”În retur înscriu mai mult, atunci îmi revin”. Golgheter al ”violeților” în deplasare și al doilea marcator la ASU Politehnica, Bădăuță: ”Important e că am mai eliminat din erorile din tur și suntem mult mai maturi”

ASU Politehnica n-a pierdut în jumătate dintre deplasările efectuate în Liga 2 de la promovare, câștigând prin a marca de câte 3 ori în ieșirile la Șoimii Pâncota și Dunărea Călărași dar și remizând 0-0 la Râmnicu Vâlcea, 1-1 la Arad și, cel mai recent, în urmă cu nici două săptămâni, 2-2 la Suceava, iar sâmbătă are ocazia de a înclina în favoarea sa balanța partidelor fără eșec pe alte terenuri, în raport cu cele pierdute pe rând la Brăila, Mioveni, Afumați, Juventus București și Târgoviște.

Este pentru a doua oară când alb-violeții se înfățișează în actuala campanie în bătătura unei grupări pe care o devansează în clasament, sâmbătă de la ora 11 urmând a fi vorba la Buftea de CS Metalul Reșița, actuala codașă a Ligii 2 în noua formulă restrânsă cu numai 16 cluburi rămase în întrecere, iar cei de pe Bega pot aborda cu optimism ieșirea în Ilfov, prin prisma faptului că în precedenta situație similară, când au vizitat-o în etapa a opta pe codașa de la vremea respectivă, Șoimii Pâncota, timișorenii s-au impus în județul vecin, chiar și dacă abia după pauză, când Bădăuță, Telescu și Niță conturau în minutele 57, 73 și 81 ceea ce avea să fie primul triumf în deplasare al secund-divizionarilor dar și cel mai clar fără gol primit al elevilor lui Brîndescu din campania 2016-2017.

Alexandru Bădăuță: marcator în remizele din 2017

Alexandru Bădăuță: marcator în remizele din 2017

Iar cel care deschidea atunci scorul în județul Arad, nouarul Alexandru Bădăuță, este marcatorul ”violeților” în ambele etape disputate deja în anul 2017, egalând decisiv pentru un punct în minutul 85 al deplasării de 2-2 la Suceava, din 25 februarie, ceea ce a reamintit de golul victoriei de la Călărași, pe care îl semna târziu în prelungiri, 3-2 (0-1) cu Dunărea, dar și deschizând scorul sâmbăta trecută în minutul 8 al întâiului meci oficial acasă din noul an, remizat 1-1 (1-1) cu ACS Dacia Unirea Brăila.

După reușitele în runde consecutive ale golgheterului Blănaru, cu 3 goluri înscrise în etapele a 3-a, a 4-a și a 5-a, precum și după cele marcate tot în runde succesive de șeptarul Alexandru Birău, în remizele acasă cu CSM Râmnicu Vâlcea și pe ”Areni”, unde deschidea scorul, Bădăuță a devenit sâmbătă primul component al ”violeților” care să izbutească chiar de două ori în actualul campionat să puncteze în câte două etape la rând, după ce mai reușea acest lucru și în partidele ”cuplate” de la Călărași și respectiv pe teren propriu cu Unirea Tărlungeni.

Iar Bădăuță a prefațat deplasarea în Ilfov prin a sugera că nu s-ar opri aici, apropiat fiind pe lista principalilor marcatori ai nou-promovaților de golgheterul Ștefan Blănaru, care înscria de 6 ori în primele 7 etape ale stagiunii în curs iar apoi de încă 3 ori, pe ”Motorul” din Arad, unde deschidea scorul contra lui UTA Bătrâna Doamnă, iar apoi prin ”dubla” din finalul celei mai clare victorii acasă, 4-1 cu CS Balotești.

Pe lângă golurile înscrise la Pâncota, Călărași și Suceava, ceea ce îl face principalul marcator al timișorenilor în deplasările din Liga 2, cu 3 reușite față de cele câte două ale lui Blănaru și Birău, Alexandru Bădăuță a mai semnat alte 3 goluri și acasă, în minutul 72 al disputei cu cei din Balotești, când prelua din nou conducerea cu 2-1, tot în minutul 72 al precedentei victorii acasă la vremea respectivă, 2-0 (1-0) cu Unirea Tărlungeni, și sâmbătă cu brăilenii. Al treilea marcator al ”violeților” este șeptarul Birău, cu 4 goluri, iar alți 9 jucători, dintre care unii nu mai fac însă parte din componență, au câte o reușită la activ, și anume, pe rând, Giuricici, Bilia, Dănăricu, Telescu, Niță, Stancu, Constantinescu, Mărgărit și Ghinescu, acesta din urmă fiind de fapt și ultimul alb-violet cu excepția principalilor trei autori de goluri care să se mai fi înscris pe listă, în urmă cu 5 etape, când deschidea scorul în minutul 4 al partidei cu CS Balotești. Patru dintre respectivii marcatori, Constantinescu, Dănăricu, Mărgărit și Niță nu mai sunt însă din iarnă în efectivul polist.

”Este un joc destul de dificil și trebuie să fim foarte concentrați, să mergem să luăm cele 3 puncte, asta e clar. Mergem acolo să câștigăm și să ne întoarcem acasă cu cele 3 puncte!” a spus Alexandru Bădăuță înaintea antrenamentului de miercuri dimineață, început de poliști pe Baza II – UPT pe ploaie.

Despre primul joc oficial din 2017 al oponentei de sâmbătă, CS Metalul Reșița, Bădăuță a spus că ”ne-am uitat la meci dar fiecare meci diferă, e altceva de la unul la altul, și chiar dacă i-a bătut UTA 4-0 ușor, nu înseamnă că e câștigat meciul dinainte și nu trebuie să mergem acolo și să ne gândim că e un joc ușor. Nu e așa, ci trebuie să alergăm, să muncim pentru un rezultat bun. Prin care să nu avem emoții. Nu cred că se pune problema retrogradării, dar nici să nu fim penultima echipă în clasament, ci din contră, să urcăm, căci sunt câteva foarte apropiate, Clinceni e pare-mi-se la 24 de puncte, sunt cu 26, iar dacă reușim să legăm două-trei victorii, suntem chiar mai bine, ca să spun așa”.

”Am avut două jocuri bune dar din păcate n-am câștigat nici unul, măcar unul cred că am fi meritat să-l câștigăm, dar asta e. Important este că am reușit să eliminăm din greșelile din tur și suntem mult mai maturi, ceea ce ne dă încredere, iar acum sperăm să vină și victoriile!”, a mai spus Bădăuță. Momentan, ASU Politehnica a legat 3 remize iar printr-un rezultat favorabil în sudul țării s-ar apropia de cea mai bună secvență din actualul campionat, în care strângea 8 puncte în patru runde la rând fără înfrângere, 1-1 acasă cu Olimpia, 3-2 la Călărași, 2-0 pe teren propriu cu cei din Tărlungeni și 1-1 la Arad.

În privința apetitului său pentru gol, Bădăuță a dat asigurări că ”mai am tir. În retur marchez mai mult, atunci îmi revin. Puteam înscrie chiar și mai multe până acum dar cel mai mult îmi doresc să câștigăm și să venim cu puncte. Atât eu cât și Blănaru să înscriem cât mai multe goluri și să aducem victoriile!”

Obiectivul este cât se poate de clar pentru ieșirea din etapa a 24-a: ”Pe mine, dar de fapt pe nici unul nu cred că ne-ar mulțumi un egal la Buftea, și mergem acolo pentru cele 3 puncte și cred că o să reușim să învingem. Adică suntem încrezători și sperăm să câștigăm. Nu, nu, un egal clar nu ne-ar mulțumi!”

Cât despre aspectul că o grupare doar cu numele din Reșița dar de fapt cu legături vâlcene și urmând a debuta acum în retur în centrul federal de la Buftea, după ce în tur evolua acasă la Snagov, Bădăuță n-a putut fi altfel decât contrariat dar în același timp și detașat: ”Nu vedeți ce se întâmplă!? Nici nu mai știi. Noi mergem, jucăm unde trebuie și atât. Astea nu sunt chestii care să ne intereseze pe noi. Alții sunt oamenii care fac chestiile astea și decid unde se mută echipele, unde joacă… Ați văzut și UTA, la Șiria… Mergem acolo și să câștigăm!”

ASU Politehnica va mai juca în retur, pe rând, acasă cu CS Mioveni, la Brașov și la Sânmartin cu nou-promovata Luceafărul Oradea, deplasări între care va sta, pe ”Știința” cu CS Afumați, la Sfântu Gheorghe, acasă cu Juventus București, la Satu Mare, pe teren propriu cu Dunărea Călărași iar apoi și cu UTA Bătrâna Doamnă, reprezentații în Timișoara între care va și sta încă o rundă, urmând a încheia sezonul prin deplasările la Clinceni și Balotești.

Ultimele rezultate, clasamentul la zi și programul rundei cu 6 partide, pe coloana dreaptă.

* Marți și miercuri, în primele 4 manșe retur din optimile UEFA Champions League, Arsenal – Bayern 1-5 (2-10 la general), SSC Napoli – Real Madrid 1-3 (2-6), Borussia Dortmund – Benfica 4-0 (4-1) și Barcelona – PSG 6-1 (6-5), catalanii răsturnând soarta calificării în sferturi în finalul revanșei: Luis Suarez 3, Kurzawa 40 autogol, Messi 50 penalty, Neymar 88, 90+1 penalty, Sergi Roberto 90+5 / Cavani 62. Cei din Barcelona s-au calificat astfel pentru a zecea oară consecutiv în sferturile Champions League, reușind premiera absolută în competiție de a rămâne în întrecere prin răsturnarea unui handicap de 4-0 în manșa I. Celelalte 4 optimi, în 14 și 15 martie. Astăzi, joi 9 martie, cele 8 partide din manșa I în optimile UEFA Europa League.

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: