FOTO. Budur egalează pentru divizionarii C cu Tavi Benga pe bancă: Centrul Național de Pregătire Timișoara – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 1-1 (1-1)

Campionatul ligii a treia s-a încheiat de o săptămână și jumătate, una dintre cele două grupări timișene care continuă în Seria a IV-a a mai jucat un meci amical, remizat: Centrul Național de Pregătire Timișoara – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 1-1 (1-1).

Astăzi de la ora 10, pe terenul sintetic de la Baza II – UPT, Centrul Național de Pregătire şi CSC Ghiroda şi Giarmata Vii au disputat un ultim joc amical în această primăvară, semnificativ mai ales pentru cei de la Centrul Național de Pregătire, întrucât a fost la încheierea ultimului sezon al junilor lui Petcu şi Vucea. Iar partida s-a încheiat la egalitate, scos stabilit în prima repriză.

Junii au deschis scorul în minutul 4, prin Mihai Gîdea, cu un lob peste portarul Gakos, de la 16 metri lateral dreapta, în colţul opus.

Iar în minutul 27 Sebastian Budur a egalat cu un şut senzaţional de la 17 metri lateral stânga, la colţul lung.

Cu toate că ”galbenii” lui Octavian Benga au dominat repriza secundă, scorul nu s-a mai modificat. Divizionarii C n-au contat astăzi pe Ghinescu, Horcea, Baranyi sau Barbu, pe când Cristian Petcu a introdus în partea a doua şi rezervele aflate pe bancă.

Meciul a fost urmărit şi de proaspeţii câştigători ai Cupei României la juniori sub 17 ani, cei de la LPS Banatul. De menţionat și că a arbitrat de unul singur Mircea Şchiopu.

Au jucat următoarele formaţii:

Centrul Național de Pregătire: Pădure – Stoianovici, Goţa, Cin, Popa, Coroiu, Lazăr, Pop, Gîdea, Şimăndan, Piţigoi.

Antrenori: Cristian Petcu şi Ionuţ Vucea

Au mai jucat: Matenciuc, Roger, Andreca, Firca, Casian, Kesches, Bănceanu.

CSC Ghiroda și Giarmata Vii: Gakos – Liuba, Mureşan, Bocşan, Semeniuc, Pituc, Hotca, Giuricici, Mancaş, Jichici şi Budur.

Antrenor: Octavian Benga.

Au mai jucat: Eperieş, Cluci, Sofran, Saizu.

Fotografii realizate de Iosif Canea

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 − sapte =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: