Fiasco. Duel Arad – Timișoara spintecat de decizii arbitrare

În esență, fenomenul fotbalistic este un spectacol în sine care atrage ca un magnet suporterii la stadion. Am trăit și am văzut multe în fotbal, dar la ce am asistat azi la partida (sic!) UTA – ASU Politehnica mi-a lăsat un gust amar.

Întâlnirea nu s-a încheiat, rămânând în coadă de pește la 0-0, cu mult înaintea expirării timpului de joc. Care este oare scopul spectacolului sportiv?

Fotbalul trebuie jucat iar sportivii lăsați să-și vadă de disputa lor. Ei se pregătesc o întreagă săptămână pentru a juca partidele de campionat. Astăzi, componenții formației ASU Politehnica nu au fost lăsați să joace meciul până la capăt, ci doar puțin peste 60 de minute, deși pe teren s-a văzut o oarecare superioritate a lor, conducerea clubului luând o decizie arbitrară, prin a retrage echipa de pe teren, în semn de protest față de cele pățite de fani, stopați de la a asista la partidă.

Înaintea căreia atmosfera a fost una tensionată, fără însă a fi fost generată de suporterii nici uneia dintre grupări. Susținătorii timișoreni au depășit cu mult prin achiziționarea de bilete cifra alocată lor de acces în stadion și nu au mai fost lăsați în arenă, iar ultrașii alb-roșii de la UTA, în semn de solidaritate cu rivalii lor, nu au intrat în stadion și au preferat să stea în afară.

Iar cum fotbalul fără fani nu are nici un farmec… Dar atunci să nu ne mai mirăm că marea majoritate a jocurilor din primele două ligi se desfășoară cu tribunele goale.

În această seară, fotbalul din vestul României, altădată leagăn al sportului rege românesc, a băgat cuțitul în minge. Era oricum din capul locului împunsă de locul și ziua disputării unui duel Arad – Timișoara, nepotrivite.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 9 = unsprezece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: