FC Vaslui – ACS Poli Timişoara 1-0: răpusă vremelnic de fundaşi, din fază fixă

O a doua deplasare la rând după 3 săptămîni şi jumătate de pauză, abordată de nou-promovată cu mijlocaşii laterali înlocuiţi dar cu veteranii Nuno Claro şi Petre reveniţi iar Popovici titularizat în premieră între 4 schimbări faţă de eşecul de sub Tâmpa, a avut deznodământul asociat luna trecută de Valentin Velcea unei premiere în etapa a 7-a, şi anume un eşec, doar că înfrângerea de la Vaslui a fost a treia la rând pentru alb-negri, care au avut totuşi meritul de a fi rămas în cărţi până la final, cedând din nou la limită: FC Vaslui – ACS Poli Timişoara 1-0 (1-0).

N-a mai fost duelul acerb al pretendentelor eşuate la titlu din urmă cu 2 ani şi jumătate dar tensiunea foamei de puncte tot a plutit în aer, echipa mai închegată, experimentată şi hotărâtă avînd câştig de cauză graţie unei reuşite vremelnice, bine conservată ulterior, chiar şi după înlocuirea căpitanului Sânmărtean. Iar dacă Vasluiul a tot căutat desprinderea încercând deseori şutul sau tot apelând la centrări, ACS Poli n-a avut forţa de a răspunde nici la mijloc, nici în atac.

Un unic gol marcat din fază fixă după un sfert de oră de joc, pe amorţeala Timişoarei, a fost suficient pentru ca vasluienii preluaţi de Ionuţ Moşteanu după câteva runde din noua stagiune să-şi menţină procentajul maxim de puncte în propriul fief, 9 din 9, al 3-lea triumf acasă al galben-verzilor contrastând cu a treia înfrângere consecutivă pentru nou-promovata în pierdere de turaţie.

O simplă reluare cu capul a fundaşului central polonez Celeban, cu al 3-lea său gol stagional, marcat dintre masivii piloni ai defensivei bănăţene, din lovitura liberă cu stângul a colegului de linie Sălăgeanu, a conferit o victorie meritată dominantei gazde mai ofensive, care îşi poate reproşa doar faptul că n-a dublat diferenţa, deja prin Antal, nu mult după deschiderea scorului.

În replică, golgeterul timişorean Szabolcs Szekely a avut şansa egalării puţin după mijlocul primei părţi, reluând alături de la colţul scurt o centrare deviată cu capul niţel în stilul celei din care marca la CFR Cluj. Dar parcă şi Zeiţa Fortuna i-a întors puţin faţa Timişoarei, cu un unic gol marcat în ultimele 3 jocuri, iar aceasta s-a văzut şi la frumoasa acţiune din minutul 49, cu centrare de pe stânga, ajunsă la colţul lung, de unde proaspăt intratul Cristian Bărbuţ a reluat din alunecare, gol turcesc…

Pînă atunci, putea fi însă lesne 2-0 pentru moldavi, pe seama spaţiilor ceva mai largi oferite de nişte timişoreni încercând mai mult sau mai puţin timid construcţia, planurile fiind alterate şi de accidentarea lui Gorobsov, înlocuit în minutul 28 de Furtado, ca o altă substituire realizată de Velcea în prima repriză a unor jocuri din acest tur.

Wilk şi Sălăgeanu au ripostat prompt la oportunitatea lui Bărbuţ, punându-l în dificultate pe Nuno Claro, care chiar n-a mai avut ce face la reluarea cu capul a lui Temwanjera, ochind rădăcina barei după o oră de joc, într-o fază similară ca aspect şi moment al jocului cu cea a golului decisiv.

1-0 la goluri, 1-0 şi la bare, ACS Poli neavând în dotare pe final arsenalul pentru a şarja hotărât în căutarea egalării. Şi dintr-o dată, cu numai 4 zile înaintea unei a opta etape bătând sec la uşă vineri de la 21,30, cu Viitorul Constanţa, alb-negrii nou-promovaţi se găsesc puţin dezechilibraţi şi în contratimp, sub presiunea de a nu intra într-o mică vrie, mai ales că apoi, cu intermezzo-ul relativ facil în Cupa României, la Oradea, ar urma deplasarea la Steaua.

Soarele neaşteptat de strălucitor din iulie-august a fost brusc preschimbat în mai anticipabilii nori gri ai începutului de toamnă. Iar chiar dacă oponenţii nu se anunţă a fi cu mult mai dificili, jocurile vor fi cu siguranţă mai anevoioase.

*

FC Vaslui – ACS Poli Timişoara 1-0: Piotr Celeban (15)

Stadion Municipal, Vaslui; luni 16 septembrie, 21,30

1-0 Celeban (15), cap din 6 metri central la libera executată cu stângul, de pe dreapta, de Sălăgeanu, de la 28 metri.

FC Vaslui: Straton – Sălăgeanu, Prahic, Celeban, Viveiros – Wilk (69, Madson), Caue, Sânmărtean (74, Manole), Antal – Temwanjera, Pozder (46, Pătulea).

Pe bancă: Cerniauskas – Balaur, Enescu, Muşat.

ACS Poli Timişoara: Nuno Claro – Nohai, Scutaru, Şeroni, Marovic – Petre (76, Poparadu), Trandu – Keita (46, Bărbuţ), Gorobsov (28, Furtado), Popovici – Szekely.

Pe bancă: Coca – Petrovic, Nicola, Boldea.

Cartonaşe galbene: Sânmărtean (47), Prahic (56) – Furtado (34), Trandu (44), Szekely (45), Scutaru (51), Şeroni (80).

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la FC Vaslui – ACS Poli Timişoara 1-0: răpusă vremelnic de fundaşi, din fază fixă

  1. teo musante spune:

    Gol de portar ! Iesit tarziu din poarta , cu ochii inchisi si capul in pamant a incercat doar o simulare de baxare a mingii . Portarul trebuie sa domine careul la centrari si mai ales careul mic. N Claro a mai luat goluri din astea si la Cluj. Portarii au pierdut 4-5 pct pe mana lor in aceste etape. Se pare ca Velcea nu va mai fi in „grafic” daca nu bate Constanta . Cand nu ai jucatori de calitate, cand antrenorul este slabut si conducerea inexistenta , atunci nici norocul nu te va ajuta . Proiect frumos dar dus pana la jumatate . Cealalta jumatate trebuia continuata de oameni mai priceputi .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua − 6 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: