Golgeterul Zicu revine pentru alb-violeţi

Sâmbătă seară s-a resimţit absenţa scânteii creative şi instinctul de puncher al lui Zicu, golgeter care va reveni în unsprezecele polist la o săptămână după ce înscria cu capul al treilea şi ultimul gol al României contra Luxemburgului, cu ocazia jocului cu FC Astra Ploieşti, din etapa a XXIV-a a Ligii 1, o altă trupă neînvinsă în 2011.

Aşadar după Steaua, Astra. Pentru a ajunge în constelaţia Ligii Campionilor, trebuie să eclipsezi şi asemenea lumini…

Zicu a fost sancţionat cu cartonaş galben în partida câştigată cu 2-0 la Buzău, contra Victoriei Brăneşti, joc în care deschidea scorul din penalty şi era ulterior scos din cărţi pentru duelul cu Steaua datorită unei presupuse simulări de fault în careul gazdelor, decizie care, analizând retrospectiv, a cântărit serios în modul de abordare şi raportul de forţe din întâlnirea cu Steaua.

În orice caz, Dusan Uhrin jr. şi Daniel Stanciu, prezenţi astăzi la ora 15 la întâlnirea cu presa, au lăsat să se înţeleagă faptul că marcatorul numărul unu al ocupantei locului 2 este înapoi în angrenajul echipei, un plus la o sumedenie de incertitudini.

Uhrin jr., antrenor care a cules 13 puncte din totalul de 15 puse în joc de la reînceperea ostilităţilor, răstimp în care violeţii au marcat 11 goluri şi au primit doar două, ultimul fiind de fapt încasat din penalty în debutul derbyului cu CFR, la Cluj-Napoca, a spus astăzi că „ne dorim – bineînţeles – să câştigăm, jucând acasă, şi ne-am dori să fim susţinuţi la fel de mult de suporteri, ca la meciul cu Steaua. Ne aşteaptă o echipă care stă foarte bine pe flancurile laterale şi are un atacant foarte bun, pe Miranda, trebuind să fim atenţi la contraatacurile lor rapide. Ne dorim să jucăm de la început ofensiv.”

„Nu ştiu dacă mâine va fi un meci greu, însă ştiu că va depinde de noi să ne apropiem victoria. Eu sunt încrezător că vor fi mulţi oameni pe stadion, care să ne susţină. Tot timpul se spune că suporterii sunt al doisprezecelea jucător” a reiterat antrenorul ceh importanţa aportului publicului spectator, care, s-a văzut sâmbătă, a fost în număr mare aproape de echipă, moment care n-a coincis însă cu un triumf care să-i lase să plece liniştiţi la casele lor.Totuşi, miercuri de la ora 16 poliştii au o a doua şansă să-şi convingă susţinătorii de fermitatea candidaturii la titlu, şansă ce pare la prima vedere mai facilă, prin prisma adversarului ce-l are în faţă. Sau tocmai lipsa presiunii induse de atingerea vreunui obiectiv i-ar putea face pe prahoveni mai periculoşi, mai descătuşaţi în a aborda o partitură dezinvoltă?

„Ar fi o prostie din partea mea să spun că nu ne dorim să câştigăm toate punctele. Pentru mine doar uneori fotbalul e matematică, mai exact când este finalul campionatului”, a mai spus antrenorul principal polist, refuzând însă să mai aducă în discuţie un subiect dus pe apele Begăi: „Despre Steaua nu vreau să mai discut. Ne-au lipsit jucătorii care au marcat 20 de goluri.” Remarcă pertinentă, ce dovedeşte că Poli stă mai mult decât ar fi poate cazul în stângul lui Zicu, în sprinteneala cu care Axente, trăgând adversari după el, generează culoare pentru coechipieri.

Daniel Stanciu a preferat însă să revină la subiectul remizei albe de sâmbătă, pomenind inclusiv de aportul manierei de arbitraj la decontul final. Dacă este să aşezi în balanţă toate acele mici amănunte care conturează imaginea de ansamblu, atunci putem reaminti că Zicu s-a hazardat în a încerca să obţină un penalty la Buzău, fiind bine ştiut modul arbitrilor de a vâna asemenea tentative, dar a avut fără doar şi poate mâna fundaşului dreapta al Victoriei în piept, dovadă că „războiul” cu Steaua începuse deja cu două săptămâni înainte… „În primul rând vreau să mulţumesc suporterilor care au fost prezenţi la meciul cu Steaua, aveam nevoie de acest public, contam pe aportul publicului! Mansour nu este apt de joc mâine şi avem probleme cu Goga, Sepsi, Magera, Ricketts. Lupta pentru câştigarea titlului nu e doar pe teren, aţi văzut şi maniera de arbitraj.”

„Atmosfera din vestiar este foarte bună, jucătorii sunt conectaţi la fiecare meci. Într-adevăr, băieţii au fost afectaţi de egalul cu Steaua în ansamblu atmofera e bună, totul a trecut, şi ne concentrăm pentru meciul de mâine”, a mai spus Stanciu.

Jocul începe la ora 16 şi este arbitrat de Georgian Ionescu, din Buzău, asistat de bucureştenii Florin Ungureanu şi Iulian Radu.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua − = 4

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: