În Campionatul Municipal Lugoj, jocuri la care observatorul de arbitri este înlocuit cu un arbitru asistent în tur

În Campionatul Municipal Lugoj, care a suferit în actualul sezon retragerea din întrecere a unor cluburi, și anume AS Micro I și liderul AS Coșteiu, s-a consemnat în ultimele runde din luna martie și absența unui observator de arbitri, delegat la meciuri din etapele a 17-a și a 18-a, dar înlocuit în rolul său de o altă persoană, care a activat în cursul turului ca arbitru asistent. 

Astfel, la partida disputată duminică 24 martie de la ora 11 pe terenul din Chizătău în cadrul celei de-a doua runde din returul Campionatului Municipal Lugoj, observator de arbitri a fost delegat Ioan Lazăr, însă atribuțiile sale în acest sens au fost exercitate de fapt de Vlad Boicu. A fost vorba despre întâlnirea dintre AS FC Progresul Racoviţa și AS Avântul Chizătău, încheiată cu scorul de 2-0, arbitri fiind Claudiu Şerbănoiu, Marius Ţepeş şi Flavius Ciorogar, ultimii doi, în calitate de asistenți.

Precedent repetat întocmai și duminică 31 martie, pe terenul din Ohaba Forgaci, în etapa a XVIII-a din aceeași competiție municipală a ligii a șasea, rundă a treia din sezonul de primăvară în cadrul căreia au jucat AS Viitorul Sinersig și AS Tomeşti, meciul încheindu-se cu 1-0. Partida a fost arbitrată de Gabriel Goloşie, asistat de Elvis Nanu şi Claudiu Şerbănoiu, însă observator al arbitrilor n-a fost nici în acest caz cel delegat în acest sens, Ioan Lazăr, ci același Vlad Boicu. 

Iar Vlad Boicu a activat în actuala ediție de campionat a ”Municipalului” lugojean ca arbitru asistent, de exemplu într-un meci jucat pe 4 noiembrie 2018 în etapa a X-a la Chizătău, gazda AS Avântul trecând atunci cu 3-0 de AS Margina, component al unui brigăzi cu Elvis Nanu la centru și Alin-Ioan Stănuț la cealaltă margine, observator de arbitri fiind cu acea ocazie Ioan Lazăr.

Nu se întâmplă doar o dată ca jucători aliniați în teren de câte o echipă din ”fotbalul mic” timișean să nu fie unii și aceiași cu cei declarați de formații conform înscrisurilor din foaia de arbitraj, dar iată că asemenea substituiri pot apărea și în cazul unor delegați ai AJF Timiș, în cazul în speță, în calitate de observatori de arbitri.

Însă nici asemenea situații ivite în rundele de la finele lunii trecute nu constituie tocmai o premieră în Campionatul Municipal Lugoj, doar că repetarea acestora și în trecut a fost trecută cu vederea de cei care păstoresc întrecerile, în contradicție cu necesitatea respectării regulamentelor. Mai mult, dat fiind practici de asemenea gen și tolerarea lor, fotbalul din zona Lugojului a suferit în consecință pierderea în timp a unor membri din corpul de observare, delegați care n-au fost de acord cu asemenea situații și au renunțat dezamăgiți, Iosif Lazea completând prin a se retrage în această iarnă o listă pe care ar mai fi de exemplu Ionel Hedrea şi Doru Nadolu.

Partidele respective aveau nevoie pe margine pentru respectarea întocmai a regulamentelor competiției de observatorul de arbitri care a fost delegat conform înscrisurilor, în aceste cazuri Ioan Lazăr, preluarea rolului său echivalând cu o substituire, în acest caz cu Vlad Boicu, fiu vitreg al lui Lazăr.

Ultimele rezultate și clasamentul Campionatului Municipal Lugoj, pe coloana datelor tehnice.

Nanu, Goloșie, Șerbănoiu și Boicu, alături de doi jucători ai gazdelor la jocul de la Ohaba Forgaci din etapa a XVIII-a în Campionatul Municipal Lugoj

 
 
 
 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Municipiu și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la În Campionatul Municipal Lugoj, jocuri la care observatorul de arbitri este înlocuit cu un arbitru asistent în tur

  1. Laudacescu spune:

    Buna ziua in calitate de conducator al echipei Gazde confirm prezenta domnului Ioan Lazar la meciul disputat pe terenul de la Ohaba Forgaci .,dansul find pe partea cu parcul de joaca ne fiind observat de majoritatea.

  2. martor ocular din comuna BOLDUR! spune:

    probabil in parcul rozelor din Timisoara!!! Acolo si-a tinut sedinta tehnica la respectivul meci! Minciuna are picioare scurte!

  3. Ion Donose spune:

    Jucator de la Chizatau,si la noi sa repetat aceeasi poveste ,aveti perfecta dreptate ca in sfarsit dezvaluiti lucruri ce se intampla la lugoj,nu este pentru prima data cred ca de aia observatori se lasa in numar foarte mare.De ce nu la trecut si pe domnul Ilie si altii.Felicitari pentru articol si curaj!!!

  4. Anonim spune:

    Sunt mai multe nereguli privind organizarea și desfășurarea meciurilor în cadrul Campionatului Municipal Lugoj, conducere execrabila.RUȘINE !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 + = sapte

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: