Florin Marin, demis

În variantă timișoreană, despărțirea de antrenorul principal al unei formații de primă divizie a unui club de fotbal se poate anunța în primă instanță pe o rețea de socializare, în cazul nostru cea mai în vogă platformă de anesteziere a turmelor și de absorbire a tuturor informațiilor cu putință despre fiecare individ în parte, iar respectivul anunț poate parveni tocmai din partea primarului orașului.

Florin Marin

Florin Marin

 

 

O modalitate de prezentare a demiterii unui antrenor învestit în cursul aceluiași sezon și cu numai 20 de etape de campionat în urmă doar pentru a avea de unde să fie ulterior trimis la plimbare care spune totul despre stadiul lucrurilor la ACS Poli Timișoara.

Nicolae Robu a anunțat așadar pe facebook faptul că Florin Marin a fost pus pe liber după eșecul de la Craiova și că se așteaptă un răspuns concret până marți dimineață din partea lui Cosmin Contra, cu care s-a discutat preluarea băncii tehnice pentru cele 11 etape rămase de disputat în play-out, plus un eventual baraj de supraviețuire.

Parcă ar fi echipa uliței, în grija idiotului satului. Alte comentarii sunt absolut de prisos.

* Cosmin Contra a declinat oferta de a prelua echipa timișoreană. Un nou antrenor este așteptat la primul antrenament pentru pregătirea jocului cu Petrolul și programat miercuri după-amiază, în urma a două zile libere acordate jucătorilor.

* Petrolul, preluată de Jerry Gane – la debut aseară la galben-albaștri, a remizat alb la CFR Cluj, în ultima partidă a etapei a III-a din play-out, rundă în urma căreia ACS Poli e penultima în clasament (vezi pe coloana dreaptă). Duelul ultimelor două clasate, ACS Poli – Petrolul, e marțea viitoare la ora 20,30, în etapa a IV-a, după pauza prilejuită de ”dubla” României cu Lituania și Spania, la Giurgiu și Cluj. ACS Poli, cu Marin la cârmă, a eliminat-o pe Petrolul la Timișoara din Cupa Ligii și Cupa României iar în returul Ligii 1 a depășit-o cu 1-0. 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: