Învingătoare cu ´94 la Academia Gheorghe Hagi, Jimbolia remizează pe „Textila”

Învingătoare miercuri în fieful Academiei Gheorghe Hagi, a cărei invitată a fost la Ovidiu, FC Marcel Baban Jimbolia a remizat sâmbătă pe arena „Textila”, în runda a zecea a Diviziei D Timiş, 3-3 (0-2) cu CS Dumbrăviţa, contra căreia Popescu a deschis scorul deja în primul minut, cu un senzaţional şut bară-gol.

FC Marcel Baban a aliniat grupele generaţiilor 1994 respectiv ´96 în deplasare la Academia Gheorghe Hagi, într-un cuplaj amical iniţiat de amiciţia ce-i leagă pe de-o parte pe Iaşko şi Hagi, din partea pepinierei dobrogenilor, respectiv Octavian Popescu, noul antrenor al jimbolienilor, şi Marcel Baban. „Am fost plecaţi de marţi şi am jucat la Ovidiu, la Academie. Am pierdut cu generaţia de 1996, 6-1, dar la ´94 am câştigat cu 2-1, cu exact aceiaşi jucători pe care i-am aliniat şi sâmbătă, în campionat”, a explicat Octavian Popescu pe marginea victoriei prin reuşitele lui Sima şi Iulian Mitru. „A fost o foarte bună experienţă pentru juniorii noştri, care au avut astfel ocazia să vadă un loc foarte frumos, în care activează 300 de copii şi juniori, şi cu toţii am fost impresionaţi de Academie”, a continuat Popescu.

Iar din Dobrogea, pe „Textila”, unde jimbolienii s-au desprins cu 0-2 până la pauză, prin reuşitele lui Popescu şi Chitucea„Practic am început jocul de la 0-1 şi am revenit abia după pauză”, a remarcat Florin Macavei, antrenor al gazdei CS Dumbrăviţa, care a redus din handicap prin Giurgiu, scăpat singur  în urma a trei frumoase un-doiuri pe zona centrală, 1-2 în minutul 58, şi a egalat apoi prin Bălan, proaspăt introdus în joc, lat în minutul 72, 2-2, în urma unei centrări pe colţul lung.

Acelaşi Popescu a replicat cu golul de 2-3, în minutul 76, dar o altă rezervă aruncată în luptă de dumbrăviţeni, Moga, care a intrat în ciuda unei accidentări, a dejucat pasul la ofsaid al jimbolienilor şi a ţâşnit din linia a doua, înscriind direct pe lângă portar: 3-3 în minutul 84.

CS Dumbrăviţa n-a contat pe serviciile lui Şurpanu, accidentat, respectiv Zoli Kovacs, aflat în câmpul muncii, apelând totuşi pe parcurs la Moga, care l-a înlocuit pe Ciubotariu, accidentat, într-o formulă cu Miklos – Homan, Ciubotariu, Vlaic, Duma – Erno Kovacs, Moraru, Todor (Cosma), Moisuc (60, Bălan) – Giurgiu (Ghanem), Iszak.

„Am reuşit o primă repriză foarte bună, în care băieţii au jucat foarte bine şi au deţinut controlul, dar a doua a fost slabă şi doar 2-3 au mai menţinut ritmul. Au intervenit nişte momente de relaxare, de care mi-a fost şi frică, şi am avut unele ezitări în defensivă”, a spus Octavian Popescu, antrenor care a apelat la Pap – Rus, Ardelean, Proteasa, Mitru – Sava (46, Cănuci), Ţoţu, Popescu, Chitucea – Hîrdău (46, Stan Călin), Ţăranu. Pe bancă: Niţă, Sima, Ciubotariu.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

6 răspunsuri la Învingătoare cu ´94 la Academia Gheorghe Hagi, Jimbolia remizează pe „Textila”

  1. benga casian spune:

    copiii lui marcel baban sunt foarte talentati dar le lipseste antrenorul…………….din pacate:x

  2. benga casian spune:

    eu am 30 de fotbal dar niciodata nu am vazut asa ceva…..inteleg lipsa de experienta dar nu inteleg prostia

  3. gabriel spune:

    am 30 de ani de fotbal , dar niciodata nu am mai vazut un antrenor cu asemenea tactica asa de proasta , la pauza juniori lui marcel baban ,conduceau 2 -0 si in loc sa conserve rezultatu .Au iesit la joc deoarece rezultatul a fost de 3-3 din cauza lui. si A facut o schimbare aiurea bagandul pe Stan in teren in locul lui hardau dionise

  4. gabriel spune:

    o sa vedeti tactica de joc cu chisoda .si o sa mai vb noi

  5. Ioan spune:

    Oameni buni, fara bani nu poti sa faci mare lucru…
    Antrenorul conteaza foarte mult in angrenajul unei echipe. Dar O.Popescu este destul de slabut la acest capitol. Asa ca rezultatele acestea sunt bune.
    Asta e situatia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte − = 2

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: