FOTO + declarații Bălu, Leucă: ACS Dumbrăvița – Millenium Giarmata 4-2 (1-1). ”Verzii” completează în ultimul sfert de oră al 3-lea joc din acest campionat cu peste 3 goluri marcate. Oaspeții conduc de două ori și acuză arbitrajul

Intrarea în ultima șesime a parcursului seriei vestice în Liga 3 a propus vineri seară un nou duel timișean, în care vizitatorii mai slab clasați au preluat în fiecare parte conducerea spre mijlocul reprizelor, alb-verzii nou-promovați răsturnând scorul în ultimul sfert de oră, pentru prima victorie în 4 etape: ACS Dumbrăviţa – CS Millenium Giarmata 4-2 (1-1).

Această înfrângere va fi greu de digerat pentru jucătorii celei de-a patra clasate din coada ierarhiei, care nu au făcut un meci slab, dar nici nu au convins prin irosirea unor ocazii la 0-0 și 1-1 respectiv prin greşelile fundaşilor centrali Cochinţu şi Covăsală, la golurile trei şi patru, cadou după Paște pe adresa gazdelor. Mai sunt totuși 4 etape, CS Millenium având în program și deplasările la Cermei și Lugoj, iar salvarea de la retrogradare este posibilă.

Terenul stadionului ”Ștefan Dobay” a fost îmbibat cu apă şi greu le-a venit oponentelor să ofere un spectacol fotbalistic celor peste 200 de spectatori din tribune, dar cele şase goluri au dat farmec evenimentului sportiv. Marcate fiind pentru gazde de Alexandru Birău în minutul 21, Laurenţiu Telescu în minutul 76 iar Albert Voinea (87) și Mihai Udrea (90+3) pe final, respectiv Raul Cochinţu (min. 19) şi Cristian Daminuţă (min. 65) în favoarea celor din Giarmata.

Semnalul l-a dat Beloescu în minutul 10, când şutul său de la 13 metri a nimerit transversala. Apoi Sporin a şutat pe jos din marginea careului de 16 metri, perpendicular pe poartă, balonul fiind respins in extremis de Mikloş. A picat şi golul oaspeţilor, la a treia încercare, corner Negrei şi cap Cochințu din 7 metri.

Bucuria oaspeților a fost de scurtă durată, căci după numai două minute Birău a egalat, la a doua încercare, după ce Nariţa a respins mingea ajunsă tot în calea ex-alb-violetului, finalizând din apropiere: 1-1.

Cochinţu a și ratat, din 8 metri în minutul 34, şut la semiînălţime în dreapta lui Miklos, care a deturnat în corner un gol ca şi făcut. În minutul 36, Stancu avea să fie iertat de cartonaşul roşu, la o intrare dură asupra lui Stupu, pe gamba piciorului drept, la 22 de metri de poarta sa. Prim galben al acestei partide… La care Daminuţă şuta peste transversală. În minutul 42 şi Popan a văzut ”galben” pentru un fault de joc.

La reluare, după 20 de minute, oaspeţii au preluat conducerea prin reuşita lui Daminuţă, cu o execuţie superbă din careu… 1-2.

Dar avantajul periclitatei n-a durat mult nici acum, Telescu egalând prin alunecare din 7 metri lateral stânga, în dreapta lui Nariţa.

În minutul 82, o fază controversată… Ferţu a fost faultat în careul de 16 metri, lateral stânga, de Birău, cot în faţă, în cele din urmă jocul fiind oprit. Sângerare, îngrijiri medicale, reintrare în teren după două minute.

Ca apoi cei doi fundaşi centrali să gafeze impardonabil pentru liga a treia, dar şi cu concursul portarului, iar astfel ACS Dumbrăviţa se menține pe podium… Măcar de-un deget a fost apa pe gazon iar arbitrajul a fost cum a fost, alb-verzii izbutind să treacă de ”cota” celor 3 goluri marcate după 23 de etape. În retur, cel mai des au punctat unul pe meci.

Fluierul final l-a făcut pe antrenorul Răzvan Leucă să rumege circa 7 minute pe banca de rezervă a oaspeților, greu fiind convins să vină la declaraţii. Îl așteaptă primirea Industriei Galda, tot acasă mai având de jucat și cu CS Crișul.

*

ACS Dumbrăvița: Miklos – Udrea, Soare, Telescu (cpt.), Podină – Jinga (min. 70, Rus), Birău, Stancu, Bîrză, Ştefan, Voinea.

Antrenor: Sorin Bălu.

Pe bancă: Smaranda, Kis, Nanu, Silaghi, Putnic.

Absenţi: Briciu – suspendat, Gălan – accidentat.

Millenium Giarmata: Narița – Sporin (min. 46, Ferţu), Covăsală, Cochinţu, Negrei (min. 77, Pricop) – Stupu, Daminuță, Rosenblum (cpt.), Dincă (min. 73, Buzdugan), Popan, Beloescu.

Antrenor: Răzvan Leucă.

Pe bancă: Ciută, Sevici, Fl. Călin, Marius Călin.

Absențe: Olteanu – suspendat, Corlățeanu şi Ochea – accidentaţi.

Arbitri: Alexandru Şuvar (Sibiu) – Ion Nelu Glăvan (Hunedoara) şi Vasile Bogdan (Sibiu). Observator de arbitri Emil Arsa (Arad), iar delegat de joc Constantin Semen (Târgu Jiu).

*

La cald…

Sorin Bălu (antrenor principal ACS Dumbrăviţa): ”Meciul a fost foarte greu, din două motive. Unu, suprafaţa de joc a fost sub apă, ceea ce a îngreunat efortul ambelor echipe. Și al doilea, faptul că noi nu am avut nici o schimbare, cu toate că în minutul 70 am fost obligat să-l introduc pe Rus, accidentat, în locul juniorului Jinga, care nu a mai putut juca. Iar pe raportul de arbitraj am trecut alţi doi juniori de 15 ani, Putnic şi Kiş. Plus Silaghi şi Nanu, au fost trecuţi fiind si ei accidentaţi. Ce să zic!? Mă bucur pentru echipa noastră, dar sincer, îmi pare rău pentru Giarmata, mi-aş dori din tot sufletul să nu retrogradeze. Dar asta nu este problema noastră. Noi trebuie să ne ocupăm numai de echipa noastră şi să ne vedem de treabă în continuare”.

-Cu acest rezultat, v-aţi apropiat de primele două clasate… ”Da, mi-e şi frică să mai mă gândesc, să mă mai uit pe clasament. Chiar asta le-am spus la băieţii mei, să vedem ce se va întâmpla la Alba Iulia şi vedem în ultimele trei etape, unde ne întâlnim între noi. Iar cine se organizează mai bine, cine are mai multă şansă, acela va fi câştigătorul. Eu am mai spus, atât timp cât din punct de vedere matematic echipa noastră are şanse să câştige acest campionat, să se bată pentru locurile fruntaşe, se va bate, chit că suntem în 11, 12 sau 18. Îmi felicit băieţii pentru efort, au fost admirabili, dar felicit Giarmata pentru jocul prestat, nu are ce să caute la retrogradare. Dar aşa cum am spus şi anterior, nu este problema noastră că au ajuns aici. Dar vreau din tot sufletul să se salveze şi Giarmata!”

Răzvan Leucă (antrenor CS Millenium): ”Da, într-adevăr, am condus, s-a văzut jocul. S-a terminat din păcate trist pentru noi, felicitări gazdelor pentru punctele obţinute şi brigăzii de arbitri pentru extraordinarul joc pe care l-au arbitrat. Le reproşez tot, nu se poate să ai un asemenea arbitraj la acest nivel. Din minutul 1, ofsaid de doi metri, nu ridică steagul. Îl împinge pe al nostru, îi sparge cu capul ochiul, şi nu dă nimic, chiar nu se poate. Gazdele şi-au obţinut punctele puse în joc, le felicităm, şi-au urmărit scopul! Nu avem absolut nimic de reproşat ca organizare de echipă, din păcate chiar îmi pare rău că nu am reuşit mai mult. Aceasta este echipa noastră, aceştia sunt jucătorii, buni, răi – sunt ai noştri. Mai avem câteva etape de disputat până la sfârşit şi vom trage linie la final…”

Fotografii realizate de Iosif Canea

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci − 5 =

 


Alte articole legate de acest subiect: