GALERIE FOTO. CFR Timișoara – Vasas Femina 0-8

Ediția 2018-2019 a Ligii 1 de fotbal feminin a fost inaugurată astăzi în matineu lângă Gara de Nord, prin jocul inaugural al etapei I, una care a mai avut programat un meci de la ora 13, duelul nordului, iar următoarele 3 pe 19 septembrie, printre care și Fortuna Becicherecu Mic – Universitatea Olimpia Cluj, ridicarea de cortină fiind efectuată de ocupante ale podiumului în campania anterioară, bănățencele, de pe locul 3, și vicecampioana națională din Harghita. Care a trecut pe la ”Gara Mare” precum un TGV: CFR 1933 Timişoara – FC Vasas Femina Odorhei 0-8 (0-5).

Nici un loc nu le-a despărțit pe CFR și Vasas Femina în ierarhia finală a ediției precedente dar nu mai puțin de opt goluri în meciul direct de astăzi, disputat pe căldură, vizitatoarele detașându-se clar încă din repriza I pe un teren pe care pierdeau cu 5-2 în turul sezonului trecut, revanșa venind apoi în retur sub forma unui 4-0. Marjă dublată astăzi în Banat.

Un joc așadar la discreţia oaspeţilor, care au câştigat la scor în faţa unei echipe CFR în reconstrucţie, după ce multe jucătoare care au evoluat în ediţia trecută de campionat nu se mai regăsesc în lotul actual, plecând la alte echipe sau chiar lăsându-se de fotbal.

Mădălina Marinescu a deschis scorul în minutul 15 iar până la pauză Deiana Vuicin a semnat un autogol în minutul 18 și Margarita Panova s-a remarcat în minutul 26, fiind completată de Anamaria Vlădulescu în minutul 42, din lovitură de la 11 metri, respectiv Carolina Ţabur în minutul 44.

La reluare, aceeași Carolina Ţabur a punctat în minutul 51 iar Panova în minutele 62 și 76, scor de… matineu în favoarea celor în albastru.

În minutul 63, Silvana Wuchinger, de la vișinii, a nimerit transversala cu un şut din lateral dreapta de la 17 metri, iar cu 10 minute înainte de final portarul gazdelor, Giorgiana Dîrle, s-a accidentat, fiind nevoită să părăsească terenul de joc, între buturi intrând jucătoarea de câmp Romina Bărbosu, care a avut câteva intervenţii de veritabil goalkeeper.

De menţionat și că în tribune s-a aflat echipa prim-divizionară feminină Fortuna Becicherecu Mic, cu întreg staff-ul tehnic, așadar o colegă de întrecere a protagonistelor de astăzi în eșalonul de elită.

Au jucat următoarele formaţii:

CFR: Giorgiana Dîrle (min. 80, Laura Potra) – Rebeca Pavel, Romina Bărbosu, Deiana Vuicin, Denisa Hațegan, Lidia Şuvet, Larisa Grigore, Sabina Scurtu, Bianca Ienovan, Silvana Wuchinger, Denisa Mitrea.

Antrenor Florin Bugar.

Pe bancă: Nicoleta Kurja.

Vasas Femina: Barbara Şandor – Aniţa Kiş, Erika Gered, Kristina Beno, Maria David, Nadezda Colesnicenco, Anamaria Vlădulescu, Kinga Barabaşi, Carolina Ţabur, Mădălina Marinescu, Margarita Panova.

Antrenor: Szekely Janos.

Au mai intrat: Rita Mitri, Timea Krall şi Kata Peter.

Au arbitrat: Ionuţ Vasile Nicoraş – Mihai Lucian Berariu şi Cristian Casut (toţi trei din Arad).

Acest articol a fost publicat în Feminin, Fotbal și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 + = noua

 


Ultimele articole din categoria Feminin: