GALERIE FOTO, rezultate, ierarhii, nominalizări individuale, declaraţii şi cele 10 loturi de la „Cupa de Toamnă” la minifotbal, la Peciu Nou, cu echipe şi din Cărpiniş, Giarmata şi Timişoara

Câte 5 echipe la două categorii mici de vârstă, 20 de partide, 57 de goluri şi mult entuziasm tineresc, astfel ar putea fi categorisită întrecerea de minifotbal dotată cu Cupa de Toamnă, aflată la prima ediţie, care a reunit la Peciu Nou 10 formaţii de la grupări juvenile timişene din Cărpiniş, Giarmata, Timişoara şi amfitrioana Peciu Nou. Mai jos, rezultatele, remarcaţii, ierarhiile, componenţa loturilor, declaraţii şi galeria foto…

La sfârşitul săptămânii trecute la Peciu Nou a avut loc prima ediţie „Cupa de Toamnă” la minifotbal, turneu dedicat grupelor de copii născuţi în anii 2003-2004 şi 2006-2007. La acest turneu au luat parte cluburile AS Peciu Nou, CS Condor Cărpiniş, AS Junior I şi II Timişoara, la ambele categorii de vârstă, precum şi CS Millenium şi CS Leu, ambele din Giarmata. De menţionat că la grupa A (2003-2004), în componenţa echipei Peciu Nou a participat şi o reprezentantă a sexului frumos, Ana Maria Bisi, care chiar a devenit golgeter.

Grupa A (2003-2004)

Peciu – Junior I 1-0, Junior II – Giarmata 0-2, Junior I – Junior II 2-0, Peciu – Giarmata 0-0, Cărpiniş – Junior I 0-2, Cărpiniş – Giarmata 0-4, Peciu – Junior II 1-0, Peciu – Cărpiniş 6-0, Cărpiniş – Junior II 0-0, Junior I – Giarmata 0-1.

În urma acestor rezultate la această  grupă câştigătoarea ediţiei este Unirea Peciu Nou.

Clasament

  1. Unirea Peciu Nou             10p (8-0)
  2. FC Millenium Giarmata   10p (6-0)
  3. AS Junior I                          6p (4-2)
  4. AS Junior II                         1p (0-4)
  5. Condor Cărpiniş                1p (0-12)

Golgeter: Ana Maria Bisi – Unirea Peciu Nou (4 goluri).

Dar iată şi loturile de jucători:

Unirea Peciu Nou – Raul Duma, Sorin Mârzacu, Cristi Ferko, Răzvan Mărgărit, Alex Tezar, Andrei Coman, Ana Maria Bisi, Alex Szabo, Andrei Coman, Raul Bogârnea, Raul Cervicescu, Daniel Durigon.

Antrenor: Tibi Butură.

FC Millenium Giarmata – Alexandru MIhai, Paul Bota, Bogdan Astelean, Paul Zamcu, Radu Semco, David Lupo, Silviu Golia, Alex Curelaru, Cristian Mihai, David Ghera, Andrei Florescu,  Andrei Boda, Ruben Mezei.

Antrenor: Marcel Leucă.

AS Junior I – Matei Horvath, David Tompi, Raul Gavrilă, Cristian Stoica, Denis Pvedescu, Iulian Gvecu, Florin Sasu, Sebastian Toader, Sebastian Tutuntov, Daniel Muraria, Alex Râmneanţu.

Antrenor: Popa Sergiu.

AS Junior II – Raul Ignea, Edi Erdaş, Claudiu Purcel, Casian Lungu, Denis Bălan, Mario Nicola, Vlad Andriş, Daniel Creţu, Dumitru Luca, Raul Pricop, Sorin Cârstoiu.

Antrenor: Dan Ţompi.

Condor Cărpiniş – Alex Farcaş, Paul Privistirescu, Denis Tiron, Raul Pătru, Raul Căldare, Flavius Astratinei, Alex Stoica, Deian Codrea.

Antrenor: Gheorghe Tudose.

*

Grupa B (2006-2007)

Peciu Nou – Junior I 3-1, Cărpiniş – Giarmata 0-1, Peciu – Junior II 5-1, Junior I – Giarmata 2-2, Peciu Nou – Cărpiniş 2-4, Junior I – Junior II 3-0, Peciu Nou – Giarmata 2-0, Junior I – Cărpiniş 1-2, Giarmata – Junior II 3-0, Cărpiniş – Junior II 6-0.

Şi la această grupă tot Unirea Peciu Nou a ieşit pe primul loc.

Clasament

  1. AS Unirea Peciu Nou     9p (12-6)
  2. CS Condor Cărpiniş       9p (10-4)
  3. CS Leu Giarmata            7p (6-4)
  4. AS Junior I Timişoara   4p (6-7)
  5. AS Junior II Timişoara 0p (1-14)

Golgeter: Denis Bud Alex (Condor Cărpiniş) – 8 goluri.

Cel mai bun portar: Darius Jivoin (Giarmata).

Cel mai tehnic jucător: Ursu Andrei (Peciu Nou).

Dar iată şi loturile de jucători:

Peciu Nou – Zoran Carac, Adrian Viorian, Luca Şuta Corlan, Mihai Oltean, Andrei Gania, Flavian Bărar Procopciuc, Andrei Ursu, Andrei Apopei, Daniel Gabriel Măcicăşan, Claudiu Paul Alexandru, Alex Bubuţean, Alexandru Herea.

Antrenor: Tibi Butură.

Condor Cărpiniş – Dragoş Kurcsi, Patrick Popa, Alex Cojocnean, Denis Bud, Alex Baciu, Fabian Adam, Alex Marinescu.

Antrenor: Gheorghe Tudose.

CS Leu Giarmata – Darius Jivoin, Claudiu Spiescu, Fabian Clujdea, Emanuel Gyorgy, Felix Pop, Radu Nariţa, Andrei Drăgan, Gabriel Flutur, Adrian Galeşanu, David Giughea, Adrian Aştelean, Ştefan Raul.

Antrenor: Marcel Leucă.

AS Junior I Timişoara: Patrik Bejan, Fabian Simea, Sebastian Tătăruşeanu, Filip David, Ricardo Burlui, Deian SebastyenRaul Cubeteac, Andrei Adrian Nechiti, Alexandru Boţ, Luciasn Andrei Leurzeanu, Antonio Goşea, Alexandru Bindea.

Antrenor: Bogdan Darcaci.

AS Junior II Timişoara – Darian Ivan, Emanuel Crăciun, Darius Ciocloiu, Adonis Agrigoroaie, Andrei Topliceanu, Alex Mărdale, Raul Ulariu, Robert Tutuianu, Andrei Lupşescu, Bogdan Lupu, Lucas Gubics, Răzvan Jurma, Ianis Vrabie, Luca Ionescu, Bogdan Kovacs.

Antrenor: Popa Sergiu.

Tibi Butură (antrenorul grupelor de junior Peciu Nou şi organizatorul acestui turneu): „Sunt mulţumit cum a decurs acest turneu de minifotbal dedicat fotbalului juvenil, pe care mai nou îl promovăm şi la Peciu Nou. Mulţumesc celor 4 adversari de astăzi că au onorat cu prezenţa şi unii chiar ne-au pus probleme. Îi felicit pe juniori că au reuşit să câştige trofeul la ambele categorii de vârstă şi la mai multe. Nu în ultimul rând doresc să-i mulţumesc primarului din Peciu Nou, Ioan Fărcălău care ne-a pus la dispoziţie sala de sport, terenul de fotbal, ne-a asigurat cupele şi medaliile”.

* Valentin Canea, autor al acestor rânduri, a arbitrat jocurile turneului. 

Acest articol a fost publicat în Exclusiv, Fotbal, Juniori, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Exclusiv: