În intermediara din Judeţ, liderul Progresul Racoviţa, din nou 7

Campionatul Judeţean Timiş, liga a V-a, şi-a derulat joi seară runda a patra, prima intermediară a ediţiei, iar lidera seriei a III-a, AS Progresul Racoviţa, una cu punctaj maxim până acum, a reuşit cel mai clar succes stagional, primul fără gol primit, 7-0 cu FC Ictar Budinţ, rămasă fără nici un punct. Rezultatele din cele 3 serii şi ierarhiile la zi, în josul coloanei din dreapta a secţiunii Fotbal.

„Îmi doresc să joace cât mai frumos, dar momentan nu sunt mulţumit deloc de evoluţia echipei, în ciuda scorurilor reuşite. Am şi vorbit cu băieţii după joc, atrăgându-le atenţia că nu e cazul să ne credem deja o mare echipă”, a spus antrenorul Mihai Barna, cooptat de cei din Racoviţa cu nici două săptămâni înaintea începerii sezonului, pe când se afla în căutarea unui nou angajament după retragerea Vulturilor Pădureni din Divizia D Timiş.

Adrian Fodor şi Cristian Ignea, cu câte două goluri, Adrian Fiştea şi Adrian Nanu, cu alte două, au punctat pentru gazde, care s-au impus în formula Brădău – Belean, Dobie, Ion, Ciorei – Năstase, Şerbănoiu, Fodor, Popescu – Nanu, Fiştea. Au mai jucat Zarin, marcatorul Ignea şi Miatov, remarcându-se rezonanţa câtorva nume foste până nu demult în <D> Timiş.

„Marea problemă aici este că nu se fac antrenamente, ci direct la meci, ceea ce nu-mi place, nu e stilul meu. Echipa nu aleargă şi, deşi avem jucători buni, nu jucăm la randamentul care ar putea fi oferit”, a explicat Mihai Barna, remarcând că serviciile jucătorilor şi distanţa de Timişoara sau Lugoj, unde rezidă unii dintre componenţii lotului, complică datele problemei în ceea ce priveşte pregătirile. Barna a subliniat în schimb că „sunt de multă vreme în lumea Diviziei D şi pot să spun că n-am prea văzut atâţia oameni la meci câţi vin la Racoviţa, spre 300, 400. Astă seară au fost în prima repriză, după care, fiind Rugă au mers la casele lor. E ceva frumos aici, cu locuri pe scaune, vor să şi acopere tribuna, mingile sunt bune, echipamente… Astăzi am jucat în galben-roşu. Este o plăcută surpriză”.

Mai puţini vor fi jucătorii racoviţeni, ai clubului localităţii din vecinătatea Buziaşului, cu ocazia derbyului de duminică, la Bega Belinţ, din runda a cincea, între echipe cu un start lansat, doi plecând în concediu iar căpitanul Filip Cocu, sosit în urmă cu 2 ani şi căpitan al formaţiei, luând loc pe bancă dar accidentat fiind.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua × 6 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: