Goluri și marcatori în date și cifre. FOTO. Divizia D Timiș: clasamentul golgheterilor

Ziua de sâmbătă a adus cea de-a 75-a victorie a gazdelor în turul Diviziei D Timiș, odată cu restanța AS Peciu Nou – AS Seceani 2-0, semn că aproape jumătate dintre partidele primelor 17 etape au fost câștigate de amfitrionii organizatori, însă, așa cum consemnam tot ieri, sezonul de toamnă pare a fi rămas oarecum în coadă de pește, cel puțin până marți, când lugojenii își vor susține cazul la AJF Timiș, pe marginea a ceea ce ar putea fi ultimul meci care va mai avea loc în cadrul primei jumătăți a campionatului ligii a IV-a. În așteptarea verdictului, să punctăm câteva date și cifre, laolaltă cu ierarhia principalilor marcatori și fotografiile unora dintre ei…

Într-adevăr, unele goluri s-au conturat și la… ”masa verde”, în urma unor decizii hotărâte de forul județean de profil, cum a fost în cazul întâlnirilor Timişul Şag – Avântul Periam 3-0 și Voinţa Biled – Timişul Şag 0-3, urmând ca în privința partidei CSM Lugoj II – ASO Deta, din runda finală a turului, ședința de marți să limpezească lucrurile, nefiind exclus ca meciul să fie reprogramat, însă cel mai probabil la primăvară, în anul viitor.

În linii mari, turul este însă ca și încheiat iar golgheterul ligii a IV-a timișene este Deian Pecarov, distanțat pe finele sezonului de toamnă în fruntea podiumului grație reușitelor sale pentru secund clasata ACS Dumbrăviţa, marcatorul în alb-verde-negru fiind lider cu 20 de plase adverse scuturate, urmat de Valentin Grigore pentru CS Unirea Sânnicolau Mare cu 16 goluri și Andrei Sărăcin (CSM Lugoj II), cu 15.

Nu mai puțin de 173 de jucători divizionari D au marcat în acest tur de campionat în competiția timișeană, 104 dintre aceștia înscriind însă doar câte un gol sau două. În total, în cele 17 etape s-au marcat 571 de goluri, la polul opus situându-se 5 meciuri încheiate fără vreun gol marcat și care au tras media eficacității în jos, și anume CSM Lugoj II – Voinţa Maşloc în etapa a V-a, Voinţa Biled – Pobeda Dudeştii Vechi în runda a VI-a, Pobeda Dudeştii Vechi – ACS Dumbrăviţa în etapa a VII-a, ASO Deta – ASO Făget (runda a IX-a) și Progresul Gătaia – Cocoșul Orțișoara, în etapa a XIV-a.

Cele mai multe goluri într-un meci din acest tur de campionat le-a marcat ca performanță individuală Valentin Grigore, pentru Unirea Sânnicolau Mare, care a scuturat plasa porții celor de la ACS Murani de 6 ori în meciul disputat în etapa a VII-a, într-o victorie acasă cu 9-0, reprezentând 37,5% din totalul reușitelor sale pentru gruparea de pe Aranca. Grigore a fost urmat la acest capitol, cu cinci goluri într-o partidă, de însuși golgheterul campionatului, Deian Pecarov (ACS Dumbrăviţa), mai precis în etapa a X-a, în meciul adjudecat acasă cu CSM Lugoj II cu 9-3.

Alţi patru jucători au marcat câte patru goluri într-un singur meci, și anume Dragan Paulevici (Voinţa Biled), în etapa a II-a, în succesul repurtat acasă cu 9-3 cu Unirea Tomnatic, Beniamin Dobra (CSM Lugoj II) şi Flavius Jurj (ASO Făget), în etapa a XIII-a, în CSM Lugoj II – ASO Făget 5-6, respectiv Marius Sîrbu, pentru CS Unirea Tomnatic, în etapa a XVI-a, într-un 4-1 cu AS Peciu Nou.

Pe de altă parte, un singur jucător a semnat de două ori un hat-trick, și anume Gabriel Gînju pentru Cocoşul Orţişoara, alți 12 divizionari D reuşind câte un hat-trick: Adelin Oboroceanu, Ioan Kalapiş, Daniel Vasilcin şi Bogdan Pleşcan (toţi pentru Pobeda Dudeştii Vechi), Dan Raţiu (Cocoşul Orţişoara), Raul Costescu (ACS Murani), Andrei Sărăcin (CSM II Lugoj), Florin Bolgea (ASO Făget), Alexandru Vlăduţi şi Andrei Sabău (ambii Unirea Tomnatic), Florin Sandu (Voinţa Biled) și Florin Nanu (ACS Dumbrăviţa).

Clasamentul golgheterilor…

20 goluri… Deian Pecarov (ACS Dumbrăviţa)

16 goluri… Valentin Grigore (Unirea Sânnicolau Mare)

15 goluri…  Andrei Sărăcin (CSM Lugoj II)

13 goluri… Florin Nanu (ACS Dumbrăviţa), Raul Costescu (ACS Murani);

12 goluri… Florin Bolgea (CSO Făget), Gabriel Gânju (CS Cocoşul Orţişoara), Cristian Radu (AS FC Bazoşu Vechi);

11 goluri… Daniel Vasilcin (Pobeda Dudeştii Vechi), Darius Grega (CSM Lugoj II);

9 goluri… Dragan Paulevici (Voinţa Biled), Stelian Argatu (ACS Murani), Dan Raţiu (CS Cocoşul Orţişoara), Florin Sandu (Voinţa Biled), Ioan Kalapiş (Pobeda Dudeştii Vechi);

8 goluri… Mădălin Semenea (CS Cocoşul Orţişoara);

7 goluri… Ovidiu Glodean (Voinţa Maşloc), Dan Silaghi (ACS Dumbrăviţa);

6 goluri… Dragan Bataneaţ (Unirea Sînnicolau Mare), Marius Sîrbu (Unirea Tomnatic), Petru Râmneanţu (AS Seceani), Alexandru Vlăduţi (Unirea Tomnatic), Cristian Pele (Progresul Gătaia), Laurenţiu Berar (AS Seceani), Cristian Gălan (Timişul Şag), Mircea Şchiopu (Voinţa Maşloc), Sebastian Lobonea (ASO Deta), Eugen Pistriţu (AS FC Bazoşu Vechi);

5 goluri… Marius Călin (Timişul Şag), Ionuţ Nemițeanu (Voinţa Biled), Denis Radu (ASO Deta), Paul Leonte (Progresul Ciacova), Mario Antemie (Unirea Tomnatic), Flavius Jurj (ASO Făget), Remus Barburescu (ASO Deta), Andrei Ciobănică (Avântul Periam), Sergiu Iorgovan (AS Peciu Nou), Bogdan Pleşcan (Pobeda Dudeştii Vechi), Tiberiu Popoviciu (ASO Deta);

4 goluri… Adrian Butura (Timişul Şag), Andrei Cărpinişan (Unirea Sânnicolau Mare), Nicuşor Bogdan (Voinţa Biled), Victor Toma (Avântul Periam), Cosmin Bogdan (Pobeda Dudeştii Vechi), Bogdan Pînzaru (Unirea Sânnicolau Mare), Raul Ițu (Progresul Ciacova), Angelo Olteanu (Avântul Periam), Beniamin Dobra (CSM II Lugoj), Denis Bud (Timişul Şag), Alexandru Olar (Progresul Gătaia), Patrian Trifu ( Timişul Şag), Rocky Tranculov (Pobeda Dudeştii Vechi);

3 goluri… Michel Rosenblum (Timişul Şag), Denis Ştefoni (CSM II Lugoj), Adelin Oboroceanu (Pobeda Dudeştii Vechi), Andrei Sabău (Unirea Tomnatic), Adrian Ştefan şi Raul Briciu (ambii ACS Dumbrăviţa), Flavius Tomescu (Voinţa Biled), Dragoş Daju (AS Peciu Nou), Alexandru Vlad (Unirea Tomnatic), Alin Stroe (Voinţa Biled), Răzvan Rus (ACS Dumbrăviţa), Adrian Achimov (Bazoşu Vechi), Sorin Pop (AS Seceani), Gabriel Drăguş (Voinţa Biled), Adrian Nicu Făgeţan (AS Seceani), Cristian Tăbăcaru (Cocoșul Orțișoara) şi Gheorghe Schipor (AS Peciu Nou).

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 + = sase

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: