Greu de cucerit Cetatea: Lugoj reclamă două penaltyuri neacordate. Deva, prim gol primit acasă în retur, CSM întâi gol marcat afară în 2017

CSM Lugoj a avut în această după-amiază a doua deplasare la rând pe terenul unei formații mai bine clasate și a sfârșit la fel de descumpănită atât pentru primirea tot a trei goluri, precum în urmă cu nici două săptămâni în Valea Domanului, cât mai ales prin sentimentul de injustețe indus de ceea ce a resimțit din nou ca fiind o manieră de arbitraj potrivnică, influențând cursul jocului de sub Cetate, așa cum se petrecea și la Reșița.

În una dintre cele 3 partide de vineri ale etapei a 19-a în Seria a IV-a din Liga 3, gazda CNS Cetate s-a impus la Deva cu 3-1 (2-1) în duelul vecinelor de clasament cu CSM Lugoj, elevii lui Viorel Tănase deschizând scorul la mijlocul primei părți și majorându-l din penalty după prima jumătate de oră, la care timișenii, care au reclamat neacordarea a două lovituri de la 11 metri, la 0-0 respectiv 2-1, au redus prompt din handicap în minutul 32, văzându-se însă apoi din nou rămași cu două goluri în urmă cu 18 minute înainte de final.

Cu aspirații alimentate la titlul seriei vestice dar implicit și sub presiunea rezultatului, CNS Cetate a abordat cea de-a șasea rundă din retur de pe poziția a cincea și cu un loc deasupra lugojenilor, vizitatori cu un punct în minus în ierarhie, rezultând un meci cu ritm, de angajament, între grupări aparținând plutonului desprins al primelor 6 clasate, câștigat în cele din urmă de hunedoreni, pe când bănățenii au rămas cu recepționarea laudelor pentru replica oferită. Palidă consolare în viziunea oaspeților, înghițind în sec pentru a doua ieșire la rând pe seama unor erori de arbitraj.

Pe un gazon destul de tare, deși abordând deplasarea de la ora 17 împotriva vântului, CSM Lugoj a început mai bine decât amfitrionii prima sa apariție din aprilie, cu o mai mare prezență în preajma buturilor adverse, și a încheiat-o contabilizând mai multe și mai clare ocazii de a marca, însă fără vreun punct în cont, din contră, fiind vorba despre a șasea ieșire fără succes pe alte terenuri.

Devenii în schimb și-au conservat procentajul maxim de puncte acasă în retur, adăugând victoriilor de sub Cetate în 2017 cu 2-0 cu ACS Poli II și 1-0 cu CS Național Sebiș, triumfuri între care câștigau la vremea respectivă și în deplasare, la CS Pandurii Lignitul II. Gazdele erau forțate să se redreseze cumva după un nou eșec tot cu 1-0 în județul Alba, al doilea de aceeași factură în 2017, la Ighiu, după cel de la Galda de Jos, iar ”Cetate” a izbutit astfel și o revanșă pentru triumful timișean din tur cu 1-0, însă lugojenii se pot declara nedreptățiți de neacordarea a două penalty-uri, dintre care primul la 0-0, nu cu mult înaintea deschiderii scorului.

În minutul 19, când Dan Silaghi-Perju, angajat în stânga, a avansat talonat fiind de N ‘Doye, și s-a oprit brusc din acțiune, surprinzându-și oponentul pe picior greșit. Tragere clară de tricou cu ambele mâini, în suprafața de pedeapsă, fără însă ca arbitrul să indice punctul cu var.

În schimb CNS Cetate a marcat puțin mai apoi, dintr-o fază fixă, corect acordată după o neglijență și un fault prin imprudență al vizitatorilor, Tecsi fructificând centrarea cu o lovitură de cap din careu, de la 6 metri: 1-0 în minutul 23.

N-aveau să treacă nici zece minute și devenii se desprindeau dintr-o altă fază fixă, o lovitură de la 11 metri, survenită în urma unei trimiteri a balonului spre propriul portar. Roșie a efectuat un stop pe piept și a reluat cu capul spre Păduraru, Bloj fiind faultat în careu. N’Doye n-a ezitat, stâng în stânga portarului: 2-0 în minutul 30.

Se contura deja o nouă victorie a devenilor, care nu mai risipiseră vreun punct acasă de aproape o jumătate de an, de la un 0-0 cu Ripensia pe 14 octombrie 2016, după care dispuneau sub Cetate în tur, pe rând, cu 1-0 de UTA Bătrâna Doamnă, cu 2-0 de CS Millenium Giarmata și cu 3-1 de cei din Alba Iulia. Coincidență sau nu, tot în acea etapă a șaptea în care CNS Cetate ceda ultimele puncte pe Mureș, și CSM Lugoj obținea ceea ce avea să rămână și până azi ultima victorie în deplasare, 2-1 la Cermei.

Mai apoi, bănățenii au alternat remiza pe alte terenuri cu o pereche de două înfrângeri, secvență care, iată, s-a repetat și în acest retur: 0-0 la Ighiu, 3-0 pentru CSM Școlar la Reșița și 3-1 pentru deveni astăzi.

CSM a avut tăria și inspirația de a reveni prompt în joc, după o minge trimisă în spatele apărării, la care Agache a reluat spre propriul portar, dar, presat fiind de Precupanu, a și înscris în propria plasă: 2-1 în minutul 32. Deși printr-un autogol, o răsplată pe adresa timișenilor pentru curajoasa evoluție de până atunci.

Lugojenii au abordat partea a doua cu vântul în spate, și și-au creat bune ocazii de egalare, pe fondul unui coerent început al reprizei secunde, însă au rămas cu buza umflată la un alt atac în care au solicitat acordarea loviturii de la 11 metri. Cornea l-a placat pe Marta în minutul 53 dar centralul a rămas din nou imperturbabil. Frustrarea oaspeților s-a manifestat în plus și la stoparea unui atac al lui Silaghi-Perju, când s-a semnalizat ofsaid.

Și totuși, vizitatorii au insistat și în continuare, făurindu-și mai multe oportunități decât de obicei, și prin Bozian – de două ori, și prin Silaghi-Perju sau Miculescu, încercând să profite de vântul în pânze și de jocul temător al gazdelor, presate să-și conserve minimul avantaj.

Restabilit însă la două goluri diferență după un atac al celor de la CSM Lugoj, cu o centrare de pe stânga, urmat de un contraatac la capătul căruia, cu toată opoziția portarului Păduraru, care s-a accidentat în această fază la gleznă, fiind înlocuit, dar și a lui Ciobanu, Stoenac a readus liniștea în tabăra lui Tănase: mingea s-a scurs în plasă din clinciul de la marginea careului de 6 metri și… 3-1 în minutul 73.

În absența lui Zoran Radu, suspendat, lugojenii s-au înclinat sub Cetate, antrenorul Cosmin Petruescu remarcând la final că ”deciziile de arbitraj din momente cheie au influențat rezultatul final. Nu contest loviturile acordate gazdelor, ci pe cele neacordate nouă. Mi-ar plăcea să cred că au fost erori neintenționate dar la urma urmei am pățit ca la Reșița…” Urmează pentru cei de pe Timiș meciul acasă cu cei din Cermei și deplasarea la ”Unirea”.

*

CNS Cetate Deva: Bodea – Petresc, Ionică, Agache, Cornea – Bloj (90+1, Leucean), NDoye, Vaștag (70, Făgărășanu), Stoenac – R Cristian, Tecsi (89, Boldea).

Rezerve: Raț, Kelemen, Jude, Doboș.

CSM Lugoj: Păduraru (73, Filip) – Precupanu, Drăghici, Miculescu, Roșie (60, Ciobanu) – Marta, Lazea, Zurbagiu, Bozian – Olariu (70, Sărăcin) , Silaghi-Perju (80, Rus).

Rezerve: Horcea, Livan, Radak, Grega. Cartonașe galbene în tabăra oaspeților: Drăghici, pentru fault; Silaghi-Perju (proteste).

Celelalte jocuri ale zilei în C4 s-au încheiat cu 0-1 pentru oaspeți, CS Nuova Mama Mia – Pandurii II 0-1 (0-0) și AFC Unirea 1924 Alba Iulia – CS Național Sebiș 0-1. Clasamentul actualizat și programul rundelor a 19-a și a 20-a, pe coloana dreaptă.

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: