În același 11, Millenium egalează imediat după pauză în Alba dar e a doua timișeană la rând care vede roșu în fieful Industriei, Artimon la 2-1. FOTO

CS Millenium Giarmata a izbutit astăzi de la ora 15 să înscrie pentru prima oară din etapa inaugurală, și tot într-o deplasare în județul Alba, unde începea campionatul prin a remiza 2-2 acum o lună fără o zi la Unirea, însă de această dată nu i-a fost suficientă reușita egalării imediat după pauză prin Marius Călin, primind ulterior încă două goluri, ultimul din penalty, între care și un cartonaș roșu fundașului central Artimon.

Din nou deja în subsolul ierarhiei după 3 apariții fără gol marcat, 0-2 acasă cu lugojenii, chiar 3-0 pentru Mama Mia pe CFR și 0-0 tot pe teren propriu cu Ripensia, gruparea timișeană din Giarmata s-a aliniat cu șansa a doua în fief-ul Industriei Galda de Jos, o ocupantă a locului 3 în 2015-2016 în C5 care se prezenta astăzi cu doar 3 puncte în urma liderului cu punctaj maxim Național Sebiș.

Iar cea mai bine plasată garnitură din județul Alba a rămas în plasa arădenilor prin a și sălta un loc pe podium după ce s-a clasat a treia pentru două runde la rând, revenind astfel pe poziția secundă, cu 4 succese din 5 apariții, cât toată zestrea Performanței Ighiu și a Unirii la un loc: ACS Industria – CS Millenium 3-1 (1-0).

Câștigătoare pe linie în deplasare, cu 3-1 la Deva și 2-0 la Alba Iulia, cu Unirea, gruparea din Galda de Jos poate regreta acum unicul eșec, pe teren propriu, 0-1 cu nou-promovata arădeană din Cermei, înfrângere ce o departajează în sens negativ de lider, însă Industria a învins pentru a doua etapă la rând acasă, și de această dată, precum sâmbăta trecută, când Mama Mia se arăta foarte furioasă pentru maniera de arbitraj din Alba în urma înfrângerii cu 3-2, oaspeții din Timiș încheind în inferioritate numerică.

Foarte puțin după pauză, Marius Călin a egalat pentru CS Millenium cu un șut pe sub portarul gazdelor la prima reluare pe poartă a codașei, dintr-o pasă de la căpitanul atacant Trifu, în minutul 47, după ce Industria înscria deja în minutul 13 după o centrare de pe stânga a lui Boancă, respinsă defectuos, la care Bodea a pus piciorul pentru 1-0.

Cei din Giarmata au evoluat șters în prima parte, dând șansa gazdelor să-și creeze câteva bune ocazii de a marca și a se desprinde pe tabela de marcaj, printre care și o periculoasă lovitură de cap, însă golul egalării le-a conferit o infuzie de energie și optimism, CS Millenium trecând în partea a doua la cârma jocului.

O eroare defensivă i-a costat însă pe elevii lui Răzvan Leucă, încă o centrare respinsă greșit fiind fructificată de gazde prin Frențiu cu o boltă în poarta goală, spre mijlocul reprizei a doua: 2-1 în minutul 58.

Scor la care Stoica a avut egalarea în creștet, expediind însă balonul pe lângă vinclu, dar și la care timișenii au rămas în 10 jucători, fundașul Artimon fiind eliminat în minutul 79 pentru al doilea cartonaș galben, acordat pentru un fault, decizia arbitrului fiind contestată de vizitatori.

În zadar, ba mai mult, pe dominarea oaspeților în suferință căzând apoi și golul decisiv al desprinderii, dintr-o lovitură de la 11 metri, obținută de Boancă pe seama rezervei Domșa: 3-1 pentru Industria prin Câmpean, când mai erau 5 minute de joc…

Pentru ultimii clasați este întâiul eșec în 4 deplasări în județul Alba în ultimele două sezoane, rămânând cu satisfacția platonică a marcatorului Marius Călin, care înscria și pe „Cetate” în remiza 2-2 cu AFC Unirea 1924 Alba Iulia din runda inaugurală. Millenium le-a dat ceva emoții amfitrionilor, care n-au pierdut însă ocazia semnării celui de-al treilea succes la rând.

*

Industria (antrenor Paul Ciucă): Căt. Ștef – Olar, Haiduc, Cioplântă, Boancă – Frențiu (65, Vonya), Boloș (59, Cernea), D. Lupșan (77, Costea), G. Goronea – S. Mureșan (70, A. Cîmpean), Cr. Bodea.

Rezerve: Iancău – Cioară, Fulea.

CS Millenium a pierdut conservând 11-le de start aliniat runda trecută: Rusu – Florin Olariu, Soare, R. Artimon, Ciobănică – Maghici (79, R. Domșa), Corlățeanu (66, Ghighilicea) – M. Călin (79, Mihai Olariu), D. Codrea (61, G. Popa), S. Stoica (61, G. Popa) – P. Trifu.

Rezerve: I. Kalanyos – Petri, Leucă.

Au absentat la oaspeți Semenea – cu o accidentare de mai lungă durată, Ștefănescu – accidentat, și Mihălceanu, în concediu în SUA, care va reveni în cadru.

Pentru ultima clasată, și totodată unica fără victorie, urmează un meci acasă în etapa a șasea cu CSM Școlar Reșița.

* foto: www.ziarulunirea.ro

În celelalte jocuri ale după-amiezii în C4:

Gloria Lunca Teuz Cermei – Naţional Sebiş 1-2: Suslak (37) / Iuga (20), Săulescu (25);
UTA Bătrâna Doamnă II – CSM Lugoj 0-1: Drăgoescu (51);
CSM Şcolar Reşiţa – Ripensia Timişoara 1-3: Costachi (50 – pen.) / Fl. Nanu (30 – pen.), Mediop (61, 79).

Rezultatele, clasamentul și etapa viitoare, pe coloana dreaptă.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: