Foale şi violeţii de ´99, spre Tâmpa: „Bani mai puţini dar siguri”

La puţin peste două luni după ce era nevoit să-şi conducă elevii la turneul semifinal al Campionatului Naţional de Juniori D, la Craiova, abia în ziua primului joc şi pe cheltuiala părinţilor, antrenorul Antonio Foale, din cadrul Centrului de copii şi juniori alb-violet, este mai optimist în privinţa stabilităţii la club în noua sa structură, anticipînd cele minim 5 meciuri pe care juniorii de ´99, avansînd în noul sezon la categoria C, le vor disputa în această săptămînă la Braşov Junior´s Cup 2012, la o grupă de vîrstă U14 reunind pînă la ora actuală 19 formaţii, inclusiv West Bromwich Albion Birmingham.

Antonio Foale a condus miercuri dimineaţă un ultim antrenament al generaţiei 1999 înaintea deplasării la cea de-a patra ediţie a celui mai mare turneu internaţional de juniori şi copii din ţară, după cum îl autoproclamează organizatorii de sub Tâmpa, şi pe care grupe alb-violete l-au onorat cu prezenţa, inclusiv în versiunea sa hibernală, în sală. Juniorii semifinalişti la categoria D în 2 şi 3 iunie 2012, cînd se aliniau între cele mai bune 12 echipe din ţară, şi-au reînceput pregătirile în 16 iulie, Antonio Foale explicînd faptul că „suntem în perioada de vîrf a pregătirii şi exact înaintea jocurilor de verificare. Vom avea la dispoziţie minim 5 meciuri la Braşov Junior´s Cup, ceea ce este foarte bine, căci aşa ceva ne-am şi dorit la ora actuală”.

 

Grupele de 1999 şi 2000, separate

 

Foale contează pe mai toţi componenţii lotului care tocmai face tranziţia de la juniori D la juniori C, aşteptînd totodată refacerea completă a lui Radu Cîrciumaru, a cărui stare de sănătate evoluează spre bine, respectiv a lui Contra, care şi-a revenit, fiind însă la începutul pregătirilor: „Mergem cu 18 jucători de cîmp plus 2 portari, avînd în lot 3 juniori de la grupa de 2000”. Cluburi ca Oţelul Galaţi ori Dinamo Bucureşti, respectiv Luceafărul Oradea sau FC Braşov, se regăsesc între cele 19 înscrise la categoria U14, pentru a nu mai aminti de prezenţa englezilor de la West Brom, în vreme ce copiii timişoreni de 2004, pregătiţi la alb-violeţi de Iulian Prodana, se vor alinia între cele 17 formaţii concurînd la sub 9 ani, în total Braşovul absorbind zilele viitoare cel puţin 157 de echipe din 6 ţări, împărţite în nouă categorii succesive de vîrstă, de la U16 pînă la sub 8 ani.

În ceea ce priveşte continuitatea Centrului sub auspiciile trecerii de la defuncta FC Timişoara la noua grupare, ACS Poli, antrenorul Antonio Foale ne-a explicat că respectiva tranziţie „nu m-a deranjat cu nimic iar în proporţie de 80% am acoperit ceea ce mi-am propus, juniorii noştri fiind apţi la toate antrenamentele”.

 

„La ora actuală nu există juniori apropiaţi de valoarea celor pe care îi avem”

 

Ca o noutate încă neconfirmată pe deplin, „în noua organigramă activez la grupa de 1999 dar şi la cea de 2000. Socotind că sunt grupe bune, domnul Viorel Vişan, conducător al Centrului, a optat pentru separarea lor şi a rămas ca respectivele grupe să nu se unească. La 1999 beneficiem de 16 jucători de cîmp şi un portar, discutînd cu un al doilea, de la LPS Banatul, din generaţia 2000, iar la grupa de 2000, la care încă nu este confirmat cu certitudine că voi activa, suntem ceva mai <subţiri>, pentru că pînă în sezonul trecut copiii au jucat pe jumătate de teren iar activitatea s-a desfăşurat mai restrîns ţinîndu-se cont de decizia lui Alin Artimon, şi anume să nu se menţină în lot mai mult de 10 juniori, fiind unită la vremea respectivă cu grupa de ´99. Aşadar la 2000 avem 12 juniori cu un portar”, după cum ne-a mai explicat Antonio Foale.

Antrenorul din sectorul juvenil a mai relevat că motive absolut obiective au determinat noul club, ACS Poli, să nu iniţieze noi acţiuni de selecţie: „Din păcate, în această vară n-am avut nici o acţiune de selecţie, pentru că, ştiind din întîlnirile directe care este fondul de jucători în judeţul Timiş, nu am considerat de cuviinţă. Am organizat unele trialuri vara trecută, cînd am preluat grupa, dar la ora actuală nu există juniori apropiaţi de valoarea celor pe care îi avem în componenţă sau puţin peste valoarea lor. Neconcretizat, ar fi vorba de două transferuri, şi anume Sinitean, de la Electrica, respectiv Neagoe, de la CFR, juniori de 1999”.

 

Centrul polist nu mai poate asigura cazare şi masă pentru „stranieri”

 

Foale a mai amintit că „am avut în vedere şi 2 tineri de la Reşiţa, pe care i-am remarcat într-o dublă de verificare disputată în iarnă, dar acum condiţiile de cazare şi masă ce pot fi oferite de clubul nostru sunt mai vitrege. Am discutat şi cu domnul Naum, pentru 3 juniori de la Oradea, dar din păcate momentan planul a căzut”.

Dacă în iunie, la ora turneului semifinal din Bănie, cu eşecuri la limită în faţa Şcolii de Fotbal Gică Popescu şi a Sportului Studenţesc, juniorii alb-violeţi au fost victime ale unei iresponsabile repudieri din partea conducerii propriului club, trecînd însă un adevărat test de caracter graţie intervenţiei părinţilor, acum în schimb situaţia pare a se fi reameliorat, fie şi în condiţii austere: „A fost la vremea respectivă o ambiţie a domnului Iancu, care, probabil într-un moment de nervozitate, a decis că echipa nu mai pleacă la Craiova, ştiind că suntem calificaţi, şi nu-l mai interesează soarta deplasării. Vrînd să onoreze calificarea obţinută în teren la Arad, părinţii au salvat situaţia. La ora actuală însă, clubul oferă echipamentul de joc, două rînduri, şi 10 mingi la 6 luni, precum şi condiţii de antrenament. Bineînţeles, ACS Poli şi-a luat responsabilitatea şi în privinţa transportului la competiţii”.

 

„Călin Rosenblum ne-a interzis să ne mai deplasăm pe banii părinţilor”

 

Totuşi, expediţia sub Tâmpa va solicita tot portofelul părinţilor juniorilor, şi aceasta pentru simplul motiv că „participarea noastră la turneu a fost programată încă din luna februarie şi a fost necesară achitarea unui avans de plată. Se merge tot pe banii părinţilor dar în viitor conducătorul Călin Rosenblum ne-a interzis să ne mai deplasăm pe banii părinţilor”.

Cît despre resursele financiare, „banii vor fi mai puţini dar siguri. Cît există o stabilitate, este mai bine pentru toţi cei implicaţi şi activitatea noastră. În cazul meu, am într-adevăr o restanţă de 6 luni, sumă pe care s-ar putea să nu o mai încasăm, dar începînd cu săptămîna aceasta colegii mei din Centru s-au prezentat la discuţii pentru reînoirea convenţiilor civile, iar promisiunea domnilor Staicu şi Rosenblum este că salariile noastre vor fi ca şi înainte”, ne-a mai confirmat Foale, negînd totodată cu regret la întrebarea dacă a fost totuşi remunerat odată cu lansarea noii grupări: „Nu, din păcate nu. Am însă mai mare încredere în noul staff şi este vorba totuşi despre bani publici, există o stabilitate. Însă cînd îi vor putea achita, numai dumnealor ştiu”.

La categoria 1999, Campionatul Naţional de Juniori C va fi abordat cu un handicap de vîrstă de un an, începînd de la faza judeţeană a întrecerii, în vreme ce grupa de 2000, „dacă voi rămîne într-adevăr la juniori D, va reprezenta primul an pe teren mare pentru copiii noştri. De obicei campionatul debutează odată cu începerea şcolii, în sîmbăta după deschiderea anului şcolar”, după cum a mai punctat Antonio Foale, care a mai trasat deja două jocuri-test post-braşovene, cu juniorii din Reşiţa respectiv de la Atletico Arad.

 

ASU Poli, debut acasă, duminică 19 august la ora 18, cu Ohaba Forgaci

 

Iar Foale este cu un ochi şi asupra debutului la o categorie superioară a piramidei seniorilor, cu „violeţii” studenţi de la ASU Poli, preluaţi sub aripă de încurajările galeriei poliste: „În Campionatul Municipal ne prezentam numai la jocuri dar acum, în Campionatul Judeţean, vom efectua cam două antrenamente pe săptămînă. Debutul este pe 19 august, acasă, într-o duminică de la ora 18, pe Ştiinţa, cu echipa din Ohaba Forgaci. Am fost repartizaţi în seria a III-a a ligii a cincea şi avem promisiunea inimoşilor din galerie, care sunt suporteri de cuvînt şi de caracter, că ne vor susţine atît acasă cît şi în deplasare”. 

 

Acest articol a fost publicat în Exclusiv, Fotbal, Juniori, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

5 răspunsuri la Foale şi violeţii de ´99, spre Tâmpa: „Bani mai puţini dar siguri”

  1. eu spune:

    un super antrenor……..respect pentru tot ce ati facut si la celelalte generatii care v-au trecut prin mana………….

  2. Simion V. spune:

    vezi că la rașăv se va merge pe banii părinților!!!!

    • Da, într-adevăr, fapt ce a fost consemnat foarte clar, şi cu explicaţii, inclusiv din partea intervievatului, în acest articol. Doar că, aidoma foarte multor alte cazuri de „comentarii” pe marginea diverselor articole publicate de http://www.sporttim.ro, cititul necesită oarecare înţelegere şi răbdare. Noi scriem ceva şi unii cititori înţeleg altceva…

  3. Şi pentru conformitate, cităm… Totuşi, expediţia sub Tâmpa va solicita tot portofelul părinţilor juniorilor, şi aceasta pentru simplul motiv că „participarea noastră la turneu a fost programată încă din luna februarie şi a fost necesară achitarea unui avans de plată. Se merge tot pe banii părinţilor dar în viitor conducătorul Călin Rosenblum ne-a interzis să ne mai deplasăm pe banii părinţilor”.

  4. nae catavencu spune:

    da!! in viitor,nu se stiie care,jidanuR nu a dat banii nici la juniorii cu contract la poli,parca ar fii dat de la,,masa,,de acas pe 180 roni,sa joace el cu neamul lui!!!!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ opt = 11

 


Ultimele articole din categoria Exclusiv: