Forțarea notei, cu efect de bumerang la ACS Poli

Nu s-a scurs nici o jumătate de an de la desprinderea la 4-0 acasă până în minutul 60 de liderul care venea neînvins pe ”Dan Păltinișanu” după 6 victorii succesive la zero, dar acel triumf cu 4-3 cu CFR Cluj pare ca și cum ar fi fost obținut într-un alt campionat, dat fiind că în cele 17 etape care au urmat ACS Poli a mai câștigat o singură dată pe teren propriu.

Din contră, aseară a pierdut acasă pentru a doua oară consecutiv iar astfel a rămas singura prim-divizionară fără nici un punct cucerit în 2018, din 9 posibile, depășind totodată și o contraperformanță din faza play-out din urmă cu două sezoane, care o cobora pe un loc de retrogradare, și anume aceea de a nu câștiga într-o serie de apariții pe teren propriu.

Atunci au fost patru la rând, 1-3 cu Concordia, 2-2 cu CS U Craiova, 1-4 cu FC Botoșani și 2-3 cu CSMS Iași, salvarea venind apoi în vară dinspre Giulești, dar în deriva actuală sunt deja cinci, 1-1 cu AFC Botoșani, 1-1 cu Gaz Metan, 0-0 cu Dinamo, 2-3 cu FC Voluntari și 1-2 (0-2) aseară cu Politehnica Iași, bilanțul ultimelor apariții timișorene pe ”Dan Păltinișanu” fiind 5 0 3 2 5-7, cu trei puncte în cont.

Depășită fiind la rând acasă de formații fără prea mari veleități, una, cea ilfoveană, sărind-o atunci în clasament, iar cea moldavă cățărându-se momentan în zona play-off, ACS Poli i-a conferit noului său antrenor, Leo Grozavu, cel mai neplăcut start cu putință la cârma timișorenilor. Nici că se poate mai nefast, să pierzi primele două jocuri la rând, și chiar acasă.

Lucrurile nu sunt însă pur și simplu întâmplătoare, ba din contră, se leagă între ele, urmările fiind consecințe firești într-un raport cauză-efect. Sunt totodată deja și binecunoscute, iar concluzia ar fi că pașii greșiți nu te pot duce altundeva decât pe cărări nebătătorite.

Ionuț Popa reamintea cu ocazia despărțirii sale de ACS Poli unele momente cheie apărute pe fondul unor probleme oricum de ordin general odată cu ultimul succes în deplasare, 1-2 la Dinamo în etapa a noua, în care se accidenta vârful Drăghici, inducând amplificarea problemelor ofensive ale echipei, cu completarea oferită pe-atunci de declarațiile edilului Robu într-un moment total inadecvat ales în ceea ce privește incompatibilitatea finanțării grupării din bani publici.

Fără atacant și descumpăniți, timișorenii continuau și prin a pierde la un moment dat în etape succesive pe teren propriu, 0-2 cu CS U Craiova și 0-3 cu Concordia, sezonul de toamnă aducând fără doar și poate un descrescendo, necesar a fi cât mai grabnic stopat.

Iar pauza de iarnă, un binevenit sfetnic bun, oferea cadrul necesar regrupării trupelor, la îndemână unei încercate grupări care se descurcase în circumstanțe și mai delicate cu un an înainte, totul însă cu condiția controlării cât de cât și pe mai departe a haosului latent în care activa prim-divizionara. Și cum altfel mai bine să navighezi decât pe mâna celui care, deși cu limitele sale dar totuși potrivit în condițiile date, probase deja printr-o abilă psihologie cu efect colectiv capacitatea de a evada dintr-o situație fără ieșire!?

Însă Popa nu mai era cum se cuvine ascultat, prioritățile arătându-se a fi altele și sunând oarecum a revoluție, când lotul avea de fapt nevoie de ajustări prin completare, iar intrarea în iarnă s-a făcut pe un ton dat de o manieră total nepotrivită, din care se putea deduce un anumit modus operandi. Căci a fost suficient ca Radu Birlică să se refere în modul în care a făcut-o la adresa croatului Soljic după eliminarea acasă din Cupa României cu FCSB, pentru a fi lesne de intuit conduita cu zdruncinături de cârmuire a grupării. Ionuț Popa semnala pe-atunci mai mult sau mai puțin voalat că, în condițiile date, ACS Poli avea nevoie de orice component în plus, fără a se putea dispensa cu larghețe de oricine, însă cel care salvase în primăvara trecută situația vorbea și tot el auzea.

Croații erau împachetați, iar apoi, la cumpăna dintre ani, era decretată oficial cu emfază reorientarea spre propriile talente locale, de parcă o asemenea înclinație n-ar trebui să constituie o permanentă și continuă preocupare și prioritate, exersată neîntrerupt, și nu doar ca praf în ochi în circumstanțiale și convenabile momente în care așa ceva ar suna frumos, pe post de batistă pe țambal. Ba din contră, nici o grupare serioasă nu enunță în mijlocul sezonului o viziune și strategie legate de schimbul de mâine care ar trebui să vină de la sine, implementate în timp în regim de continuitate, și nu ca o descoperire de moment. Inadecvat ales. Parcă într-o doară, dând o notă de neseriozitate și lipsă de profesionalism.

Popa își dorea ceva la echipă, specific menționat, peste capul său erau rostogolite alte inițiative, constând în expedierea unor jucători sau asigurarea unui cantonament la Poiana Brașov, fără solicitarea și consultarea antrenorului, într-o suspect de înfrigurată grabă a unora de a duce din nou trupa timișoreană în aceeași stațiune montană pentru stagiul centralizat de iarnă. Și ce folos, dacă pregătirea nu putea fi efectuată cu un efectiv deja cât mai clar conturat conform viziunii tehnicianului, ci prin testări și cârpeli din mers!? Lipsa de uniformitate în nivelul general de pregătire și completările din zbor nu sunt rețete ale succesului.

Una peste alta, pauza de iarnă n-a fost benefic utilizată, ci din contră, a complicat și mai mult situația prim-divizionarei, de parcă nu s-ar fi învățat nimic din cea ratată cu două sezoane în urmă cu Florin Marin la cârmă, efectele fiind de astă dată imediate. Înfrângeri după înfrângeri, ”dubla” eșecurilor succesive acasă fiind tocmai repetată prin completarea de aseară, în ultimele apariții pe teren propriu din retur, 2-3 și 1-2, de astă dată cu un nou antrenor.

Și-am ajuns și la introducerea în cadru a lui Leo Grozavu.

În funcție de circumstanțe, fățiș de exemplu în cazul lui Soljic dar mai ascuns în ceea ce-l privea pe Ionuț Popa, noul președinte își conturase obiectivele, cel puțin pare-se prin prisma destăinuirii într-un cerc restrâns, cum că unul dintre principalele țeluri echivala cu despărțirea de tehnicianul de pe malurile Mureșului. Era greu însă de debarasat tocmai antrenorul care făcuse posibilă salvarea de la retrogradare deși de la un -14 la startul campaniei, izbândă semnată în iunie anul trecut, dar demiterea l-ar fi așteptat pe arădean oricum după colț, mai devreme sau mai târziu.

Nu sunt avocatul lui Popa, pe-alocuri aspru criticat în aceste pagini, antrenorul avându-le pe-ale sale de exemplu în legătură cu anumite teribiliste tematici verbale sau inerta conservare în timp a unor practici de pregătire ce i-au servit peste ani, care au ținut totuși cu oarecare succes și în ultimele sezoane, ceea ce sugerează indirect câte ceva despre nivelul general al fotbalului intern, însă este de evidențiat cadrul principial al schimbării înrâurite din mers la ACS Poli. Cu iz de premeditare, indusă de la vârf. Căci a-l determina pe cineva să plece singur este un concept practicat și verificat cu succes.

Pentru Popa, care s-ar fi despărțit de prim-divizionară de pe cai mari dacă ar fi intuit asperitățile actuale în cele doar 6 zile de vacanță de vară avute la dispoziție de o trupă stoarsă ca lămâia în cele 51 de apariții având ca finalitate evitarea retrogradării, edificatoare a fost etalarea lipsită de incisivitate de la Ploiești, în eșecul cu Sepsi, un joc fiindu-i suficient pentru a pune piciorul în prag. Aducem sau nu un atacant? Da sau ba?

Ba.

Și asta tocmai pentru că înlocuitorul său era deja în stand-by, în joc de glezne pentru reintrarea în circuit, numele mai fiindu-i uneori pomenit în cursul mandatului lui Popa. Iar ceea ce a urmat în ultimele două săptămâni a dovedit că schimbarea reprezenta doar o chestiune de timp.

Leo Grozavu, care se afla deja în Timișoara în ziua în care Popa încă își lua explicativ rămas bun de la presă, înlocuitorul fiind găzduit de Florin Bătrânu înaintea introducerii sale în scenă, a punctat oarecum cu adresă la prezentarea sa oficială despre realismul de a accepta că este foarte greu de adus la ora actuală jucători buni, exprimându-și totodată crezul avut încă din capul locului că lotul preluat urma să facă un campionat destul de bun.

Trecea însă nici o săptămână și ACS Poli era în pline trepidații și fibrilații pe piața transferurilor, fără a mai fi fost altfel survolată și în continuare la solicitarea lui Popa. Achizițiile soseau cum soseau în perioada pregătirilor, când, cum, dar completările după înfrângerea acasă cu FC Voluntari purtau cât se poate de clar patina reflexului că unora,  dezmeticiți vezi Doamne în sfârșit din somn, le picase în cele din urmă fisa, sub forma unei idei rezultante în absența unor deducții inițiale.

Să vină Oliva! Să vină și Roman! Că doar sunt jucătorii pe care Timișoara și-i dorea de-atâta vreme, dintotdeauna. Ba bine că nu și alții… Că doar sosiseră recent în șir indian noi pribegi. Ce mai carusel, un deliciu!

Iar dacă tot s-a enunțat cu surle și trâmbițe reorientarea spre talentele locale, să zboare de exemplu Bocșan, crescut parcă de când lumea în curtea clubului. Aerul Ligii 2 i-ar prinde bine, așa cum îi prinde bine și sub Feleac mai junelui Mailat. Asta da strategie de cultivare a inducerii propriilor juniori spre ”echipa mare”. Iar drept completare să zboare și un alt pilon al liniei defensive, Alin Șeroni, activ implicat în sezoanele timișorenilor în elită, semn că, dacă tot a cerut Popa acum doar două săptămâni un atacant, firul aței ar trebui preluat prin a detona mai întâi apărarea.

Iar tot așa, din aproape în aproape, zilele trecute Bocșan, aseară Șeroni, gruparea tinde a nu mai avea nici o legătură realistă cu comunitatea pe care are impresia că ar reprezenta-o, ceea ce constituia oricum o închipuire cât se poate de falsă, suficient fiind să lecturezi numele dregătorilor dinspre vârf. Birilă președinte, Neaga manager sportiv, Drăgoi repoziționat în fruntea Consiliului Director, într-un mod oarecum firesc pe aceste coordonate apărând în cadru și Grozavu, în CV și cu un pasaj de 6 ani ca fundaș la Dinamo.

Și pus pe curățenie și schimbări din mers, atât în lot cât și în echipă. Cânu n-a mai apărut de la remiza la Ovidiu, unde se accidenta, și are oricum o vârstă înaintată chiar și pentru Liga 1, dar Bocșan este bun de pus pe făraș, într-un alt set de despărțiri, după cele din iarnă. Croitoru, cel care, iată, a prins deja și al 5-lea antrenor principal la ACS Poli, deși, la fel, are o vârstă înaintată fie și pentru Liga 1, a fost retitularizat după 8 etape tocmai de Grozavu, la debutul său, oferindu-i astfel a patra apariție din minutul 1 în acest campionat, pe lângă cele câteva ca rezervă, pe când Doman a fost expediat, deși mai capabil la mijloc, chiar așa, cu toate bubele sale.

În echipă, și mai și. Nu mai puțin de 6 înlocuiri în primul 11 față de eșecul cu Popa pe bancă la Ploiești, și din nou tot șase și duminică, la partida cu ieșenii. Contrastele merg însă și mai departe, în ceea ce-l privește de exemplu pe Sebastian Velcotă. Abia revenit la ”Dan Păltinișanu” după perioada derulată la Reșița și oricum prea fraged pentru o asemenea responsabilitate, în condițiile în care nu era o figură foarte familiară a ”echipei mari”, ci doar în curs de inducție spre noul cadru, tânărului îi era atribuită la debutul lui Grozavu banderola de căpitan, un nonsens în toată puterea cuvântului, cu potențial detrimental atât pentru jucătorul în sine cât și pe moment pentru întreaga formație. Care era oare luarea de poziție a noului antrenor printr-o asemenea opțiune? Voia să sugereze reorientarea clubului spre propriile talente? Dar nu de o asemenea manieră, și cu atât mai mult cu cât, din căpitan, îl trecea la jocul imediat următor în rolul de rezervă neutilizată, fapt valabil duminică seară contra ieșenilor. Alegeri de moment cu efecte imediate dar și în timp.

Sau sunt oare de exemplu Bîrnoi și Velcotă viitorii Dragomir și Mailat, iar atunci trebuie forțată nota prin opțiuni ca nuca-n perete!?! La care, pomenindu-le numele, gândul te duce inevitabil la impresariat și la ceea ce mișună de pe acel palier în jurul echipei, ba chiar în sânul ei, în cazul lui Opria. Văzut ca un soi de Mesia, mereu timbru la antrenori sau conducători în studiouri TV ori la conferințe de presă, când de fapt tocmai interdependența dintre ACS Poli și agent, la cât de adâncită este, poate lesne sugera sâmburele problemei la un club emanație, inadecvat cadrat încă din capul locului, cu toate consecințele ulterioare.

Dar chiar și așa, fără a fi în stare în premieră de la lansarea sistemului competițional pe grupe valorice să smulgă măcar un punct din ultimele două apariții acasă înaintea inevitabilului play-out, față de cele 3 din 6 în urmă cu două ediții respectiv chiar 4 din 6 și neînvinsă în sezonul anterior, ACS Poli cadrează totuși cumva acestei îndoielnice ambianțe generale din Liga 1.

Iar și prin ultimele manevre, ocupanta locului 10 pare mai mult o trupă a Ligii 1 decât a Timișoarei în sine, un implant convenabil sub forma unui picior de pod dinspre ”centru”, și cu rol de reciclare. Asta în timp ce se vorbește printre sforăituri despre propriile talente. Da, sunt la Londra ori Praga, cu imense beneficii pentru prim-divizionara capitalei Banatului și a sportului local în general. Și bănuiesc că sunt detectate ironiile.

Însă toate sunt doar variații pe aceeași temă. Căci la ACS Poli ființează același nesfârșit lanț al slăbiciunilor, cu capătul strâns ținut în pumn de Nicolae Robu. Căci nici Radu Birlică n-ajungea de capul său în jilțul președintelui de club, ci, precum predecesorul său, Sorin Drăgoi, tot prin votul de încredere al primarului, care parcă alte nenumărate mai importante probleme ale Timișoarei n-ar avea în agendă decât trupa sa de suflet. Fișa postului ar sugera cu totul altceva, și nu un hobby practicat pe seama și în numele încercatului sport rege timișorean, cu imaginea ca atare proiectată pe scena Ligii 1.

Orice edil de ținută al unui oraș așezat n-ar avea în mod normal absolut deloc ce să caute la pupitrul cu butoane al unui club fotbalistic divizionar, nonsensul revărsându-se în cel de-al șaselea sezon, dar dacă tot este într-atât de mare imixtiunea politicului în sportul din Carpați iar primarul tot ține într-atât de mult la visul pe care l-a pus pe roate direct din Liga 2, atunci ar fi trebuit să contureze și cadrul favorabil unor lucruri bine puse la punct, și nu prin forțarea notei din aproape în aproape, într-o continuă stare de criză și de du-te vino. Iar inclusiv șirul președinților de club parcă scoși din joben în tot acest scurt răstimp certifică incompatibilitatea acestui ”proiect” fie și cu diluatul nivel valoric al fotbalului intern.

În consecință, de-acum fără unicul antrenor care a salvat-o de la retrogradare în scurtul istoric al participărilor clubului în Liga 1 din 2013 încoace, ACS Poli e nevoită să se descurce în următoarele 15 apariții dintr-o nouă cursă pentru evitarea picajului, în condițiile în care deține un bilanț negativ cu 3 dintre cele 5 trupe implicate în zona inferioară a clasamentului și în situația în care diferența de puncte se comprimă și mai mult decât în etapa care stă să se încheie, prin înjumătățirea lor.

Dacă astăzi s-ar intra în play-out, situația ar suna cam așa de la locul 9 în jos: FC Voluntari 14 puncte, ACS Poli și Concordia câte 13, Sepsi 10, Gaz Metan 8 iar Juventus București șase puncte. Cu mențiunea că ar mai fi totuși o etapă din retur, inaugurată vineri de la ora 20:45 cu jocul CS U Craiova – ACS Poli, și care se va încheia cu clasicul de modă nouă al elitei, Concordia – FC Voluntari, ultim meci al rundei finale a sezonului regular, așa cum se întâmpla și acum două campanii, iar în plus, de când s-a trecut la sistemul cu play-out, de fiecare dată tot în etapa finală din 7-14.

Iar dat fiind că și-a încheiat aparițiile acasă în sezonul regular, merită notat și bilanțul lui ACS Poli pe ”Dan Păltinișanu”, 3 5 5 13-18 14 puncte, acesta fiind negativ și în directele tur-retur cu 3 din cele 5 formații implicate în evitarea retrogradării: 2-3 și 0-1 cu FC Voluntari; 0-3 și 1-0 cu Concordia; 0-0 și 0-1 cu Sepsi; 1-1 și 2-0 cu Gaz Metan respectiv 2-1 și 1-1 cu Juventus. De fiecare dată primul rezultat menționat este cel de pe teren propriu, totalul cu contracandidatele fiind 10 3 3 4 9-11 12 puncte. Mai îngrijorător pentru ACS Poli este însă cel ulterior victoriei în Șoseaua Ștefan cel Mare, și anume de o victorie, cu Astra, 7 remize și 8 înfrângeri.

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 7 = zero

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: