FOTO. Ripensia pierde acasă și cu ultima clasată: 1-2 (0-1) CS Balotești, din penalty, pe final. Steop: ”Încă n-am mai pomenit”. Diniță: ”Putem ieși puțin de-acolo, dar e doar un joc”

Din lider constant în primele 5 etape, Ripensia a ajuns unica grupare din Liga 2 care să piardă ultimele 4 runde la rând, cedând astăzi de la ora 11 pentru a doua oară consecutiv în Ciarda Roșie, și tot la limită, dar de astă dată nu în fața unei aspirante la primele poziții, cum a fost cazul cu CS Mioveni, ci ultimei clasate CS Balotești, care a pasat astfel ”lanterna roșie”, prin prima sa victorie în deplasare.

Runda a 12-a în eșalonul secund era anticipată sub spectrul duelului de mâine de la ora 15,30 pe ”Dan Păltinișanu” între ASU Politehnica și UTA, însă Timișoara a găzduit în această etapă a Ligii 2 și un meci în Ciarda Roșie, unde alb-violeții și arădenii vor descinde la rândul lor în turul acestei toamne, nou-promovata mai bine plasată ierarhic Ripensia căutând reabilitarea după cele două eșecuri la zero, acasă cu argeșenii respectiv sâmbăta trecută în fief-ul liderului sibian.

Comparativ, disputa cu codașa CS Balotești părea cel puțin la prima vedere a fi mai abordabilă, însă ilfovenii care remizaseră luna trecută în această parte de țară cu 2-2 și la Șiria, și pe ”Știința”, contra lui UTA respectiv ASU Politehnica, lansaseră așadar tocmai prin respectivele rezultate de egalitate niște salve de avertisment în sensul că și-ar vinde la o adică tare scump pielea.

Ripensiei nu i-a mai prea mers bine de când era egalată în Ciarda Roșie în minutul 80 de nou-promovații violeți, 1-1 (0-0) în etapa a șasea cu FC Argeș, echivalând cu cedarea șefiei, după care a pierdut în premieră, la Târgoviște, dar imediat mai apoi și la același scor și în intermediara eliminatorie la Biled, răbufnind pozitiv prin a se desprinde aici cu 4-1 de Metaloglobus, dar și sucombând ulterior în eșecuri succesive cu tare puține goluri marcate, 2-1 la Clinceni pentru Academica, 0-1 în Ciarda Roșie cu trupa lui Mihali la debutul ca principal, 2-0 pentru AFC Hermannstadt și acest 1-2 de astăzi, când a văzut verde în fața ochilor și la propriu, și la figurat.

Pe scurt, după primele 4 victorii la rând, încă un singur succes însă și două remize respectiv 5 înfrângeri în campionat, cu alte cuvinte doar 5 puncte din ultimele 24 posibile, dar și numai două goluri marcate în ultimele 6 ore de fotbal, de Popa și Ungureanu, ambele după pauză, galben-roșii strângând în schimb câte 3 meciuri în care n-au înscris sau au făcut-o o singură dată în ultimele 7 runde.

Implicit, nou-promovata a alunecat acum la doar 6-7 puncte avans de 3 grupări de pe locuri de retrogradare, rămânând în schimb într-o traiectorie descendentă la 11 puncte în urma celor de pe pozițiile de promovare directă. Iar programul jocurilor nu insuflă un mare optimism, urmând o deplasare la Afumați, partida acasă cu Dunărea Călărași, la Satu Mare cu Olimpia, acasă și cu UTA, la Motru cu ex-prim-divizionara CS Pandurii Lignitul, acasă cu concitadina ASU Politehnica și în Moldova, la nou-promovata CS Știința Miroslava, la încheierea turului dar nu și a aparițiilor din 2017, completate la Suceava contra Forestei precum și pe Bega cu Luceafărul.

Astăzi a descins în Ciarda Roșie a 13-a clasată la finele sezonului trecut grație unui 1-1 la Clinceni pe 1 iunie prin care CS Balotești se menținea în ierarhie peste Academica dar și ASU Politehnica respectiv Metalul Reșița dintre formațiile care au încheiat prima ediție în serie unică a Ligii 2, ilfovenii pe-atunci cu Augustin Călin la cârmă revenindu-și oarecum de dată recentă sub îndrumarea lui Laurențiu Diniță, care i-a preluat din mers în campania în curs, efectivul fiind în linii mari cel cu care și puneau punct stagiunii precedente.

De exemplu, 4 dintre titularii de astăzi ai oaspeților dar și două rezerve se găseau în luna mai în 11-le ultimei apariții acasă din campania anterioară, iar comparativ cu descinderea ilfovenilor în urmă cu 4 etape pe ”Știința”, 2-2 la ASU Politehnica pe 16 septembrie, doar Mirescu, Opriș și Hurdubei au apărut astăzi ca noutăți în garnitura lui Diniță, ultimul și deschizând scorul, precum și Neagu și Andrei, rezerve atunci, când intrau de la pauză respectiv din minutul 77.

Totuși, prin postura de codașă a echipei vizitatoare dar și a numelor celor din Balotești, care nu spuneau foarte multe, cei mai înfocați suporteri ai Ripensiei nu şi-ar fi închipuit că favoriții lor, fie și în absența lui Zaluschi – suspendat, respectiv Hecsko – accidentat, nu vor profita de prilej pentru a reveni pe căi victorioase. Doar că ilfovenilor le prieşte pare-se în zona de vest, în care n-au pierdut, iar după cum începea meciul se vedea că oaspeţii nu veniseră vineri pe seară în excursie spre Timişoara. Și într-adevăr, aşa avea să și fie…

Mai întâi Ungureanu a şutat de la 15 metri pe jos iar portarul a prins în doi timpi, după care oaspeţii au preluat controlul jocului şi au reuşit deschiderea scorului în minutul 18, 0-1 prin Adrian Hurdubei cu un şut de la 14 metri lateral stânga, pe jos, la colţul lung, în stânga lui Rădulescu.

Mai apoi, în minutul 27, Mediop a fost cel lovit în picior de Opriş, în careu, dar culmea, tot el a văzut cartonaşul galben. Iar în minutul 40 şi Bobină a fost împins tot în suprafața de pedeapsă a vizitatorilor, de Ion, însă nu s-a acordat nimic, pe contraatac Nica fiind la un pas de 0-2, scăpat singur dar ratând cu poarta goală. O primă repriză în care gazdele erau sancţionate cu trei cartonaşe galbene, și anume Mediop, Bobină şi Tudor.

Trupa lui Remus Steop nu s-a împăcat cu deficitul și a ieşit mai des în atac în mitanul secund, avânt izbit însă de transversală la şutul lui Mediop de la 15 metri, în minutul 64, după o centrare perfectă a lui Toma. A venit totuși și golul egalizator, după un alt minut, când din nou același Toma i-a pasat lui Ungureanu, care a şutat de la 16 metri lateral stânga pe jos, la colţul lung: 1-1.

În minutul 78 şi Popa a văzut cartonaşul galben, după ce a reuşit să scuture plasa, golul fiind anulat pentru fault în atac. Cea mai controversată fază a disputei, care a aprins spiritele în teren şi în afara sa, s-a petrecut puțin mai apoi, în minutul 82, atunci când Valentin Andrei a plecat glonţ pe flancul stâng, de unul singur, iar de pe banca gazdelor s-a solicitat ofsaid, ilfoveanul înaintând spre poartă și centrând de la 10 metri lateral, lui Gojnea, care a tras mult peste transversală. La care, surpriză, după o ezitare, centralul a fugit spre punctul cu var, acordând lovitură de la 11 metri. Transformată de Alexandru Coman pe jos, în stânga lui Rădulescu: 1-2. Astfel s-a scris această nouă înfrângere pentru ripensişti, la ieşirea de pe teren a brigăzii de arbitri preşedintele clubului gazdă fiind foarte nervos pe centralul de pe Mureș, pe care l-a admonestat verbal, ”ne-ai furat! Nu ţi-e ruşine!?” După care lucrurile s-au calmat…

Invincibilă în primele 6 etape, nou-promovata timișoreană a fost așadar învinsă și pentru a 5-a oară în ultimele 6 runde, codașei din Balotești fiindu-i necesar puțin peste un sfert de oră atât în debutul întâlnirii cât și spre final, după ce era egalată, pentru a prelua de două ori conducerea: 1-2 (0-1). Ilfovenii, care nu mai câștigaseră din 26 august, în etapa a 4-a, când treceau acasă cu 2-0 de Olimpia, au marcat în minutul 81 din lovitură de la 11 metri golul primei lor victorii în deplasare, bilanțul afară al trupei preluate de Laurențiu Diniță fiind 1 2 4 8-13 5 puncte, așadar din 7 ieșiri în 12 runde. În schimb, cel al Ripensiei pe teren propriu a devenit 7 4 1 2 27-7 13 puncte.

CS Balotești pierduse cu 3-0 la AFC Hermannstadt iar apoi cu 1-0 la Snagov, în primele două etape, jucate așadar tot în deplasare, afară mai cedând cu 2-1 la Călărași și Foresta Suceava, eșecuri ce au intercalat remizele de 2-2 în vestul țării, la Șiria și pe ”Știința”, cu UTA și ASU Politehnica. Cel mai recent, runda trecută, CS Balotești remiza tot 2-2 și acasă cu Luceafărul Oradea, după ce era eliminată cu 0-4 din Cupa României de oaspeții de la CS Afumați, în compania cărora remizau alb tot acasă în etapa a 3-a, la prima apariție pe teren propriu în sezonul în curs.

Ultima clasată, în comparație cu care doar 5 formații marcaseră mai puține goluri în primele 11 etape, a izbutit să se impună în fief-ul celei mai prolifice grupări din Liga 2, reducând astfel diferența de puncte față de învinsa sa la numai șapte.

Ripensia a titularizat astăzi și al 19-lea component, dintre care 3 portari, în cele 12 garnituri de start aliniate în campionatul în curs, în persoana lui Tudor, care mai apărea din postura de rezervă de exemplu în deplasările la Oradea sau de la pauză săptămâna trecută la Sibiu, Bobină intrând și el în primul 11 în comparație cu ieșirea pe Cibin, la a 7-a sa titularizare, la start neregăsindu-se azi Zaluschi și Semeniuc, intrat pentru repriza a II-a.

Ripensia – CS Balotești 1-2 (0-1), prin golurile lui Ungureanu în minutul 65 respectiv Hurdubei în minutul 18 și Coman în minutul 82 din penalty.

Ripensia: Iulius Rădulescu – Adrian Popa, Flavius Vlădia, Claudiu Apro, Călin Toma – Andrei Dumiter (min. 46, Marius Semeniuc), Gabriel Stoi (min. 83, Denis Golda), Laurenţiu Tudor, Adrian Ungureanu – Sebastian Bobină (min. 57, Claudiu Matiş), Ndiaye Mediop.

Antrenori: Remus Steop și Orlando Trandu.

Pe bancă: Dalin Muntean – Iosif Mânecan, Andrei Horcea, Eduard Codreanu.

CS Baloteşti: Alexandru Iordan – Constantin Dedu, Vlad Opriş, Andrei Răuţă, Costin Mirescu – Marian Neagu, Lucian Ion, Dănuţ Ciubuc (min. 60, Alin Gojnea), Adrian Hurdubei (min. 68, Alexandru Coman) – Eugen  Nica, Valentin Andrei (min. 85, Valentin Flămânzeanu).

Antrenor: Laurenţiu Diniţă.

Pe bancă: Horia Ciobanu – Alin Pătraşcu, Alexandru Gheorghe, Andrei Suciu.

Arbitri: Mircea Ardelean – Casian Băla şi Alina Mihoc (toţi din Arad). Observatori: Cornel Corocan (Reşiţa) şi George Constantinescu (Slatina).

Remus Steop (antrenor Ripensia): ”Doresc în primul rând să îmi cer scuze pentru tot ceea s-a întâmplat când nu am dat declaraţii în urmă cu două săptămâni. Sincer, am fost foarte afectat de înfrângerea suferită, am avut o şedinţă mai lungă cu jucătorii mei şi nu am fost chemat de nimeni. Un meci tensionat, noi suntem aceiași, care am început campionatul, și sperăm să fim și în continuare. Nu mai suntem chiar aceiași, dar războiul se termină când e gata campionatul. Deocamdată, am pierdut trei bătălii, sperăm să ne revenim cât mai repede după insuccesele pe care le-am avut. Nu este ușor, trecem printr-un moment dificil. Dar eu am încredere în echipa mea, la fel cum am avut când am început pregătirile pentru liga a II-a, pentru că am fost în aceeași componență. Poate nu am avut suficient curaj astăzi, poate am jucat cu un oarecare trac, dar una peste alta, nu meritam să pierdem în primul rând. Părerea mea e că la golul doi a fost ofsaid, iar 11 metri, nici vorbă de aşa ceva… Încă nu am mai întâlnit! Eu consider că nu am fost avantajați, ba din contră. La faza golului, când noi dominam, vi se pare normal să iei așa o decizie!? A fost ofsaid, dar nu cred că acest lucru a influențat în mare măsură jocul, însă rezultatul. Când tu ești în situații de a înscrie și primești gol într-un moment nu tocmai agreabil, dar asta este, mergem mai departe…”

Laurențiu Diniță (antrenor CS Baloteşti): ”Pentru noi sunt foarte importante cele trei puncte pe care le-am luat astăzi la Ripensia. Practic, este o gură de oxigen imensă pentru noi, să putem ieși de acolo puțin, dar este doar un joc. Probabil, dacă vom juca cu aceeași atitudine și determinare, vom aduna mai multe puncte. Am întâlnit o echipă foarte bună. Am avut și noroc, am avut și ghinion. La 1-0 am avut o ocazie singur cu portarul din care puteam să facem 2-0 și să închidem meciul. Pentru noi este extraordinar. De pe margine, eu am văzut că mingea și-a schimbat direcția de mers. Arbitrii iau deciziile, noi putem să ne supărăm, putem să ne bucurăm, nu avem ce face, nu avem nici o putere, ei sunt cu fluierul şi trebuie să ne conformăm. Asta este viața antrenorului, din păcate, trebuie să te exteriorizezi, nu poți să stai ca la teatru. Asta trebuie să înțeleagă și ei. Acum eu ce pot să mai spun!? Noi suntem bucuroși că am câștigat, acum, dacă mai spunem că suntem mulțumiți sau nu de prestația arbitrului, asta este. Poate că putea să dea 11 metri la noi, poate că putea și la ei, repet, sunt foarte bucuros că am câştigat!”

Iată și alcătuirea în care remizau ilfovenii luna trecută pe ”Știința”: Iordan – Ciubuc, Dedu, Ion – cpt. (77, Andrei), Filip (46, Neagu), Marciuc, Paraschiv (46, Gheorghe), Gojnea, Coman, Răuță, Nica, rezerve fiind Fulga – Ioniță, Suciu și Flămânzeanu.

În ultima apariție acasă din sezonul trecut, 3-2 (2-0) cu ASU Politehnica, CS Balotești evolua cu Fulga – Antoche, Flămânzeanu, Marciuc, Mirescu – Dedu, Andrei (84, Dicu), Niculae, Gojnea – Nica (79, Rontea), Herea – cpt. (90+1, Neagu), rezerve fiind Iordan – Filip, Grigore și Arapu.

Runda a 12-a în Liga 2 programează duminică de la ora 15,30 pe ”Dan Păltinișanu” duelul ASU Politehnica – UTA și se va încheia marți seară cu jocul ASA Târgu Mureș – AFC Hermannstadt.

Rezultatele, programul viitor, în care CS Balotești va juca în etapa a 13-a acasă cu ASA, precum și clasamentul actualizat, pe coloana datelor tehnice.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 + = noua

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: