GALERIE FOTO. Solventul Timişoara – Unirea Cerneteaz 1-4 (0-1)

Când gazdele ratează, oaspeţii punctează, ar fi concluzia jocului Solventul Timişoara – Unirea Cerneteaz 1-4 (0-1), disputat azi de la 11 în Campionatul Judeţean Timiş.

Meciul a avut loc în Seria a II-a a ligii a cincea, în cadrul rundei a 12-a, ale cărei rezultate vă vor fi anunţate în timp util.

După cum a început jocul, se părea că oaspeţii, o echipă de mijlocul clasamentului, vor fi victime sigure, dar nu a fost aşa. Chiar în secunda 36 Capbun a scăpat singur spre poartă şi de la 10 metri lateral a trimis mingea în stâlpul porţii. Alte trei ocazii de unul singur cu portarul l-au avut în prim-plan tot pe Capbun, dar de fiecare dată Mărtinaş a respins miraculos, în minutele 4, 6 şi 10.

Şi oaspeţii au răspuns prompt prin Moisuc, care a trimis mingea în transversală şi stâlpul porţii, în minutele 28 şi 31. În minutul 38, acelaşi Andrei Moisuc înscrie, răzbunând ocaziile gazdelor, rezultat cu care s-a încheiat prima repriză.

După pauză, oaspeţii punctează din nou în minutul 51, prin Jivan, care a prins o torpilă de la 25 de metri, direct în vinclu, 0-2.

Gazdele au o tresărire şi reuşesc să reducă din diferenţă prin Capbun, în minutul 60. După disiparea unor nervi de ambele părţi, pentru proteste la deciziile tânărului arbitru Alex Manea, oaspeţii au mai reuşit să puncteze în minutele 72 şi 80, prin David respectiv Kovacs.

*

Dan Miron (antrenor Solventul): „Ocaziile se răzbună în fotbal, noi am ratat 4 situaţii clare şi o bară la început. Dacă pica golul, îi snopeam pe Cerneteaz, aşa am încasat 4 goluri. Arbitrul, foarte slab, aţi văzut şi dumneavoastră, a enervat ambele echipe şi nu ştiu ce a avut cu mine, tot pe mine mă urmărea în loc să arbitreze şi să-şi vadă de fluierat”.

Romeo Malac (vicepreşedinte Cerneteaz): „Am obţinut o victorie meritată, la Solventul se poate juca, despre arbitraj nu comentez, este adevărat că gazdele au avut câteva ocazii de unu la unu cu portarul, dar fotbalul se joacă pe goluri. Atmosfera a fost destul de tensionată în teren. Felicit echipa pentru victorie. Mai avem 3 jocuri şi sperăm să obţinem tot atâtea victorii”.

*

Solventul: Ioan Tănase – Cristea Vlad (min. 82, Cristian Bulai), Georgevici Mile, Lucian Crişan, Cristian Schneider, Ovidiu Urechescu, Tecău Vlad, Nicolae Iurea, Zoltan Fulop, Dan Capbun, Eugen Csapo (min. 70, Adrian Popa).

Antrenor: Dan Miron.

Unirea Cerneteaz: Adrian Mărtinaş, Mirel Mita, Răzvan David, Mihai Stavarat, Adrian Jivan, Codruţ Covacs, Laviniu Stănescu, Ioan Zvâncă, Ruben Briciu, Andrei Balogh (min. 46, Andrei Pauliţă), Andrei Moisuc (min. 82, Cristian Calotescu).

Pe bancă: Gheorghe Obreja.

Antrenor: Adrian Gabor.

Arbitri: Manea – Meszaroş şi Pandia. Observatori: Gligorovici şi Talianu.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Exclusiv, Fotbal, Judeţ, Sport sabotat, Timişene și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Exclusiv: