FOTO + declarații Loga, Iovănescu. Campionatul Județean Timiș, Seria a III-a: Timişul Hitiaş – CS Phoenix Buziaş 2-5 (2-3)

Liderul detașat al Seriei a III-a în liga a V-a și-a păstrat procentajul maxim de puncte și după deplasarea pe terenul unei formații din prima treime a ierarhiei, care a revenit de la 0-2, egalând în minutul 38, CS Phoenix Buziaș preluând apoi din nou conducerea până la pauză și desprinzându-se după mijlocul reprizei a II-a: AS Timişul Hitiaş – CS Phoenix Buziaş 2-5 (2-3). 

Campionatul Județean Timiș a programat în weekend cea de-a XXI-a rundă din ediția în curs, un duel din prima treime a clasamentului Seriei a III-a desfășurându-se duminică după-amiază de la ora 17 pe terenul ”Comunal” din Hitiaș, unde fruntașii din Buziaș și-au mai trecut o victorie în cont în sezonul de primăvară.

A fost un meci frumos, cu multe goluri, şi cu o atmosferă cum rar mai vezi în eşalonul cinci, ambele echipe contribuind la spectacolul fotbalistic oferit celor peste 200 de spectatori, printre care și cei circa 35 de înfocaţi fani ai galeriei vizitatorilor. Dintre care unul s-a dat în spectacol, prin gesturi obscene și chiar şi dezbrăcarea de veșminte, înfățișându-și dorsalul gol pușcă galeriei gazdelor. Ca apoi la pauză să înscrie însemnul ”M**e” pe copertina adăpostind spațiul în care se aflau jucătorii de rezervă – vezi foto. 

Cât despre partea majoritar luminoasă a întâlnirii, liderul a atacat furibund poarta gazdelor chiar de la început iar în minutul 15 avea să deschidă scorul prin Sergiu Precupanu, cu latul, din 6 metri lateral dreapta la colţul lung. Avea să fie 0-2 în minutul 21, prin Şandru, plecat dintr-o poziţie suspectată de ofsaid, golul fiind validat cu toate că amfitrionii au protestat vehement la decizia asistentului Alexandru Filip. Luat la ţintă de galeria gazdelor, care a aruncat cu seminţe şi apă în acesta.

Echipa localnică nu s-a lăsat mai prejos şi a reuşit să reducă din diferenţă în minutul 25, prin Flavius Cristescu, cu latul, din 8 metri, jos, în stânga portarului Rusu. Iar după trei bare ale oaspeţilor ”albaștri”, prin Precupanu în minutul 28, respectiv o minge căzută pe transversală la o centrare, precum și cea a lui Şandru din minutul 32, dintr-o lovitură liberă de la 22 de metri, Timișul a înscris din nou, puțin mai apoi, pe contraatac, prin Aurelian Salva: 2-2 în minutul 38.

Bucuria roș-galbenilor din Hitiaș a fost însă de scurtă durată, căci oaspeţii au preluat din nou conducerea, prin Claudiu Groza, cu un şut de la 14 metri direct la vinclu: 2-3.

Putea fi chiar și 2-4 la pauză dar Marta a nimerit stâlpul porţii, din lovitură liberă de la 18 metri.

După pauză, liderul a mai punctat de două ori în jumătatea secundă a părții a doua, prin Dan Şandru în minutul 70 şi același Precupanu în prelungiri (min. 90+3). 

La 2-4, în minutul 73, jocul a fost întrerupt întrucât o petardă a fost aruncată la 2 metri de asistentul Filip, care a intrat în terenul de joc şi a îngenunchiat, punând palmele la urechi.

*

Timișul Hitiaş: Damian – Branişte, Slamna, Oniga, Cătană, Cristescu, Zdringă, Chişiţă, Schultz, Salva, Codreanu.

Antrenor şi manager sportiv: Dan Iovănescu.

Au mai jucat: Schneider, Popa, Ţermure.

Rezerve: Odeanu, Matheş, Recalo, Jugan.

Phoenix Buziaş: Rusu – Andraş, Radu, Bălan, Claudiu Ardelean, Groza, Marta, Potocianu, Bîrză, Şandru, Precupanu. â

Antrenor: Sorin Tomoş.

Au mai jucat: Mircovici, Loga, Roberto Ardelean.

Rezerve: Borca, Drăgan, Fodor, Cîrstean.

Arbitri: Alexandru Manea – Raul Ghiciulescu şi Alexandru Filip. Observator de arbitri Cornel Făniţă, iar delegat de joc Dorin Micşa.

+

La cald…

Cosmin Loga (jucător Phoenix Buziaş): ”A fost o victorie meritată şi după opinia mea a fost un meci peste acest nivel. S-au întâlnit două echipe vecine în clasament şi ca localităţi, preocupate numai de fotbal, iar câştig de cauză a avut formația mai experimentată. Doresc să-i felicit pe colegii mei, care au demonstrat că merită primul loc, pe care îl ocupă de la începutul campionatului. Phoenix rămâne neînvinsă şi după această etapă, cu maximum de puncte!”

Dan Iovănescu (manager Timișul Hitiaş): ”Nu contest victoria oaspeţilor, dar rămân la părerea că golul doi a fost marcat din ofsaid. Băieţii mei au făcut cel mai bun meci, scorul este prea mare după cele petrecute în teren. La 2-2 am avut două mari ocazii de gol! Iar atmosfera a fost de un nivel ridicat, ca şi jocul practicat de ambele echipe. Sincer, în campionatul viitor vom avea un cuvânt de spus…”

Fotografii de Iosif Canea. Rezultatele și clasamentele, pe coloana dreaptă.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× sase = 54

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: