Fotbal sau box? Arbitru lovit: meci întrerupt în minutul 34

Progresul Gătaia, promovată din Campionatul Judeţean la masa verde, pe seama unor neprezentări la debutul noului sezon în Divizia D Timiş, şi-a transformat sâmbătă în furie oarbă neputinţa de a nu strânge nici un punct din primele 12 etape, Duda apelând la box pe pielea arbitrului Cristian Ţuţurigă, central al jocului găzduit de AS Peciu Nou, şi care a întrerupt în consecinţă ostilităţile, la scorul de 0-0, în minutul 34.

AJF Timiş ar putea decide în asemenea situaţie acordarea victoriei cu 3-0 gazdelor din Peciu Nou, precum şi suspendări şi amenzi pecuniare în contul componentului codaşei fără punct câştigat. Jucătorul l-a lovit pe arbitru în urma unei faze în care i s-a acordat al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu, centralul explicând că nu mai poate să continue arbitrarea partidei, datorită loviturii primite.

Mihai Dorobanţu i-a aliniat la gazde pe Murar – Obrejan, Casian Dorobanţu, Tănăsie – Ciumacenco – Cârdei, Teslariu – Bărbosu – Tripa, Hoţa – Dobrilă. Pe bancă: Cozma, Ursu, Mihai Dorobanţu.

Primul cartonaş galben a fost acordat pentru comentarii la adresa deciziilor arbitrului, iar al doilea, în urma unei faze în care s-a apreciat că ar fi simulat un fault în jurul careului, survenind tot în urma protestelor şi comentariilor jucătorului Progresului. „Orice arbitru i-ar fi acordat din nou galben, pentru proteste”, a spus Mihai Dorobanţu. Ţuţurigă a acuzat dureri la gât şi ameţeală, decizând întreruperea partidei.

FC Marcel Baban Jimbolia – Spartak Gottlob 1-0

Sava, în minutul 71, a adus victoria jimbolienilor. Octavian Popescu, antrenor al gazdelor, a spus: „Am avut o evoluţie mai bună în repriza a doua, după ce până acum prima era mai bună. Am ratat şi alte bune situaţii, am avut două bare, din lovituri libere, cu un joc bun în repriza a doua, dominată de noi, după ce în prima au mai avut şi cei din Gottlob câteva situaţii create. Intrăm într-o etapă cu jocuri mai accesibile, sperăm să facem maxim de puncte”. Jimbolienii se vor deplasa duminica viitoare la Dragşina.

FC Marcel Baban: Pap – Rus – cpt, Chitucea, Proteasa, Mitru – Sava, Ţoţu, Popescu, Cănuci – Ţăranu, Hîrdău. Ardelean, fundaşul central, căpitan al echipei, n-a putut să joace, pe bancă luând loc fără a fi introduşi în teren Sima, Niţă, Ciubotariu, Coşa.

Unirea, cu Negru marcator a 3 goluri, pentru Filip David şi Roxana Malac

Unirea Cerneteaz a trecut cu 3-1 (2-0) de FC Deta, într-un joc în care gazdele au mai avut şi două bare, prin Burghelea şi Negru, autor al tuturor reuşitelor echipei pregătite de Romeo Malac, în minutele 25 şi 40, respectiv 87, după ce Cosur reducea din handicap în ultimul sfert de oră (minutul 82), pentru 2-1. Rujan a avut la rândul său şansa să-i aducă pe oaspeţi în avantaj, la 0-0.

Unirea îi dedică victoria lui Filip David, fiul jucătorului Răzvan David, aflat sâmbătă la botezul bebeluşului său, precum şi Roxanei Malac, organizator de competiţii în ultimele 3 sezoane, care va împlini 18 ani în data de 5 noiembrie, cu ocazia deplasării la FC Auto. La Mulţi Ani cu sănătate şi din partea www.sporttim.ro. Romeo Malac n-a contat sâmbătă nici pe Nicoară respectiv Petrescu, suferind o ruptură musculară.

„Deşi aveam mari speranţe pentru acest meci, a trebuit să ne recunoaştem învinşi după unul dintre cele mai slabe jocuri din acest campionat, cu majoritatea jucătorilor evoluând sub nivelul competiţiei, blazaţi sau preocupaţi să se certe cu arbitrii. Am suferit un eşec fără drept de apel!” a spus Daniel Seculin, antrenor secund şi organizator de competiţii la deteni.

Unirea Cerneteaz: Mărtinaş – Doru, Sîrbu, Mladen, Iorga – Mariş, Racoţi, Babă, Blenche – Burghelea, Negru. Au mai jucat Hulea, Kovacs.

FC Deta (5-4-1): 12. Jarcalete – 2. Picioruş (46, 15. Vasko), 5. Bucure (cpt), 18. Mioc, 11. Kovacs, 6. Seculin (72, 3. Mandache) – 7. Marcu, 8. Tatarici, 18. Buruiană, 9. Rujan – 10. Cosur. Pe bancă: 4. Stan, 13. Chişozan. Cartonaşe galbene: Buruiană, Kovacs, Bucure.

Banatul Nerău – Pobeda Dudeştii Vechi 0-0

Remiză albă într-o confruntare din vestul judeţului Timiş, gazdele nou-promovate nereuşind să străpungă defensiva „bulgarilor”: 0-0. „Atitudinea băieţilor mei mi-a plăcut astăzi. Le-am explicat, <dacă nu veniţi la pregătiri pentru a lucra la fazele de finalizare, vă ieşiţi din mână>, şi ne vom antrena miercuri. Jocul a mers bine faţă de ultimele meciuri, am dominat, dar şi am ratat mult, vechea poveste”, a spus Manu Foale, antrenor al Banatului, care a contat pe 11 jucători, printre care Cosmin Sântean, reprofilat fundaş, fără a efectua vreo înlocuire.

Banatul a efectuat un antrenament şi în cursul săptămânii, marţi. „Sper să se mişte mai mult în continuare, căci le-am insuflat jucătorilor ceva din atitudinea manifestată de exemplu de Poli. Le-am spus <jucaţi cum a jucat Poli contra lui Steaua, cu ambiţie, devotament>. Sunt mulţumit de jocul echipei şi numai ghinionul ne-a privat de cele 3 puncte”, a mai spus Foale, care i-a aliniat pe Martescu – Branea, Ismail, Sântean, Foca – Drăşcan, Oprişan, Coman, Dani Tulcan – Paşca, Flavius Tulcan.

Antrenorul Foale se declară optimist în perspectiva deplasării la Deta, „numai să fim toţi”.

Unicul succes extern, Avântul Bobda: 4-2 la Pişchia

Într-o etapă a 13-a dominată de gazde, nou-promovata Avântul Bobda a câştigat la ex-vicecampioana Juventus Pişchia, 2-4 (1-2). „Am pierdut pe greşelile noastre”, a spus Vali Miculescu, antrenor al gazdei, care a intrat la pauză, în ciuda durerilor resimţite.

Claudiu Balint, în minutele 40 şi 55, a anihilat avantajul luat de oaspeţi, egalând, 2-2, dar „totul s-a rupt când Brânzan a primit cartonaş roşu, fază în care s-a acordat şi 11 metri, pentru henţ în careu, în urma unei lovituri libere”, după cum a explicat Miculescu. Manolache a transformat pentru 2-3, golul patru al Avântului căzând pe o eroare a portarului Butoi, care a scăpat balonul.

Juventus: Butoi – Iosof, Brânzan, Pârvan, Handrache – Claudiu Balint (Colţa), Butnaru, Farcaş (35, Vulturar), Mărăndescu – Jurj (46, Miculescu), Mircea Mariş.

„Ne-a învins o echipă experimentată, care a profitat la toate golurile de erori personale ale echipierilor noştri. Degajări, atac întârziat, greşeli de portar. Mă bucură totuşi că am înscris două goluri din acţiune”, a mai spus Miculescu.

Gruber, Butnăraşu, Manolache, din 11 metri, şi Petrin au marcat câte două goluri pe repriză pentru Avântul, care s-a impus în alcătuirea Holca – Văcărescu, Gruber, Coată, Pop – Ilea – Faimoc (Petrin), Ignea, Rotaru – Butnăraşu, Manolache.

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Fotbal sau box? Arbitru lovit: meci întrerupt în minutul 34

  1. petru spune:

    Pobeda a fost clar dezavantajata de arbitrii in meciul de la Nerau.am avut gol perfect valabil marcat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 × opt =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: