GALERIE FOTO. Campionatul Judeţean Timiş, Seria a II-a: FC Jebel – Progresul Gătaia 3-0 (2-0)

FC Jebel – Progresul Gătaia 3-0 (2-0), eşec pentru liderul Seriei a II-a în Campionatul Judeţean Timiş…

După cele întâmplate în meciul tur, cînd jocul a fost întrerupt de arbitri, apoi a fost reprogramat și câștigat de lider cu 3-0, iată că roata s-a întors și elevii pregătiți de antrenorul secund Daniel Seculin, în lipsa antrenorului principal Olaru Cristi (suspendat o etapă de forul de specialitate), asistând la joc ca spectator (după gard), a reuşit o victorie identică cu eșecul din tur.

De remarcat efortul lui Marius Cârnu, care a făcut tot posibilul să joace împotriva liderului, venind din Austria, unde are serviciul. Asediul la poarta oaspeţilor a început din primele clipe şi în minutul 11 am asistat la deschiderea scorului. Seculici a scăpat pe flancul stâng, a centrat perfect în careu și, cu capul, Dănuţ Covătaru, de la 8 metri, a înscris în stânga portarului Boșca, 1-0.

Avea să fie 2-0 în minutul 27, cînd Marius Peca a scăpat de la centrul terenului, singur spre poartă, a driblat și portarul și a înscris în poarta goală. În mitanul doi cei din Jebel puteau să mai înscrie, dar au ratat cu seninătate, prin Cârnu (min. 49), Seculin (min. 52) și Peca (min. 56). Totuși, au reușit golul 3, în minutul 81, când Vinca a scăpat singur spre poartă, a pasat lateral stânga (în fața porții) și, cu latul, Popa a înscris.

Şi oaspeții puteau înscrie în final, dar Moga a greșit de puțin ținta, remarcându-l pe portarul Jarcalete. De remarcat că de la fiecare echipă au ieșit accidentați câte un jucător, Marius Peca (min. 57) respectiv Claudiu Apro (min. 33).

FC Jebel: Cosmin Jarcalete – Marius Lazăr, Ovidiu Semeniuc, Cătălin Ștefănescu, Cosmin Belețescu, Narcis Suciu, Dănuț Covataru (min. 55 Dorel Vinca), Cristian Seculin, Andrei Chiu (min. 75, Cristian Popa), Marius Cârnu, Marius Peca (min. 57, Cristian Todor).

Antrenor: Olaru Cristi și Daniel Seculin.

Pe bancă: Laur Avram.

Gătaia: Mihai Boșca – Marius Hort, Remus Moga, Lucian Gavriluță, Florin Mandache, Claudiu Ionesi (min. 79 Alin Arinia), Brian Filimon, Claudiu Apro (min. 33, Carmin Lungu), Gheorghe Boldor (min. 74, Levente Parvani), Sebastian Bucur, Alex Marco (min. 65 Florin Roman).

Antrenor: Adrian Filimon.

Pe bancă: Claudiu Timiș și Alin Haidu.

Arbitri: Mihăiță Hromei – Gabriel Golosie și Bogdan Chiorpec. Observatori: Nicolae Pleșa și Nicolae Tanasoglu.

*

Reacții la cald

Olaru Cristi (antrenor, FC Jebel): „Chiar dacă a fost premeditată această suspendare împotriva mea de cei de la AJF, sunt bucuros că echipa s-a pregătit bine pentru acest meci și am reușit să ne răzbunăm prin înscrierea celor 3 goluri, nu cum au făcut-o iei în tur, când ne-au bătut forțat în primul meci când trei jucători au fost suspendati iar rejucarea am pierdut-o din prostie. Doresc să le mulțumesc celor doi primari de la Jebel și Voiteg, care ne sprijină financiar respectiv cu terenul de joc”.

Emanuel Roșu (manager, Progresul Gătaia): „Pe un fond mai slab al echipei noastre, adversarii au prins curaj și ne-au marcat repede două goluri. Acest meci a fost cel mai nereușit pentru noi, probabil acum toti vor dori victorii împotriva noastră. Dar sperăm să ne revenim după acest duş rece”.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la GALERIE FOTO. Campionatul Judeţean Timiş, Seria a II-a: FC Jebel – Progresul Gătaia 3-0 (2-0)

  1. lupu spune:

    forța JEBEL felicitări domnul CANEA nu mă așteptam la o așa cronică corectă și un foto de nota 10 bravo SPORTTIM

  2. cristi spune:

    degeaba alți se supără pe voi de la sporttim că sunteți cei mai tari bine că mui băgați în seamă a fost un meci fain la voitek am jucat bine forța JEBEL și ASU POLI

  3. ionelule spune:

    de 2 lei si canea si jebelu,va potriviti de minune,tarani…

  4. cristi spune:

    ionelule tu ești de c….. și doi bani să ști că te cunosc nesimțitule iești invidids pe mine că iam bătut ciocu mic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 4 = noua

 


Alte articole legate de acest subiect: