Ioan Coman (Voința Mașloc): ”Conducerea ne-a solicitat să retragem echipa de pe teren dar nici băieții n-au vrut”

Voința Mașloc a pierdut doar pentru a doua oară în sezonul 2015/6, 2-0 marți în derby-ul primelor două clasate de la liderul Ripensia, dar vizitatorii s-au arătat vădit nemulțumiți de două decizii de arbitraj.

a.7

 

La final, Ioan Coman, preşedinte al clubului din Maşloc, a spus că ”am fost foarte mulţumiţi când am văzut ce brigadă ne va arbitra astăzi, dar m-a dezamăgit că ecusonul FIFA Colţescu s-a luat după arbitrul de rezervă şi a dat un 11 metri inexistent. Portarul nostru nici nu l-a atins… Este o muncă de un an de zile şi am pierdut-o în 50 de minute, când s-a rupt echilibrul de pe teren. Dacă jucam 11-11 era cu totul altceva…”

”Dar nu mai are rost să vorbim, îi felicităm însă scopul scuză mijloacele. Din suflet vă spun, sunt bine organizaţi, dar nu vor reuşi performanţa lui ASU Politehnica”.

”Datorită lui Şeţu şi mie personal jocul s-a disputat până la final, căci conducerea şi-a manifestat nemulţumirea acordării loviturii de la 11 metri de către arbitrul de rezervă, solicitându-ne să retragem echipa de pe teren, dar nici băieţii nu au vrut”.

Voința trece la două meciuri acasă, cu Pobeda și ACS Ghiroda, după vare va încheia campionatul la Sânnicolau Mare.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: