Frumos! Timișoara, gazdă de turneu final în zile aniversare la 30 de ani. FCSB, Chelsea București și Știința U Craiova, între cele 8 pentru ”Interliga de Iarnă – Trofeul Gheorghe Ola”, cu LPS Banatul gazdă

Cât se poate de potrivit, în zile cu conotații absolut speciale pentru Timișoara, 16 și 17 decembrie, capitalei Banatului i-a fost rezervată găzduirea în sala ”Constantin Jude” a turneului final al ediției din acest an a ”Interligii de Iarnă – Trofeul Gheorghe Ola”, competiție juvenilă de fotbal în sală adresată în acest sezon copiilor născuți în generația 2010, provenind de la 8 cluburi calificate inițial de la nivel județean iar apoi în urma fazelor zonale de la începutul acestei luni. Iar printre participante, și gazda LPS Banatul, liceu organizator al fazei finale sub egida FRF, Prosport Academy și clujenii de la Luceafărul numărându-se între grupările urcate din nou în finale, după ce ultimul act din 2019 era adjudecat într-un duel ardelean de CS Junior Brașov.

Principala sală de sport a Timișoarei va găzdui începând de luni de la ora 9 turneul final al ediției 2019 în ”Interliga de Iarnă – Trofeul Gheorghe Ola” pentru copii din generația 2010, programând nu mai puțin de 14 partide, care vor culmina cu ultimul act cu trofeul pe masă, marți de la ora 18:30, între câștigătoarele celor două serii patrulater, finală precedată de la ora 17 de partida pentru locul 3 și medaliile de bronz.

Până atunci, câte patru echipe vor juca fiecare cu fiecare în serii patrulater, Grupa Finală A și Grupa Finală B, turneul fiind inaugurat luni 16 decembrie de la ora 9 de partida dintre CSJ Știința U Craiova și gazda LPS Banatul Timișoara, a cărei traiectorie spre finale a fost prezentată de Sporttim de pe marginea turneului tot de două zile al Zonei 7 luna aceasta din sala liceului ”David Voniga” din Giroc.     

Tot în Grupa A, celelalte două componente ale seriei, FC FCSB Academy și CS Luceafărul Cluj vor intra în concurs în meciul direct de luni de la ora 12, programul zilei continuând în aceeași grupă cu CSJ Știința U Craiova – FC FCSB Academy de la ora 15 respectiv LPS Banatul – CS Luceafărul Cluj, de la ora 18.

Meciurile primei zile de luni din Grupa Finală B sunt programate intercalat celor din ”A”, după următorul program: ACS Chelsea București – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc de la 10:30; ACS Prosport Academy – Real Junior Vaslui (ora 13:30); ACS Chelsea – ACS Prosport (16:30) și AFK Csikszereda – Real Junior, în încheierea serii, de la 19:30.

Marți dimineață, tot de la ora 9, în Grupa A, CSJ Știința U Craiova – CS Luceafărul Cluj, iar de la 12, LPS Banatul – FC FCSB Academy, iar în ”B”, ACS Chelsea – Real Junior Vaslui de la 10:30 și AFK Csikszereda – ACS Prosport Academy de la 13:30. Meci urmat de finala mică respectiv cea mare, pentru trofeu.

Consemnarea pe marginea ultimei zile de meciuri în Zona 7 de la Giroc, adjudecată de LPS Banatul, mai jos; dedesubt, și consemnarea zilei inaugurale de jocuri, din 2 decembrie. 

LPS Banatul, 100% în Zona 7. Rezultate, marcatori, cei mai buni jucători + declarații Petcu și golgheterul Alex Asurdoaie. FOTO

LPS Banatul, două victorii în prima zi a Zonei 7 din Interliga de Iarnă – Trofeul “Gheorghe Ola”. Copiii din Alba Iulia, Arad și Hunedoara, câte un succes. FOTO

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte − 2 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: