GALERIE FOTO. Tricoul 1 Iunie – Voinţa Sarafoleana 4-1, în Campionatul Judeţean Timiş

Detalii şi imagini de la un meci de liga a V-a, Tricoul 1 Iunie Timişoara – Voinţa Sarafoleana Saravale 4-1 (3-0), jucat sâmbătă după-amiază în cadrul Seriei I a Campionatului Judeţean Timiş.

Disputat pe terenul din cartierul Plopi, meciul din cadrul etapei a şasea s-a încheiat cu victoria timişorenilor la trei goluri diferenţă, reuşind astfel a patra victorie de la începutul campionatului.

După cum s-a jucat, scorul este însă prea sever, oaspeţii ratând chiar incredibil din situaţii clare, în primul sfert de oră prin Prochin, în minutele 2, 7 şi 14, când, singur-singurel cu portarul Jurcuţ, nu l-a putut învinge.

Gazdele s-au trezit iar în minutul 17 au primit un 11 metri la un henţ comis de Miron, penalty-ul fiind transformat de Ciublea. Iar până la pauză trupa lui Ioan Neamţu a mai punctat de două ori, prin Cristian Stiopu, în minutul 40,  la o pasă excelentă primită de la Ciublea, şi Daniel Motreanu (45).

În mitanul secund, ambele formaţii au mai punctat o dată, învingătorii „albaştri” prin Bogdan Preda, în minutul 80, iar Voinţa prin „ratangiul” Cristian Prochin, cu golul de onoare, care n-a schimbat datele problemei, cei din Saravale rămânând cu doar 3 puncte în ierarhie.

Au jucat formaţiile:

Tricoul: Nicolae Jurcuţ – Bogdan Preda, Ovidiu Preda, Gianis Telios (min. 46, Daniel Hodineanţ), Daniel Hărpăilă, Daniel Motreanu (min. 70, Ştefan Lasco), Valentin Păunescu, Cristian Stiopu, Alexandru Hartapuc, Lucian Gheorghevici (min. 65, Andrei Laboş), Cosmin Ciublea (min. 60, Roland Ritter).

Antrenor: Ioan Neamţu.

Pe bancă Mihai Mateică.

Sarafoleana: Gheorghe Burechea – Bogdan Gălăţeanu, Daniel Albotă, Constantin Honcilă (min. 29, Florinel Gunai), Alexandru Miron, Denis Bivol, Aurel Cotârleţ (min 50, Şandor Seicaru), Nenad Acimov, Samuel Timofte, Sorin Mihoc, Cristian Prochin.

Antrenor: Toma Stoianov.

Pe bancă: David Maier, Daniel Veghinaş, Dănuţ Misăraş.

Arbitri: Robert Foldi – Ciprian Medveşan şi Roxana Cişmaş Malac. Obsevatori: Daniel Ionescu şi Alexandru Onaca.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: