Fuchs: „Sper să fiu în cantonament cu seniorii”

Spectator de nevoie al jocului colegilor săi în ultima etapă a turului în Campionatul Naţional de juniori I, Marian Fuchs, de la FC Timişoara, speră în această săptămână de stingere a motoarelor să reînceapă alergările uşoare, trăgând încă de accidentarea la glezna piciorului stâng, suferită în urmă cu două săptămâni, în meciul cu ACU Arad.

„A fost o entorsă de gradul II, cu imobilizare în faşă elastică, tratament de refacere, inclusiv cu acupunctură şi repaus. Este partea întunecată a acestui an calendaristic, în care am fost urmărit de ghinion. N-am prins cantonamentul de vară, după ce m-am accidentat la degetul piciorului stâng într-un antrenament pe terenul de iarbă din spatele complexului de pregătire, ceea ce a fost o fisură, iar acum am ratat finalul turului. Terenul acesta sintetic e mai tare şi am păţit-o…”, spune Fuchs, căruia începutul anului i-a adus marile speranţe ale celor 6 luni în lotul de seniori, odată ce Ioan Ovidiu Sabău îl coopta de la juniorii I în iarna trecută.

„Partea bună în 2010 a fost debutul la echipa mare. Integrarea a fost uşoară, menţinerea s-a dovedit a fi dificilă dar, fără doar şi poate, am acumulat experienţă benefică. Păcat, repet, de accidentările din actuala campanie. Astfel am ratat şi destule convocări la selecţionata naţională”, adaugă Fuchs, care îşi propune pentru 2011 să prindă atât lotul de seniori polist, „chiar din cantonamentul de iarnă”, cât şi reprezentativa, în vederea participării la turneul final al Campionatului European sub 19 ani, programat în vară în România. Dintre colegii polişti în trupa de juniori I a lui Robert Fruşa, Dăruială a evoluat recent în jocul pierdut cu 1-3 în faţa Italiei.

De pe margine, Fuchs l-a încurajat mereu pe colegul său Dăruială (în galben), fundaş dreapta cu care mergea laolaltă la convocările naţionalei.

Pentru Fuchs primordiale sunt refacerea completă după accidentare şi recuperarea antrenamentelor risipite, poate chiar din aceste zile. Iar cât de curând, într-o festivitate la Sala Constantin Jude, juniori ca el vor fi recompensaţi de Centrul de copii şi juniori polist pentru efortul depus în 2010. Un an în alb şi negru pentru Marian Fuchs.

19-0! Cu încă 6 goluri, Dorin Rotariu revine la naţională

FC Timişoara a învins duminică generaţia 1995 a Gloriei Arad cu 19-0, la pauză 9-0, în ultima etapă de toamnă a Campionatului Naţional de juniori II, seria a VII-a, încheind astfel pe podiumul turului, mai exact pe locul 2, cu 37 puncte.

Dorin Rotariu, fiul lui Ilie, a marcat de 6 ori şi e prezent miercuri şi joi la selecţia reprezentativei sub 16 ani a României, antrenată de Cristi Sava, care l-a utilizat şi în urmă cu două luni, într-un amical contra Moldovei, în timpul cantonamentului de o săptămână la Mogoşoaia. Atunci, Rotariu a jucat toate cele 90 minute, ca al doilea vârf. Stângaciul născut în 29 iulie 1995 şi care până la vârsta de 12 ani s-a dedicat tenisului de performanţă, concurând la nivel naţional pentru CSM Autoturisme, a fost luat în vederile selecţionerilor de juniori cu ocazia unui test, la Alba Iulia, unde Jurcă, fost la Sportul Studenţesc şi cooptat în Federaţia Română, l-a recomandat pentru evoluţia sa cu gol şi pasă de gol.

Atuul lui Rotariu junior este jocul bun cu ambele picioare şi creşterea bruscă în înălţime, în cursul acestui an, de retuşat fiind evoluţia sa uneori individualistă. Rotariu va fi însoţit la convocare de colegul său de echipă, fundaşul central Todorov, născut în 1995, alţi polişti chemaţi la naţionala de juniori fiind Constantinescu şi Lupancu, din generaţia 1993, antrenată la FC Poli 2002 de Cristi Contescu.

Duminică, în victoria record, semnată de alţi 6 marcatori, şi anume Radosav, cu 4 goluri, Opriş, cu trei, Rogojinaru şi Tăbăcaru, cu câte două, Florea şi Duţu, Antonio Foale a început jocul cu Triţoiu – Abu Abad, Bocşan, Altmayer, Popescu – Florea, Opriş, Duţu, Tăbăcaru – Rotariu şi Radosav. Au mai intrat Tăbleţ, Lazăr, Rogojinaru şi Leonte.

Vişan: „Dă un exemplu ca nu cel faultat să execute!”

Şi în penultima apariţie pe teren propriu în acest tur de campionat FC Timişoara câştigase tot la pas, 4-0 cu ACU Arad. Toni Foale a utilizat atunci în echipa sa de jucători născuţi în anul 1994 şi nişte băieţi cu un an mai mici, înalţii fundaşi centrali Bocşan (1,90 metri) şi Todorov (1,88 metri), ultimul fiind convocat la categoria sa de vârstă a lotului naţional.

Ca un fapt interesant, Viorel Vişan, directorul Centrului de copii şi juniori, care a supervizat evoluţia juniorilor, i-a spus antrenorului Foale că ar fi trebuit să dea un exemplu prin a solicita ca alt jucător decât cel cel faultat în careu să execute lovitura de pedeapsă. Rogojinaru, introdus la pauză, a fost împiedicat în careu de portar, la o pătrundere frontală, şi tot el a şutat de pe punctul cu var, marcând cu emoţii, puţin în stânga portarului, care plonjase în acea direcţie. Era 4-0, după 1-0 la pauză, Popescu, convocat şi el la lotul naţional sub 15 ani, Pleşcan şi Rotariu, fiu al lui Ilie Rotariu, desprinzându-i pe violeţi.

Ca o menţiune, nici acest rezultat n-a fost cu totul relevant, arădenii aliniind juniori născuţi în anul 1996, de la clubul Atletico, evoluând în numele lui ACU. „Nici juniorii noştri mari n-au valenţe pentru a face pasul la divizionara B. Fondul de jucători e subţire. De fapt mai avem ceva fotbal? Nu ştiu… Nu pare a mai fi nimic. Se alege praful dar bine că până şi la acest nivel sunt deja cu nasul pe sus”, a oftat sub imperiul anonimatului un delegat al grupării arădene.

Pentru conformitate, Foale începea contra arădenilor cu 94. Triţoiu – 7. Osama Abu Abud, 23. Bocşan, 3. Todorov, 19. Altmayer – 14. Florea, 18. Opriş, 2. Lazăr, 4. Popescu – 20. Rotariu, 13. Pleşcan.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Fuchs: „Sper să fiu în cantonament cu seniorii”

  1. Du spune:

    cum as putea sa fac rost de pozele de la meciul asta? un id,email … 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ sapte = 15

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: