Flacăra Făget – Millenium Giarmata, în prima etapă din C5

Flacăra Făget – Millenium Giarmata este primul derby timişean al viitoarei ediţii de campionat în Divizia C, seria a cincea, în chiar prima rundă, din 20 august, când „satelitul” Poli II va juca la Gloria Reşiţa, AACS Recaş, a doua în sezonul trecut, la FC Hunedoara, iar Nuova Mama Mia Becichierecu Mic, a cărei cerere de înscriere şi pe mai departe în C5 a fost acceptată, la Naţional Sebiş.

Nuova Mama Mia va debuta pe teren propriu în runda a doua, cu nou-promovata din Valea lui Mihai, deplasându-se apoi la Făget, într-un alt derby judeţean, cu o altă nou-promovată. Clubul rămas graţie regulamentului FRF în iarba ligii a treia va mai juca în tur, dintre echipele timişene, acasă cu Giarmata în etapa a cincea, acasă cu AACS Recaş în runda a noua iar în cea imediat următoare la Poli II.

Altfel, în turul II al Cupei României, marţi 9 august, Millenium Giarmata – Autocatania Caransebeş şi Mama Mia Becichierecu Mic – AACS Recaş, în vreme ce Poli II este calificată în turul III în virtutea retragerii Unirii Sânnicolau Mare din eşalonul trei.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 2 = patru

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: