GALERIE FOTO. În Cupa României, CS Universitatea de Vest din Timişoara – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 1-2 (1-1): calificare în ultimul minut

Start în noul sezon pentru câteva divizionare timișene cu ocazia meciurilor eliminatorii din turul I al ediției 2021/2 în Cupa României, disputate în această seară. Când o grupare din Liga 3 s-a calificat în deplasare în ultimul minut al duelului cu o trupă din eșalonul 4: CS Universitatea de Vest din Timişoara – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 1-2 (1-1).

S-a jucat pe caniculă pe terenul din Ciarda Roşie în prezenţa a puţini spectatori, oaspeţii obţinând în extremis calificarea în turul 2 din Cupa României, mai exact în ultimul minut de joc. Erau apoi semnalizate 5 minute de prelungiri dar scorul a rămas nemodificat.

Vizitatorii au deschis scorul în minutul 20 prin Flavius Petrişor Jichici, cu capul, din 8 metri, la o centrare din lovitură liberă de la 25 de metri lateral dreapta expediată de fundaşul Hecsko.

În ultimul minut din prima repriză – al patrulea de prelungiri, arbitrul Claudiu Gaitin a acordat gazdelor o lovitură de la 11 metri, pentru fault în careu, iar Mihai Olariu a executat precis… 1-1.

S-a jucat pe contre până la final iar în minutul 90 Cristian Grancea a şutat din afara careului de 16 metri în stânga lui Filip şi a adus calificarea echipei sale. 

Altfel, la pauză l-am zărit în tribună pe Iosif Rotariu, întrebându-l de ce nu a participat la prezentarea echipei Ripensia, la care ex-internaționalul a răspuns că nu a fost invitat de conducerea clubului, invitată fără rost fiind în schimb cel puțin o persoană care n-avea ce căuta la o asemenea reuniune.

Au jucat următoarele formaţii:

Universitatea de Vest: Filip – Gruntă, Contescu, C. Popa, Hotca (min. 65, Pătraşcu) – Florin Olariu, Băban (min. 86, I. Popa), Mihai Olariu, Duţu, Vucea, Pîrjol (min. 67, Gîrz).

Antrenor-jucător: Emanuel Pătraşcu.

Rezerve: David Hotca, Duca, Frăţilă şi Lupulescu.

Ghiroda: Mikloş – Coroiu, Hecsko, Cluci, Mancaș, Jichici (min. 91, Paunchici), Precup (min. 91, Rosuş), Românu (min. 78, Cochinţu), Sporin (min. 53, Grancea), Bădăuţă, Stuparu. 

Antrenor: Răzvan Leucă.

Rezerve: Raul Golban şi Hissen.

Au arbitrat: Claudiu Gaitin – Mădălin Bulgăraşi şi Patrik Sandu (toti trei din Timişoara).

Iar în celălalt meci care s-a jucat în Timiș în turul I de la aceeaşi oră, dar pe terenul Electrica, ACS Poli Timişoara – CSM Deva 3-6 după prelungiri (1-0, 0-1, 2-2) Au marcat: Ionuț Bogdanovici (min. 9 – autogol), Antonio Teodorescu (min. 69 – autogol) şi Cristian Daminuţă (min. 113), respectiv pentru învingători Alexandru Petresc (min. 79), Andrei Sulea (în minutele 82 și 96), Alexandru Iștoc (min. 100), Paul Sapta (min. 105) şi Daniel Branea (min. 110).

De menţionat și că meciul Fortuna Becicherecul Mic – CS Avântul Periam, programat tot în turul I al Cupei, nu s-a mai jucat întrucât gazdele au depus o adresă la FRF în care au precizat că nu sunt pregătite financiar pentru această partidă, solicitând să nu fie programată. Iar astfel cei din Periam merg mai departe în turul 2.

Fotografii de Iosif Canea

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt − = 7

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: