FCSB – CFR Cluj, și al patrulea 1-1 în acest sezon al Ligii 1. Echipa lui Petrescu, egalată și a patra oară

Nimic nu le-a putut despărți pe FCSB și CFR Cluj în campionatul în curs, fruntașele remizând de fiecare dată 1-1 în cele 4 întâlniri directe, ultima oară în această seară în București, fiind totodată și pentru a patra oară ca echipa lui Dan Petrescu să nu mențină minimul avantaj în fața vicecampioanei. Care, spre deosebire de precedentele 3 încleștări, n-a mai fost condusă deja la pauză, replicând în prelungiri prin Bogdan Planic, la un sfert de oră după ce oaspeții lui Dan Petrescu marcau prin stângul lui Damjan Djokovic. Diferența se menține în schimb în ierarhie, la puncte, două în plus în dreptul trupei lui Dică, înaintea ultimelor 3 etape din play-off.

În care FCSB va mai juca la Iași și Craiova iar pe 19 mai acasă cu Astra, la căderea cortinei, programul clujenilor propunând meciul acasă cu CS U Craiova, deplasarea la Giurgiu și finishul pe teren propriu cu campioana din 2017, FC Viitorul.

Constănțeni ai lui Hagi împotriva cărora CFR obținea la Ovidiu în urmă cu două săptămâni abia al doilea succes în play-off, tot cu 2-1 la finele turului în grupa I valorică, după cel din runda inaugurală, acasă cu ieșenii,  cele 5 remize în 7 apariții din 1-6 dintre care patru cu gol primit fiind în exces pentru o aspirantă la cucerirea titlului național. Pe de altă parte, precum liderul FCSB, formația alb-vișinie a rămas neînvinsă în play-off.

Dacă remiza de pe 18 martie de la Cluj a menținut-o pe CFR cu două puncte în frunte în fața bucureștenilor, cea de duminică a conservat avantajul de două puncte al vicecampioanei din capitală. În prealabil, în sezonul regular, acel 1-1 din tur din 21 septembrie le lăsa celor din Gruia un avans de 4 puncte în frunte față de FCSB, returul de pe 10 februarie din antepenultima etapă din sezonul regular păstrând un status-quo de două puncte avans tot pentru trupa din Ardeal.

FCSB și-a salvat fotoliul de lider în primul minut de prelungiri în componența Bălgrădean – Benzar, Planic, Găman, Momcilovic – Pintlii, Filip (81, Coman) – Man, Budescu (68, Teixeira), Tănase – Gnohere (57, Alibec), rezerve rămânând Vlad – Nedelcu, Morais și Ovidiu Popescu, pe când CFR a fost din nou egalată de bucureșteni în alcătuirea Arlauskis – Manea, Vinicius, Boli, Camora – Djokovic, Hoban (86, Mureşan), Culio – Omrani, Ţucudean (73, Mailat), Deac (90+3, Costache), rezerve fiind Vâtcă, Luchin, Bordeianu și Ioniţă.

Schimbări de poziție pe de altă parte în play-out după Gaz Metan – FC Botoșani 2-1 (1-0), marcatori fiind Rondon și Constantin în minutele 30 și 66 respectiv Axente în minutul 62. Cele două formații vor apărea și în manșa a II-a din semifinalele Cupei României, pe 9 și 10 mai, moldavii de la ora 17 acasă cu craiovenii, câștigători în tur cu 5-1, iar sibienii în seara următoare de la ora 20, pe teren propriu cu AFC Hermannstadt. ACS Poli va inaugura vineri de la ora 18 returul în zona 7-14 pe teren propriu cu FC Voluntari, al doilea din trei meciuri acasă la rând.

În Liga 2, etapa a 32-a a continuat duminică de la 11 cu jocurile Chindia – Academica Clinceni 1-0 (1-0: Florea 28) și Luceafărul Oradea – Dunărea Călărași 1-2 (0-1: Rusu 58 – penalty / Alexandru 4 – penalty, Kanda 78 – lovitură liberă), golgeterul marcator Vali Alexandru fiind eliminat în minutul 60 pentru cumul de cartonașe galbene. În runda a 33-a, sâmbătă de la 11, Dunărea – Ripensia, iar de la ora 17: ASU Politehnica – Sportul Snagov.

Rezultatele fotbalistice din weekend, pe coloana clasamentelor.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 + opt =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: