus 1, iar „Electrica 2001” a perseverat în a nu primi gol, calificîndu-se în finală cu un sec 3-0 (3-0) în dauna lui Şcolar Reşiţa, după ce în grupa triunghiular trecea cu 5-0 de Minerul Motru şi cu 4-0 de ulterior surprinzătoarea finalistă Jiul Petroşani.

Căci într-adevăr Jiul a dispus în cealalată semifinală de UTA, cu 2-1, calificîndu-se neaşteptat în finala zonalului, unde juniorii antrenaţi de Damian Militaru au fost din nou dominaţi de timişoreni, şi mai clar, cu 5-0 (3-0), reuşitele aparţinînd în ordine lui David Miculescu, Andrei Cărăbaş, cu două, şi Nicolae Şofran, tot cu două.

Nichitean a început finala în optul Robert Popeţ – Lucian Vidican, Răzvan Morariu, Eric Paşcu, Nicolae Şofran, David Miculescu, Andrei Cărăbaş, Victor Bînzar, dar chiar şi în ultimul act o repriză au jucat unii, iar o a doua repriză, alţii, şi anume Alex Daminescu – portar, Denis Hădărugă, Casian Vicol, Gino Buşu, Alexandru Braşoveanu şi Denis Dreţcanu. Lotul admis a fost de 14 juniori, convocat din totalul de 21 al grupei, pentru cei „rămaşi acasă” fiind doar un motiv de ambiţie în plus pentru a „prinde trenul” echipei.

Participarea la zonal a venit ca urmare a cîştigării la capătul a 22 de etape a locului I în Campionatul Judeţean Timiş al categoriei de vîrstă, cu 12 puncte avans faţă de LPS Banatul şi 100 goluri marcate în cele… 22 de victorii. Cam aceasta este dominaţia impusă la 2001 de cea mai bună garnitură din Timişoara şi Timiş, FC Electrica 1869.

Cupa Hagi Danone 2013 a prilejuit un nou moment de defilare pentru grupa de 2001 de la Electrica Timişoara, în zonalul de pe "Ştiinţa", de unde s-a calificat cu un total de 17-0 în turneul final naţional de la Arad

 

„Este o grupă crescută de 5 ani şi completata cu cîţiva alţi juniori în iarnă, mai mulţi jucători învăţînd la Şcoala Generală 7 şi mai mulţi provenind din această zonă, Fabric”, a mai spus Marius Nichitean, care, apropo de buna organizare a zonalului de 6 echipe, celor non-timişorene fiindu-le asigurată cazarea gratuită de către Gheorghe Hagi, a salutat grija cu care a fost susţinută şi formaţia gazdă: „Am optat şi noi pentru un semicantonament, cu cazare de vineri, la Aurora, şi îi mulţumesc domnului Adi Onica. A fost la zonal împreună cu domnul Radu Ienovan, să ne susţină”. 

Iar dat fiind parteneriatul de colaborare al Electricii cu FC Ripensia 1928, juniorii de azi ar putea deveni seniorii divizionari ripensişti de mîine, ca o nouă cale de regenerare a fotbalului timişorean.

Dar momentan, următoarele halte sunt Arad şi Slovacia. Sau poate chiar… Anglia?

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

7 răspunsuri la FC Electrica 1869 Timişoara, fără gol primit la zonala Cupa Hagi Danone, calificîndu-se la turneul final, între cele mai bune 8

  1. dAJICU VERONICA spune:

    D LE ZIARIST DESPRE FUNDASII DE LA ELECTRICA NU S A ZIS NIMIC CUM CA NU AU LUAT NICI UN GOL…..A FOST DOAR O SINGURA PERSOANA PE TEREN??

  2. vali spune:

    Este normal sa se ridice in slavi un singur jucator, doar este baiatul asa zisului antrenor. Dle ziarist, verificati daca miculescu este antrenorul grupei 2001 sau doar face pe antrenorul. Bravo copiilor pentru realizarile lor, rusine actualilor antrenori care cu nesimtire au uitat sa mentioneze cine este adevaratul artizan al acestor victorii si al acestei echipe: prof MASCOVESCU. Tot respectul profesore, sacalii abia au asteptat sa muste. Nichitean ar trebui sa mearga la cursuri de psiho-pedagogie si sa incerce sa nu-si asume rezultatele fantastice ale acestor copii. El sa se laude cu ce a obtinut in serbia in acest an, rezultatul fiind cel mai slab obtinut de acesta grupare in ultimii 5 ani

    • Bună ziua,

      Mulţumim pentru atenţie şi mesaje dar chiar nu a fost ridicat în slăvi un jucător anume, ci a fost menționată întreaga echipă, de start în finală plus cei 6 care au evoluat la rîndul lor. Este ridicolă frustrarea Dumneavoastră, în condițiile în care organizatorii Cupei Hagi Danone au desemnat un cel mai bun jucător și au amintit un golgeter, iar noi doar am făcut să specificăm aceste două individualizări, nimic mai mult din partea redacției noastre.

      Mai mult, noi am consemnat, ca element esenţial şi încă din titlu, „fără gol primit”, precum şi deja din introducere, „cîştigînd la scor şi fără gol primit”, tocmai pentru a atrage atenţia în privinţa impenetrabilităţii defensive, de la sine înţeleasă. Cînd subliniezi deja în titlu şi în introducere un asemenea aspect legat de absenţa golurilor primite, ai spus practic totul…

      În al doilea rînd, noi am consemnat prin înşiruire după standardul prenume-nume întreaga componenţă a 8-ului de start din finală precum şi a întregului lot convocat, de 14, explicînd faptul că toţi au jucat şi şi-au adus aportul.

      Noi nu am făcut nici o menţiune individuală ci doar i-am enumerat pe cei 8 plus 6.

      Mai mult, chiar şi în unicul paragraf în care am făcut referiri individuale în funcţie de alegerile prin desemnare din partea organizatorilor competiţiei (Hagi Danone), şi nu ale noastre personale, am început prin a spune foarte explicit că „nu doar echipa a excelat”, ceea ce este extrem de clar şi atotcuprinzător. Cu alte cuvinte fiecare component a fost la înălţime… Redau paragraful: „Cît despre zonalul timişorean, nu doar echipa a excelat, dar titlul de golgeter a fost adjudecat de Nicolae Şofran, autor a 7 goluri, iar cel mai bun jucător al celor două zile de competiţie a fost desemnat David Miculescu”.

      Aşa încît, chiar nu scrie absolut nicăieri în cele 965 de cuvinte şi 4.650 de caractere ale consemnării că pe teren ar fi fost un singur jucător. Ci s-au scris multe, multe alte lucruri frumoase, de bine, cu o întreagă galerie imagistică, ca un efort al redacţiei noastre de a promova sportul local.

      Dacă atît aţi înţeles din cele 965 de cuvinte, atunci rămîne la latitudinea Dumneavoastră, dar poate nu realizaţi, şi o spun cu riscul de a vă antagoniza şi mai mult, că subiectivitatea ar putea fi de partea Dumneavoastră.

      Ca o remarcă personală, în cei peste 20 de ani de presă sportivă am cunoscut şi vorbit cu persoane din – fără exagerare – zeci şi zeci de naţiuni, şi cu părere de rău o spun că mai egocentrici, posesivi, absorbiţi de sine, obsedaţi de eu,eu,eu,al meu,al meu,al meu, înțepați, închipuiți și ciufuți ca noi românii n-am întîlnit. Suntem imposibil de răutăcioși și intriganți. Şi probabil şi de aceea suntem unde suntem…

      Oricum, felicitări tuturor băieţilor, pentru că de fapt atît contează, să fie sănătoşi şi să se bucure de copilărie şi pasiunea jocului. Restul sunt complicaţii induse de adulţi.

      Cu sănătate şi urări de bine,

      http://www.sporttim.ro

    • miculescu valentin spune:

      normal nu ar trebui sa raspund unor frustrati (pt. ca nu am facut asta niciodata) dar daca au coaie sa-si dea numele , pt. ca musca acest copil de cur de prea multa vreme !!! Aceasta grupa a fost formata la insistentele mele impreuna cu d-nul Mascovescu ,iar eu am fost tot timpul alaturi de el fara nici o obligatie asa ca nu mai vorbi despre ceva ce nu stii sau care nu este treaba ta . DACA AI CARACTER SCRIETI NUMELE CAND SCRII CEVA DESPRE NISTE COPII CARE MAI AU MULT PANA (DACA) VO
      R AJUNGE FOTBALISTI !!!

    • miculescu valentin spune:

      apropo ai citit vreun interviu dat de mine dupa ,,Cupa Danone,, ???

  3. sorin spune:

    Relax Vali, astia sunt de o lasitate rara”eroii de tastatura” cum imi place sa-i numesc. Felicitari Nichitean,Rumega,Parvu si toti cei care se ocupa de acesti copii minunati. Am avut ocazia sa cunosc multi copii de la Electrica de un real talent. Poate acel user a auzit macar de Jichici. E la moda „capra vecinului” pt unii. Succes voua!

  4. Nichitean Marius spune:

    ‘Vali’ vezi ca stiu cine esti!
    Nu este nevoie sa dai comenturi de la Bucuresti(Banca Nationala), te astept in timisoara sa vb fata in fata sa-mi zici tot ce ai pe suflet…………..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 9 = noua

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: