GALERIE FOTO. Hajduk Diniaş câştigă în Franţa cu juniorii de ´97

Amânarea jocului din etapa 18 a Campionatului Municipal Timișoara, cu LPS Banatul, din campionatul ligii a şasea, pentru a participa în Franța la un turneu de juniori născuţi în anul 1997, în perioada 16- 21 mai, a fost de bun augur pentru echipa timişeană, care a ieşit victorioasă în Hexagon, avînd și golgeterul întrecerii, Daniel Nicolaescu.

Până la victoria finală, timişenii pregătiți de profesor Vlastimir Todorov şi de antrenorul Tiberiu Buture au reuşit în grupe 7 succese, cu doar o înfrângere. Cu echipa G.S.Neuves-Maisons, scor 1-0, a marcat Nicolaescu, și la fel cu S.C. Abbeville, în vreme ce  cu A.S.Brouviller, într-un 3-0, au punctat Nicolaescu, de două ori, și Martinov.

Eșecul a survenit cu A.C.Damelevieres (0-1), dar cu F.C.Fluneville s-a reușit un 2-0, prin Valentin Buture și Martinov. În optimi, Hajduk a întrecut cu 4-0 formaţia C. S. Ay, iar în sferturi a întâlnit formaţia organizatoare a turneului, U.S. Raon L’Etafe 1. După timpul regulamentar s-a încheiat 0-0, dar la departajarea după executarea loviturilor de la 11 metri cei de la Hajduk Diniaş au ieşit învingători cu 3-2, transformînd Adrian Buture, Isacov şi Martinov.

Finala turneului s-a disputat între echipele din Diniaş (România) şi R.F.C.U Luxembourg, românaşii învingînd cu 2-1 prin golurile marcate de Denis Bud şi Alexandru Martinov. La acest turneu au participat 12 echipe, din Franţa, Luxemburg şi România, împărţite în două grupe.

Organizatorii turneului au acordat cupe învingătorilor şi golgeterului acestui turneu, Daniel Nicolaescu, cu 6 goluri. Antrenorul Tibi Butură a folosit următorii jucători: Alexandru Dorneanu, Mario Isacov, Rafael Hursaciuc, Ilie Motea, Darius Guceanu, Adrian Butură, Alexandru Martinov, Denis Bud, Ionuţ Dandu, Daniel Nicolaescu, Darian Băluţă, Cătălin Trifon, Raul Farcaş, Robert Panczi, Daniel Alexin şi Florin Dâmban.

Antrenorul Tibi Butură ne-a mărturisit că organizarea a fost ireproşabilă iar băieţii au dat totul pentru victorie: ”Doresc să le mulţumesc pentru efortul depus! Organizatorii au rămas încântaţi de evoluţia noastră şi pe viitor vom fi din nou invitaţi la turneu”.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Exclusiv, Fotbal, Juniori, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la GALERIE FOTO. Hajduk Diniaş câştigă în Franţa cu juniorii de ´97

  1. manu spune:

    Respect ptr acesti copii,dar stau si ma intreb,oare pe acesti asa zisi antrenori nimeni nu ai verifica???Ce studii au,ce diplome,ce au facut la viata lor in sport ,sunt in masura sa invete niste copii ceva..cineva se intereseaza ???Toata lumea este mare profesor,mare antrenor in ziua de azi,dar se uita cineva la cine este cel care are pe mana soarta si viata unor copii?

  2. dorin spune:

    Felicitări domnule profesor și domnule antrenor de la diniaș pentru cum tratați fotbalu din acest sătuc și iubiți acești copii talentați să vă dea dumnezeu sănătate și putere de muncă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


trei − 1 =

 


Ultimele articole din categoria Exclusiv: