Ghiroda – Lugoj 2-2. Codrea: ”Chiar dacă pierdeam, eram un antrenor mulțumit căci băieții au jucat excelent”. Petruescu: ”N-am știut să gestionăm finalul dar a fost poate cel mai bun joc al nostru”

Se pare că atunci când joacă nou-promovata ACS Ghiroda, cel puțin 4 goluri sunt garantate pe meci, dar și când joacă lugojenii, semnul este ”X”. Remiză cu câte două reușite pe ”Emilian Pavel”, după o răsturnare de scor izbutită de ocupanții podiumului în sezonul trecut din C4, egalați însă pe final de elevii lui Codrea…

Paul Codrea

 

Paul Codrea s-a declarat satisfăcut de prestația lui ACS Ghiroda în cel de-al treilea joc din C4, ”galbenii” adunând deja 8 goluri marcate în 270 de minute de fotbal: ”Este un punct meritat după ce prima repriză ne-a aparținut în totalitate, având chiar și posibilitatea de a ne desprinde la 3-0. În partea a doua însă au venit peste noi, și-au creat ocazii, au găsit culoare favorabile și au profitat de greșeala noastră la golul 2, dar în linii mari sunt mulțumit iar rezultatul e echitabil. Vreau să-i felicit pe băieții noștri, care au tratat altfel meciul decât deplasarea pierdută la Centrul Național de Pregătire, și chiar merită felicitați, deoarece fie și dacă pierdeam, eram un antrenor mulțumit, căci băieții au jucat excelent!”

Pierzătoare așadar pe final pe ”Banatul” cu 3-2 în weekend-ul trecut, ACS Ghiroda s-a reabilitat astăzi prin a smulge tot pe final un punct cu CSM Lugoj, 2-2 (1-0).

Cosmin Petruescu

 

Din tabăra vizitatorilor, antrenorul principal Cosmin Petruescu a semnalat că ”am pierdut victoria deoarece am avut 1-2 în minutul 92, însă ne-am precipitat în ultimele faze, nu am știut să gestionăm finalul, dar consider că în ansamblu am reușit poate cel mai bun meci al nostru din acest campionat. Rămân regretele pentru două mari puncte pierdute, dar rezultatul e echitabil după aspectul general al jocului. Chiar aș vrea să-mi felicit jucătorii pentru atitudinea de care au dat dovadă, și-au dorit mult, au respectat sarcinile de joc, dar din păcate au fost puțin neinspirați pe final, când au mai avut ocazii, luând practic un gol la o fază ce nu anunța mare lucru. Însă din greșeli învățăm, mergem mai departe, nici un fel de probleme…”

Lugojenii rămân așadar neînvinși dar pe de altă parte nu s-au impus în fața a trei grupări ce nu evoluau în sezonul trecut în Seria a IV-a, urmând acum a primi vizita lui CSM Școlar Reșița. Programul viitor și clasamentul, pe coloana dreaptă.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− trei = 0

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: