Impresie bună. Pe când și puncte pe teren propriu? UTA Bătrâna Doamnă – CSM Râmnicu Vâlcea 1-1 (1-0)

Deşi în avantaj pentru aproape 50 de minute, după ce deschidea scorul puţin după mijlocul primei reprize, UTA Bătrâna Doamnă n-a izbutit nici în etapa a V-a prima victorie în Arad în liga a doua, fiind egalată cu un sfert de oră înainte de final: 1-1 (1-0) cu CSM Râmnicu Vâlcea.

Început de partidă cu acțiuni ofensive de ambele părți, fără ocazii de poartă notabile. Rus, cel cu ratările din partida de Cupa României, pierdută la lovituri de departajare, are un moment de inspiraţie şi marchează un gol spectaculos, care îi aduce pe arădeni în avantaj. Aceştia atacă insistent şi puteau chiar mări avantajul până la pauză. Ratarea lui Pârvulescu, ce-i drept la intervenţia bună a portarului Miron, anunță parcă revenirea vâlcenilor.

Antrenorul Pelici riscă şi introduce la pauză doi jucători cu un pronunţat profil ofensiv. Treptat, jocul se echilibrează şi atacurile se desfăşoară la ambele porţi. Vâlcenii egalează la o acţiune de atac a lui Staicu, care pătrunde printre fundaşi şi îl execută cu sânge rece pe Miron. De remarcat că până atunci Staicu nu a rupt gura târgului, de altfel a și fost schimbat după reuşita golului.

De partea cealaltă, Nagy aruncă în luptă artileria grea, adică pe Strătilă și Szekely. Strătilă și-a creat o bună oportunitate, dar nu a reușit să-l învingă pe Fildan, un portar cam nesigur, care s-a făcut remarcat prin trageri de timp tolerate de arbitrul Omuț.

Așa se încheie partida în care arădenii au trecut pe lângă o victorie care se lasă așteptată pe teren propriu.

*

nagy

 

Nagy Roland: „Cele 120 de minute jucate marți în Cupă s-au repercutat asupra jucătorilor. Și așa puteam câștiga această partidă, dar au apărut niște probleme în relațiile de joc și ne-am trezit egalați spre final.”

Alexandru Pelici: „Am știut că ne va aștepta o partidă grea, chiar dacă adversarii noștri sunt proaspăt promovați în liga a doua. Am jucat mai curajos după pauză și acest lucru s-a concretizat cu un gol egalizator mult așteptat.”

*

Arad, 26 Septembrie 2015; stadion: Motorul; teren: bun; spectatori: 400

Au marcat: 1-0 C. Rus (min 25) cu un șut din interiorul careului după ce a ridicat mingea peste Pârvulescu; 1-1 Staicu (min. 74) care trimite mingea în poarta goală după ce l-a driblat pe portarul Miron, în urma unei ezitări a defensivei arădene.

UTA Bătrâna Doamnă: Miron – Polgar, Botiș (cpt.), Manea, Burlă – Copil, Chindriș, Jorza (min. 79 Szekely), Hlistei (min. 55 Strătilă) – Curtuiuș, C. Rus (min. 72 Man).

Antrenor: Nagy Roland.

Pe bancă: Anca-Trip, Vlad, A. Petre, Filaret.

CSM Râmnicu Vâlcea: Fildan – Vasile, Pârvulescu, Cucui (min. 46 Ludușan), Tomozei – Dumitraș, Stoica (cpt.), Piscanu, Georgescu (min. 46 Geantă) – Firțulescu, Staicu (min. 76 A. Voinea).

Antrenor: Alexandru Pelici.

Cartonașe galbene: Botiș, Manea, Copil, Georgescu.

 

Pe bancă: D. Geantă, Ștefan, Ionescu, Iordache.

Arbitri: Marius Omuț (Oradea) – Adrian Mărginean (Aiud); Gheorghiță Bălan (Pitești). Rezervă: Marius Mladin (Pitești). Observatori: Dan Monea (Aiud) – FRF; Gabriel Stoicovici (Timișoara) – LPF.

 

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: