În fiecare prim sfert de oră: ACS Dumbrăvița – Metalurgistul Cugir 2-0 (1-0)

Cu goluri în primul sfert de oră al reprizelor meciului de la ora 18, alb-verzii au câștigat duelul direct al vecinelor de clasament de pe locurile 3-4 în Seria a IV-a din Liga 3, dublându-și la 6 puncte avantajul față de oaspeții învinși din județul Alba: ACS Dumbrăvița – Metalurgistul Cugir 2-0 (1-0). Fără a primi gol pentru prima oară după 6 etape și impunându-se cu același scor, bănățenii au legat victorii pentru a treia oară în returul din 2019, anticipând acum ultima deplasare a campionatului, tocmai la Reșița.

În ceea ce va fi o dispută a primelor două clasate, după ce liderul CSM Școlar a învins în această seară cu 0-2 la Pâncota, în dauna campioanei de toamnă CS Șoimii Lipova, depășită astfel ierarhic cu un punct de dumbrăvițeni. Cărășenii dețin 59 de puncte după derby-ul la vârf din județul Arad, pe când timișenii 55, așa încât orice altceva decât o victorie a ”verzilor” sâmbăta viitoare pe arena ”Mircea Chivu” va echivala cu promovarea în avans a roșu-negrilor în Liga 2, fără ca rezultatele întâlnirilor rundei finale, ACS Dumbrăvița – ACS FC Avrig și Industria Galda – CSM Școlar să mai conteze.

Astăzi, pe un teren greu, îmbibat cu apă, cu nori negri deasupra stadionului ”Ştefan Dobay”, gazdele s-au acomodat repede acestor condiții şi în minutul 12 au deschis scorul prin Laurenţiu Telescu, cu capul, din 6 metri, în dreapta portarului, în urma unei lovituri libere de la 20 metri, lateral stânga, centrată de Stancu. După gol mai ieșea şi soarele de după norii negrii…

Oaspeţii nu au avut reacție și tot localnicii au atacat și în continuare iar în minutul 22 Voinea a fost aproape de gol, şutând de la 14 metri lateral dreapta, puţin pe lânga stâlpul porţii. O nouă oportunitate de gol avea Ştefan, scăpat singur spre poartă, dar deposedat de Grozav când a vrut să şuteze…

La reluare, timp ideal de fotbal, cu cer senin și soare de primăvară, însă tot pe un teren îmbibat cu apă. N-avea a face… Încă un start bun, 2-0 în minutul 52, când Albert Voinea a reluat cu latul din apropiere mingea respinsă în prima fază de portarul Crivăţ, la şutul puternic expediat de Briciu din marginea careului de 16 metri.  

Şi Bârză a fost în minutul 59 aproape de majorarea scorului, şutul pe jos din afara careului fiind stopat de portarul oaspeţilor. Stupid, în minutul 70, același Bârză a comis un henţ la centrul terenului şi a primit al doilea cartonaș galben, fiind eliminat de arbitru.

Rămaşi în zece, tot timișenii sunt mai aproape de gol, în minutul 79, prin Silaghi, care a încercat un lob peste portar, ieşit în cale. Avea să rămână 2-0, a patra victorie acasă în 2019, dintre care trei fără gol primit, ”verzii” revenind astfel pe locul secund, o poziție onorantă în contul unei nou-promovate.

Metalurgistul în schimb a dezamăgit, precum o făcea în urmă cu 3 săptămâni și la Ghiroda, unde se înclina cu 6-1, iar faptul că asemenea formații precum primele clasate din Liga 3 au posibilitatea să aspire cu șanse reale la intrarea în Liga 2 certifică penuria valorică din fotbalul intern, pe fondul subțierii numărului jucătorilor de calitate.

Sorin Bălu: ”A fost un meci foarte bun, la discreţia noastră, l-am tratat cu maximă seriozitate. Am obţinut o victorie fără dubii pe un fond de joc foarte bun, în ciuda terenului foarte greu”.

ACS Dumbrăvița: 99. Robert Miklos – 2.Eduard Soare (min. 83, 11. Florin Nanu), 21. Cristian Gălan, 4. Laurenţiu Telescu (cpt.), 24. Cristian Podină – 16. Mihai Udrea, 10. Raul Briciu (min. 65, 6. Alexandru Birău), 5. Mădălin Stancu, 8. Dacian Bârză, Ştefan (min. 80, 18. Răzvan Rus), Voinea (min. 70, 9. Dan Silaghi).

Antrenor: Sorin Bălu.

Pe bancă: 1. Mădălin Smaranda – 3. Kis, 25. Sorinel Jinga.

Absenţi: Boancă – accidentat.

Metalurgistul Cugir: 1. Andrei Crivăţ – 16. Robert Dicu, 19. Alin Dohotariu, 18. Robert Dican, 8. Raul Iţu, 11. Tudor Saucă, 13. Ioan Grozav, 6. Roland Lang, 10. Paul Păcurar, 46. Adrian Cristean, 5. Fernandes De Freitas.

Antrenor: Marius Opric.

Pe bancă: 21. Răzvan Voicu, 9. George Cornea, 89. Marian Buruiană, 3. Alexandru Cercel..

Au arbitrat: Claudiu Ștef (Târgu Mureș) – Radu Pascu (Satu Mare) şi Ioan Cozorici (Zalău). Observator de arbitri Luis Moisescu (Drobeta Turnu Severin), iar delegat de joc Teodor Biriş (Hunedoara).

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 1 = patru

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: