În vervă și de neoprit în cea mai lungă zi a anului, ACS Poli îi mai ia din play-out și pe Vașvari și Crețu. Iar mâine alți 3

După ce a fost de neînvins în intervalul 28 mai – 15 iunie, câștigând de 3 ori pe final de sezon și remizând o dată, rezultat de egalitate suficient pentru a evita retrogradarea directă după play-out și pentru a-și păstra locul de baraj, la care a avut succes în dublă manșă, ACS Poli și-a menținut verva și în primele câteva zile în urma menținerii statutului de prim-divizionară, profitând de această cea mai lungă seară a anului, înaintea solstițiului de vară ce va avea loc miercuri dimineață la ora 4 și 24 de minute, pentru a anunța cooptarea a nu mai puțin de 3 jucători în aceeași zi.

Crețu, a 3-a achiziție a lui ACS Poli / foto: ACS Poli facebook

 

Astfel, după ce a inaugurat campania de transferări la orele după-amiezii prin achiziționarea de la Gaz Metan Mediaș a lui Alex Munteanu, ACS Poli Timișoara a mai semnat la orele serii cooptarea și altor 2 fotbaliști de la cluburi care au evoluat tot în faza play-out, cu vârste de 30 respectiv 28 de ani.

Gabriel Vaşvari, în vârstă de 30 de ani, un mijlocaş central legitimat din 2010 la FC Botoşani, a căzut de acord pentru un contract valabil pe doi ani, iar fundaşul dreapta Valentin Crețu, născut pe 2 ianuarie 1989, ultima dată la Gaz Metan Mediaş, a semnat cu timişorenii un contract valabil pe un an, cu posibilitate de prelungire.

După aceste trei achiziții, alte 3 noutăți vor fi anunțate mâine după-amiază. Timișorenii au rămas în Liga 1 după ce n-au pierdut în ultimele două apariții din play-out, 3-1 acasă cu ASA pe 28 mai și 2-2 la Mediaș în prima duminică din iunie, câștigând apoi tur-retur cu UTA Bătrâna Doamnă în barajul cu ocupanta locului 3 din Liga 2, 2-1 lunea trecută pe Bega și 3-1 joi la Șiria.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 + trei =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: