GALERIE FOTO. Ripensia Timişoara, lider neînvins în sărbătoare

Ripensia Timişoara încă n-a pierdut vreun joc oficial de la relansarea sa în vară, în liga a VI-a, serbînd sfârşitul turului în „Municipiu” dar şi încheierea unui fericit 2012 cu linia de clasament 11 10 1 0 72-6 31 puncte (+16) şi speranţe de şi mai bine.

Iar după cum se procedează la sfârşit de an, Hotel Casa de la Rosa a fost bună gazdă a banchetului la care au fost invitaţi, vineri seară, toţi cei care au contribuit la relansarea clubului multiplu campion al României. Cu această ocazie s-a acordat un premiu simbolic în memoria fostului mare jucător şi căpitan al Ripensiei, Gheorghe Ciolac, premiul fiind atribuit jucătorului Horea Mureşan, care, din păcate, nu a participat din motive personale la festivitatea de final de an.

Premiul a fost înmânat de veteranul Ion Vulcănescu, antrenorului Ovidiu Olariu, care îl va înmâna la rîndul său jucătorului menţionat. Colegiul Director al clubului FC Ripensia 1928 doreşte o continuitate în privinţa acordării anuale a acestui premiu, ce urmează a fi atribuit celui mai bun şi fair-play component al roş-galbenilor.

Procesul de reconstrucţie a clubului Ripensia a început din această vară, odată cu înscrierea şi participarea în Seria I a ligii a VI-a, Campionatul Municipal Timişoara, pe care, după prima jumătate a campionatului, galben-roşii au încheiat-o pe prima poziţie, fără înfrângere, şi cu un record de goluri marcate, 72, cu doar 6 primite.

Ovidiu Olariu, antrenor al Ripensiei, ne-a declarat că „suntem bucuroşi cu toţii, cei care iubim acest club, Ripensia Timişoara, brandul numărul II al oraşului de pe Bega, şi care s-a reconstruit după 64 de ani în această vară, odată cu înscrierea în Campionatul Municipal. Suntem acolo unde ne-am propus, am reuşit să formăm o altfel de echipă, pe care am gândit-o noi. Liga a VI-a este un campionat pe care îl cunoaştem de atâta timp şi ne-am hotarât să începem de jos, cum se spune. Avem un lot foarte bun la dispoziţie şi putem face faţă şi în eşaloane mai bine cotate, motivaţi de performanţă. În timp dorim să ajungem acolo unde ne este locul, în top. Totodată, mă bucur că toate echipele ce evoluează în compania noastră se mobilizează pentru a obţine un rezultat favorabil, cum au fost jocurile cu Auto II, Giarmata II, chiar şi Termo. Cu această ocazie doresc tuturor sărbători fericite şi un an cu împliniri!” 

Golgeterul Adrian Boghian ne-a spus: „Este un campionat cu un nivel mai scăzut şi în care am făcut faţă cu brio până în prezent, vizând fără probleme ocuparea primului loc şi la sfârşitul campionatului şi implicit promovarea în Campionatul Judeţean. Mulţumesc coechipierilor pentru aportul adus, fără de care nu puteam realiza acest lucru. Nu comentez arbitrajele, că nu îmi place. Sunt mulţumit de condiţiile pe care care ni le crează conducerea clubului şi pe această cale doresc să le mulţumesc. Sărbători fericite şi La Mulţi Ani!”

Din 11 jocuri disputate, ripensiştii au reuşit 5 victorii în deplasare, şi anume 6-1 cu Electrica, 4-0 cu Diniaş, 2-1 cu Auto II, 3-0 cu Termo şi 6-1 cu LPS Banatul, încheind un singur joc la egalitate, 1-1 cu ocupanta locului secund, Millenium Giarmata II.

Tot cinci a fost şi numărul victorii pe propriul teren, şi anume 6-1 cu Luceafărul, 14-0 cu Avicola Buziaş, 12-0 cu CSS Bega, 6-1 cu Fortuna Covaci şi 11-0 cu Timişul Şag II.

Golgeterul echipei este Adrian Boghian, cu 15 reuşite.

Remarcabil, în această perioadă elevii pregătiţi de Radu Suciu şi Ovidiu Olariu au disputat şi 8 jocuri amicale, dintre care două cu ACS Poli, 1-3 şi 0-1, la Vulturii Lugoj 1-0, cu Gătaia 1-0, la Frontiera (7-0), cu Electrica (5-0), cu Deta (2-1) şi, în ultimul meci, cu liderul din liga a IV-a, Mama Mia Becicherecu Mic, 1-1.

Conducerea clubului este asigurată de Radu Ienovan, preşedinte, iar în stafful tehnic se regăsesc managerul Radu Suciu, antrenorul principal Ovidiu Olariu, antrenorul cu portarii Ionuţ Iacob, medicul echipei, Emir Puja, respectiv maseurul Ghiţă Ochişoru.

Lotul echipei este format din următorii jucători: Ionuţ Mercescu, Alexandru Filip, Flavius Petrişor, Horea Mureşan, Cătălin Rumegă, Ion Păscăleanu, Cristian Radu, Emanuel Michi, Nicolae Costândana, Adrian Popa, Marius Nichitean, Adrian Boghian, Călin Uzun, Andrei Mogoş, Alin Bungău, Chevereşan Dragoslav, Lică Petrişor Petre, Florin Rudăreanu, Laurenţiu Melcioiu, Alexandar Indic, Narcis Mihai, Adrian Hoţa, Cătălin Bagiu, Claudiu Gaitin, Bogdan Uţă, Daniel Năvală şi Alexandru Bordeanu.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Municipiu și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 − cinci =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: