Intrat în minutul 77, Rus înscrie unicul gol în minutul 84 iar CSM Lugoj o egalează pe locul 2 pe învinsa sa Industria Galda

Cu un număr mai mare decât dublu de puncte cucerite în deplasare decât acasă până înaintea jocului de astăzi, CSM Lugoj a obținut totuși de la ora 14 și a doua victorie pe teren propriu din noul campionat, cu același 1-0 semnat tot după pauză și în urmă cu 4 săptămâni, victorie prin care a egalat-o la puncte pe învinsa sa, secund clasata ACS Industria Galda, și prin care fotbaliștii de pe Timiș pun capul pe pernă pe podiumul seriei vestice în Liga 3.

Reușita din minutul 84 a rezervei Răzvan Rus, la nici zece minute de la intrarea sa în joc, a anihilat pentru lugojeni handicapul de 3 puncte în clasamentul Seriei a IV-a față de oaspeții din județul Alba, foști lideri în etapele a șaptea și a opta, dar detronați săptămâna trecută printr-un 3-2 administrat în derby-ul primelor clasate, la Sebiș, de CS Național, care revenea astfel în frunte, pe o poziție pe care se mai afla după runda inaugurală dar și în etapele 4-6.

Dar victoria lugojenilor împotriva secund clasatei din Ardeal i-a venit ca o mânușă și liderului CS Național Sebiș, învingător acasă cu 1-0 prin golul lui Iuga după pauza meciului cu Pandurii II, arădenii distanțându-se astfel în frunte la 5 puncte după zece etape de cei din Galda, egalați astăzi pe podium de lugojeni, dar poate și mâine, în cazul unui succes acasă al Ripensiei în fața timișenei CS Nuova Mama Mia.

Învingătoare într-un duel al primei pătrimi a ierarhiei, CSM Lugoj a revenit astfel pe căi victorioase, după două remize consecutive, prelungind la șase seria aparițiilor fără înfrângere în actualul campionat. Iar ca bucuria să fie cu atât mai mare, timișenii au împărtășit succesul cu susținătorii lor, veniți în număr destul de măricel la stadion pentru un joc de liga a treia disputat vinerea de la ora 14, puțin peste o sută de privitori la începutul întâlnirii dar mai bine de 250 la ultimul fluier al unei prestații imparțiale.

Oaspeții mai bine clasați au fost mai periculoși în această dispută din etapa a X-a dar inspirația precum și curajul lui Cosmin Petruescu de a-l introduce în minutul 77 pe Răzvan Rus, drept al patrulea și ultimul înlocuitor al gazdelor, în condițiile în care Drăgoescu continua după o lovitură recepționată în prima repriză sub spectrul unei posibile renunțări datorită accidentării, a dat în cele din urmă roade.

CSM n-a fost în actualul campionat foarte în apele ei în fața porții oaspeților Lugojului, marcând de numai 5 ori în cele 4 apariții acasă, 2-2, 0-2, 1-0 și din nou 2-2, însă perseverența i-a adus spre final acel unic gol echivalând cu toate punctele puse în joc, și încă în dauna unei redutabile formații în deplasare, ACS Industria înscriind de 9 ori în precedentele 4 ieșiri dar deloc astăzi pe Timiș, ca o premieră în actuala campanie.

Într-adevăr, noua componentă a Seriei a IV-a din Galda de Jos, mutată în vară din Seria a V-a, a marcat cel puțin câte două goluri în fiecare din în general fructuoasele ieșiri ale sezonului în curs, urmate recent de eșecuri la rând: 3-1 la Deva, 2-0 la Alba Iulia și 2-1 la ACS Poli II – toate de succes, dar și 3-2 pentru Național Sebiș respectiv 1-0 pentru lugojeni.

Cu un singur punct cucerit din ultimele 6 posibile și trăgând nădejde să rămână în plasa liderului din Sebiș, Industria Galda a etalat o prestație axată pe calitățile garniturii de care dispune, cu incursiuni pe flancuri și centrări pentru atacanții Cernea și Mureșan, lipsiți însă astăzi de precizie la cele mai mari ocazii ale partidei, trecute în contul celor din Alba.

Jocul a fost în general echilibrat, preponderent de angajament fizic și dus între cele două careuri, dar cu oportunitățile ceva mai clare pentru Industria, fără însă a fructifica la 0-0. Un pas înainte al tânărului Răzvan Rus, la șapte minute după înlocuirea lui Bozian pentru ultimul nici un sfert de oră, printr-un gol cu un voleu de la 10 metri în urma centrării lui Roșie de pe flancul stâng, după o pătrundere pe acea bandă: 1-0.

O victorie ce plasează clubul lugojean cel puțin peste noapte pe podium în Liga 3, înaintea unui final de tur cu o deplasare la ACS Poli II, un ultim meci acasă cu Pandurii II și ieșirea la Sebiș, în runda a XIII-a.

Cosmin Petruescu: ”Am învins cu greu dar meritat într-un meci acasă în care spre deosebire de alte partide am avut și șansa de partea noastră, căci la 0-0 oaspeții au beneficiat de 2-3 bune ocazii de a marca. Nu întâmplător sunt pe poziția secundă în clasament și nu întâmplător aveau o singură înfrângere, suferită tocmai la lider. O echipă omogenă, foarte bine așezată în teren, și care dacă ar fi reușit să înscrie, nu știu dacă am mai fi reușit să revenim, poate maxim să obținem un rezultat de egalitate – dar de câștigat ar fi fost destul de greu, dat fiind și indisponibilitățile noastre în plan ofensiv. Însă în ciuda absențelor importante pe care le-am avut, cei disponibili au demonstrat astăzi că în orice moment ne putem baza cu încredere pe ei și că reprezintă o soluție pentru prima echipă. Ne-au lipsit Silaghi-Perju, Mărmăneanu și Filip iar Bozian a jucat lovit încă din minutul 10 după un atac tare din spate pe gambă, ceea ce ne-a creat mari probleme de exprimare în plan ofensiv…”

*

CSM Lugoj – ACS Industria Galda de Jos 1-0 (0-0): Rus 84

CSM Lugoj: Păduraru – Precupanu, Miculescu, Drăghici, Roșie – Marta (61, Horcea), Lazea, Bozian (77, Rus), Drăgoescu – Ciubotariu (46, Olariu), Livan (46, Dobra).

Rezerve: Iordache – Ciobanu, Sărăcin.

ACS Industria: Ștef – Olar, Haiduc, Cioplântă, Boancă – Frențiu (46, Bodea), Lupșan, Goronea, Bachiu (71, Costea; 87, Bonya) – Mureșan (80, Cîmpean), Cernea.

Central, Vlad Inoan din Florești, asistat de Seiche și Corb, ambii din Zalău, brigadă cu o manieră de arbitraj imparțială, doar o fază mai importantă fiind de discutat, la tragerea de tricou a lui Drăgoescu în careul vizitatorilor, după un balon scăpat de portarul Industriei, la mijlocul reprizei a II-a, și la care jocul a fost lăsat să curgă.

Ieri s-a jucat UTA Bătrâna Doamnă II – Gloria Lunca Teuz Cermei 0-0 iar tot astăzi Naţional Sebiş – Pandurii Târgu Jiu II 1-0 (Iuga 55) și CNS Cetate Deva – Millenium Giarmata 2-0 (1-0: NDoye 32, Sahru 53).

O etapă așadar încă fără gol marcat în deplasare, în patru partide…

Sâmbătă 5 noiembrie, de la ora 14, se joacă ultimele 3 meciuri ale rundei:
Performanţa Ighiu – ACS Poli Timişoara II, Ripensia Timişoara – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic și CSM Şcolar Reşiţa – Unirea 1924 Alba Iulia.

Rezultatele, clasamentul la zi și programul rundei a XI-a, pe coloana dreaptă.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: