GALERIE FOTO: Biled – CSM II Lugoj 1-0. Mihalache: ”E o foarte mare realizare pentru comuna noastră”. Bidiviu: ”În final puteam scoate un punct”

Imagini și declarații de la derby-ul etapei în Divizia D Timiș, Voința Biled – CSM II Lugoj 1-0, în urma căruia gazdele s-au plasat pe locul 2 în clasament…

Iulian Tăut (antrenor Voința Biled): ”Ne-am pregătit foarte bine pentru acest meci pe durata întregii săptămâni, chiar şi pe ploaie. Băieţii s-au conformat ca întotdeauna şi rezultatele au apărut. Sunt bucuros că am reuşit o victorie muncită în faţa unei echipe bune, pe care chiar am dominat-o, ne-am impus în joc. Am avut şi două bare, şi alte ocazii mari de a marca pe parcursul a 75 de minute. În final am avut o cădere neaşteptată dar este bine că am încheiat victorioşi. Mai avem două etape şi urmărim să obţinem maximul de puncte, să terminăm pentru prima dată în istoria clubului pe un loc de podium. Doresc să le mulţumesc jucătorilor pentru victorie şi dăruirea de care au dat dovadă la acest meci pe un teren greu, şi nu în ultimul rând conducerii clubului, a primăriei, care ne sprijină, şi a oamenilor de afaceri care ne susţin. Arbitrajul a fost unul corect, pe care orice echipă şi-l doreşte, iar pe această cale doresc să-i felicit!”

Cornel Mihalache (veteranul echipei Voința): ”Am obţinut o victorie meritată şi într-adevăr muncită, pe un teren foarte greu, în faţa unei echipe foarte bune. La noi s-a format o familie unită și suntem foarte bucuroşi că am câştigat. În final am fost cam nervoşi, presiunea a fost prea mare pe umerii noştri, fiind la egalitate de puncte cu cei din Lugoj, dar în final am reuşit să luăm cele trei puncte, chiar dacă am avut şi puţin noroc la capăt. Doresc, în numele echipei, să dedic victoria antrenorului nostru pentru aniversarea zilei de naştere. Repet, sunt bucuros că am câştigat şi am trecut pe locul doi, ceea ce pentru comuna noastră, Biled, este o realizare foarte mare, şi vom lupta împreună să terminăm pe podium la finalul turului”.

Dan Bividiu (antrenor CSM II Lugoj): ”Meci dominat de gazde în mare parte a jocului, iar noi ne-am apărat, dar în final puteam scoate un punct, însă neşansa a fost de partea noastră. Eu cred că un rezultat de egalitate era mult mai echitabil. S-a văzut clar că localnicii şi-au dorit cu mare voinţă să câştige acest meci, lucru pe care l-au reuşit. Noi am fost foarte subţiri, nu am avut nici un jucător de la prima echipă şi s-a văzut, iar arbitrajul a fost bun, cu excepţia fazei în care nu s-a acordat un henţ la 16 metri, pentru noi, în final, dar repet, sunt mulţumit de arbitraj”.

 

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: