”Îmi dă ocazia să-i evaluez mai bine!” Alexa, fără câțiva titulari, cu ACS Poli la locul 2, FC Olt. Exact jumătate de an de la precedentul succes în deplasare!

Nici o lună n-a trecut de la precedenta vizită a liderului alb-negru la Slatina, atunci cu un avans de 8 puncte față de gazdele ocupante ale locului 3, și iată că ACS Poli Timișoara se va prezenta din nou sâmbătă de la ora 11 în fief-ul lui FC Olt, pentru un duel al neînvinselor în play-off, vecine de clasament pe primele două locuri dar despărțite acum de 10 puncte.

Elevii lui Dan Alexa, care-și va ispăși în Olt a doua dintre cele 3 etape de suspendare, vor fi însă în căutarea primei victorii în deplasare nu doar în play-off, ci chiar și în ultima… jumătate de an, ținând cont de faptul că sâmbătă se împlinesc 6 luni de la precedentul triumf al primei clasate pe alte terenuri, 1-0 la Pâncota, pe 25 octombrie 2014.

Doar CS Mioveni a câștigat în deplasare în play-off, abia în etapa a III-a a acestei faze finale a întrecerii ligii a doua, etapa trecută, cu 4-2, la Satu Mare, devenind astfel a treia grupare dintre cele 6 care să simtă gustul victoriei în aceste runde, după ACS Poli și FC Olt Slatina, care se impuneau acasă cu 3-0 la debutul în 1-6.

De fapt, cinci dintre cele 9 partide din play-off s-au încheiat la egalitate, semn al echilibrului din această fază a întrecerii, în care, momentan, doar Unirea Tărlungeni și Olimpia Satu Mare au ieșit învinse de pe teren.

Într-o ierarhie a celor 3 etape de play-off, ACS Poli Timișoara e lider cu 7 puncte și golaveraj 5-1 și plus 1 la adevăr, urmată de FC Olt (3 1 2 0 5-2 5p +2), CS Mioveni (3 1 2 0 5-3 5 puncte +2), Metalul Reșița (3 0 3 0 3-3 3p -3), Unirea Tărlungeni (3 0 1 2 2-6 1p -2) și Olimpia (3 0 1 2 3-8 1p -5).

Comparativ cu anul trecut, FC Olt este așadar pe o pantă ascendentă, dacă reamintim că ocupanta locului 4 la finele returului din B2 în 2013/14, la doar un punct după trupele de podium Metalul Reșița și CSM Râmnicu Vâlcea, obținea ulterior în play-off, de pe care pornea ultima în baza rezultatelor directe cu celelalte 5 calificate, numai două victorii din 10 apariții, restul fiind încheiate pe scut, ceea ce o lăsa cu 9 puncte în urma ocupantei locului 5 la finele partidelor din 1-6. În același weekend, anul trecut, pe 26 aprilie, era FC Olt – Metalul Reșița 0-1.

După patru săptămâni, ACS Poli se aliniază așadar din nou la Slatina, pentru etapa cu numărul 4 și penultima a turului din play-off, la fine de martie, pe 28, bănățenii remizând 2-2 pe terenul oltenilor, în ultima rundă din sezonul regular, a 22-a. Atunci, Verdeș deschidea scorul în minutul 5 iar Elek semna în minutele 45 și 62 primele sale reușite după sosirea de la Unirea Tărlungeni, gazdele reușind însă egalarea cu două minute înainte de final, prin rezerva Curtuiuș.

FC Olt, care a câștigat precedentul meci acasă, la debutul în play-off, 3-0 cu Unirea Tărlungeni, remizând apoi 1-1 la Satu Mare și Reșița, are 10 puncte mai puțin decât liderul, tot 39 de puncte având și ocupanta locului 3, CS Metalul Reșița. În toamnă, ACS Poli îi administra 3 goluri lui Nuno Claro în etapa a XI-a, pe ”Dan Păltinișanu”, Pedro Henrique, în minutul 24, Popescu (45) și Cânu (50) readucându-i atunci pe alb-negri pe poziția pe care se află și acum.

”Este un meci dificil, greu la FC Olt, care e o contracandidată după ce a avut un parcurs bun în special în play-off și în retur. E o echipă omogenă, care ne-a pus probleme și în acel 2-2 de luna trecută, una dintre echipele bune ale Ligii 2, cu un antrenor bun, și e foarte important să mergem motivați, să jucăm cu dezinvoltură și să facem un meci bun împotriva absențelor importante și să avem încredere. Vor juca cu această ocazie și cei care au evoluat mai puțin!”, a explicat Dan Alexa în conferința de presă de astăzi de la ora 10,30.

ACS Poli nu va putea conta sâmbătă pe Cânu, Bărbuț și, după cum a completat Alexa, ”foarte probabil și Poparadu”, în vreme ce Pedro Henrique va fi suspendat. ”Sunt jucători cam cu cele mai multe minute jucate în acest campionat, cu adevărat importanți, dar sper să nu se simtă. Sunt importanți dar sper să-i avem cu Reșița, etapa viitoare, iar ceilalți s-au pregătit foarte bine pentru acest meci cu miză, cu un adversar tare, e în deplasare, așa încât este un test și pentru mine, și pentru ei, să-i văd la lucru. Este o șansă pentru cei care vor intra, și sper să profite de ea, dar fiecăruia îi va veni rândul, vor juca toți până la finele campionatului. Îmi dă și mie posibilitatea să-i evaluez mai bine!”

Ca noutăți la gazde față de ultimele jocuri, ”au jucat la Reșița aproximativ în aceeași formulă, doar Verdeș n-a jucat ci cu Curtuiuș, care a și înscris, și probabil tot cu Curtuiuș vor juca. E o echipă tare, agresivă, cu un singur joc pierdut în retur, la Reșița, cu 3-2, și mai ales acasă manifestă forță și unitate de grup, așa că nu ne va fi ușor dar putem tranșa acesastă deplasare în favoarea noastră. Este foarte important să fim concentrați și cu dezinvoltură!”

Alexa a confirmat că se aștepta ca FC Olt să fie a doua în ierarhie, în play-off: ”Da, cu toate că au început prost campionatul, dar în mare au cam același lot, cu un buget bun, e un club serios, cu jucători cu experiență, care au foarte mulți ani jucați în Liga 2, unii cu experiență de Liga 1. Este una dintre echipele bune ale Ligii, 2 chiar de la începutul campionatului am considerat!”

Despre absența sa de pe bancă, suspendat fiind, Alexa a spus: ”Acasă ne-a fost mai simplu, să facem ședințele aici, dar acolo îmi voi găsi un loc în primele rânduri din tribună, dar cred în staff-ul meu, vorbim aceeași limbă, și cred în jucători, sunt mature, jucători care pot să conștientizeze moment și să își asume responsabilități. Este genul de meci în care sunt importanți liderii”.

În privința avansului în frunte, Alexa a adăugat: ”Le-am și spus duminică și am face o foarte mare greșeală să ne considerăm deja promovați, căci mai sunt 7 meciuri, și nu suntem matematic promovați, așa că ar fi o foarte mare eroare să gândim astfel. Din contră, trebuie să existe modestie, și nu pot să accept o echipă care să se considere deja promovată, pentru că nu este cazul”.

Timișorenii, care au remizat în ultimele 6 deplasări, vor avea o ”dublă” cu Metalul Reșița după deplasarea la Slatina, prima ”manșă” a derby-ului bănățean fiind programată pe malurile Begăi sâmbătă 2 mai de la ora 11, iar mai apoi returul cu cei de la FC Olt, în a doua rundă a returului din play-off și a șaptea din totalul de 10 etape, pe ”Dan Păltinișanu”.

În schimb, Popescu ar urma să fie convocat în deplasarea de sâmbătă. Despre Victor Nikiema, revenit recent la pregătiri, Alexa a punctat: ”Sper să revină într-o perioadă cât mai scurtă, să văd stadiul fizic în care se află și să prindă niște meciuri. E un jucător cu calitate, care ne-a lipsit”. Iar despre Vlad Dragomir: ”Oficial vom ști despre decizia lui Vlad în aceste zile, mâine e ziua lui! Din tot centrul nostru are cele mai mari șanse să joace, ca valoare, maturitate . El ar putea să crească foarte mult aici, i-am spus-o, dar este alegerea lui. Eu sper să aleagă Poli Timișoara!”

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt + 8 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: