La ora celei de-a treia despărţiri Poli – antrenor în zece luni, acum de Uhrin jr., şi într-un moment de cumpănă, un profesor de marcă în arena fotbalistică, Ion V. Ionescu, punctează despre potenţiale soluţii pe bancă, propunându-l pe Contra dar temându-se că nu este şi pe placul celor care decid, remarcă imunizarea Timişoarei la exodul poliştilor spre Dinamo şi Bucureşti în general, deplânge atât anumite erori în risipirea banilor pe achiziţii netestate cât şi neimplicarea localnicilor etalon la alb-violeţi, reaminteşte că a oferit cu Vişan un Centru de copii şi juniori ca şi la cheie şi reliefează importanţa cooptării în conducere a unui reprezentant al Politehnicii.
Rep: În mod normal, dacă Poli n-ar fi fost retrogradată la masa verde, s-ar fi regăsit acum deja înaintea etapei a doua a Ligii 1. Aşa însă, celor şase săptămâni de pregătire li se vor adăuga alte patru. Nu vor fi prea multe pentru abordarea sezonului la parametri optimi?
J.I.: Aparent sunt multe dar având în vedere că după 6 săptămâni s-a realizat marea vânzare de vară, mulţi jucători nu se mai regăsesc şi în continuare în programul de pregătire al viitorului sezon. Probabil în cele patru săptămâni rămase lotul va rămâne relativ stabil, ceea ce ar permite finisarea pregătirii pentru liga a doua. Cred însă că se vor mai vinde jucători până în ultima zi, dar putem totuşi schiţa o echipă. Avantajul este că pregătirea fizică efectuată până acum de fostul antrenor îi va permite înlocuitorului său să se poată concentra pe noua echipă, inclusiv prin jocuri de pregătire. Nu văd un dezavantaj dar stresul emoţional al aşteptării verdictelor a făcut mai dificilă această perioadă.
Rep: Totuşi, au disputat deja opt jocuri de pregătire, un număr relativ suficient pentru o perioadă precompetiţională şi sunt nevoiţi să mai umple şi săptămânile viitoare cu meciuri de verificare. Nu va trena pregătirea, nu vor ajunge să <explodeze> să zicem aşa, în aşteptarea startului?
J.I.: Nu cred că se supraîncarcă iar unii dintre cei rămaşi nici nu au prea avut oportunitatea să joace, pe când în schimb vor câştiga conştiinţa titularizării, ceea ce le oferă o motivaţie în plus. Totul este însă destul de relativ, raportat la circumstanţele actuale.
Rep: Care opinaţi că sunt principalele impedimente în conjunctura actuală, legat de debutul echipei?
J.I.: În primul rând faptul că echipa nu se va putea stabili decât în ultima săptămână, fiind imposibil de crezut că nu vor mai avea loc cedări de jucători, ceea ce ar putea implica aducerea în ultima clipă a unor tineri de la echipa a doua sau chiar de la juniori. Faptul că nu se va putea contura o echipă este un principal impediment al etapei de pregătire. Al doilea, legat de faptul că se schimbă antrenorul la mijlocul perioadei de pregătire, iar cel care va fi investit va schimba dozajul, compoziţia pregătirii, va veni probabil cu altceva – mai tare, mai puţin în antrenamente, ceea ce ar putea implicit modifica forma sportivă a componenţilor lotului. Dar dacă este inteligent, noul antrenor va prelua tot ceea ce a făcut Uhrin jr. şi va continua pregătirea specifică. Întrebarea este dacă va fi noul antrenor în măsură să poarte o campanie de repromovare a echipei. Ideală ar fi investirea unui antrenor care promovează echipe, specializat pe lupta promovării, specialitate pe care nu o are orice antrenor. Nu ştiu dacă Poli se va orienta spre un anumit tip de antrenor, ori alesul va fi să spunem aşa programat pentru promovare. Ceea ce se întrevede, cel puţin conform informaţiilor din ultima săptămână, se anunţă un antrenor debutant dinafara Timişoarei, un debutant absolut, în condiţiile în care oraşul şi zona noastră dispun de antrenori net superiori din punct de vedere profesional, al experienţei competiţionale şi totodată corelaţi spiritului fotbalistic al Timişoarei. Dacă nu s-ar investi un antrenor localnic, s-ar aduce un puternic afront oraşului, pe când altfel tocmai aceasta ar putea să fie consolarea, că timişorenii vor avea un antrenor de-al locului. Investirea unui antrenor din alte părţi în conjunctura actuală ar putea lăsa senzaţia că se doreşte izolarea echipei de oraş.
Rep: Vă referiţi probabil la vehicularea numelui lui Edy Iordănescu.
J.I.: Abia de o săptămână am aflat că băiatul lui Anghel Iordănescu este un antrenor principal, tot respectul pentru tatăl său şi pentru cariera sa, cât şi pentru fiu, care s-a dovedit un secund devotat la Steaua, dar care n-a antrenat niciodată ca principal. Alegerea sa ar fi un loz în plic iar în plan psihologic Timişoara îl va primi cu reticenţă.
Rep: Aţi mai fost contactat sau consultat în ultima vreme de conducerea clubului, pentru expertiza Dumneavoastră?
J.I.: Nu. M-am retras acum trei ani, când am simţit despre ce este vorba.
Rep: Credeţi că îl vor consulta în schimb în conjunctura actuală şi când este vorba de alegerea unui antrenor pe Emeric Dembroschi, la experienţa Dumnealui în fotbal şi la club, fiind totuşi încă la Poli?
J.I.: S-ar putea să-l consulte dar la modul superficial şi să ia aminte la opiniile sale doar în măsura în care părerile lor coincid. Este un vector de imagine care îl face prezent în club, dar din păcate nu-l folosesc pe măsura experienţei şi capacităţii sale remarcabile.
Rep: Dacă aţi fi Dumneavoastră pus în situaţia să optaţi acum pentru un antrenor, pe cine l-aţi alege?
J.I.: Plecând de la premiza că n-ar mai fi bani pentru numirea unui antrenor consacrat iar un localnic ar constitui realmente singura soluţie, m-aş gândi în primul rând la Cosmin Contra, un om de valoare, care chiar dacă a debutat brusc, a dat dovadă încă din start de vocaţie. Dar Cosmin este o personalitate puternică şi care nu ascultă, cu ghilimelele de rigoare. Un al doilea, cu experienţa campaniilor de promovare, este Aurel Şunda, care este un luptător pentru afirmarea unei echipe în promovarea ei. Ar fi răspuns pozitiv şi Alexandru Pelici, dacă ar fi contactat. Unul foarte bun este şi Remus Steop. Unul bun, capabil de performanţă, este şi Florin Bugar, şi probabil că antrenori din cadrul Centrului de copii şi juniori ar putea conduce echipa în situaţia actuală, şi mă gândesc la Cristian Contescu, ori să fie promovaţi foştii secunzi ai lui Dusan Uhrin jr.
Rep: Referindu-ne la circumstanţele actuale, credeţi că mirajul postului ar mai fi la fel de mare pentru aceşti antrenori, de exemplu în cazul lui Săndel Pelici, care tocmai a debutat în Liga 1 cu Voinţa, chiar dacă o asemenea preluare le-ar atrage automat un val de simpatie din partea publicului, un capital serios din start?
J.I.: Da, pentru că mirajul Politehnicii e ca al Stelei… Nu vezi cum se aruncă toţi la ofertele lui Becali, fie şi pentru câteva etape!? E sindromul fluturelui la lampă, toţi vor să se înobileze printr-o echipă mare, iar tehnicienii localnici sunt fără îndoială atraşi de Poli, pentru care simpatia e generală, e un club de mare importanţă pentru oraş şi Banat. Sunt convins că mulţi ar renunţa chiar la Liga 1 pentru a o antrena pe Poli fie şi în circumstanţele actuale.
Rep: Nu credeţi că alegându-l atât de curând după demiterea sa pe Contra ar fi nevoiţi să-şi recunoască decizia eronată luată intempestiv?
J.I:: N-are nimeni nici un fel de greaţă în ziua de azi în a-şi depăşi deciziile luate dar nu din cauza asta nu-l vor lua. Cosmin s-a dovedit deja a fi un antrenor care îşi asumă singur responsabilităţile tehnice legate de echipă şi în plus are tentaţia unui discurs destul de penetrant.
Rep: Cum caracterizaţi activitatea lui Dusan Uhrin jr. în această jumătate de an la club?
J.I:: N-a putut continua pe linia începută de Petrovic şi menţinută de Contra, ci a avut unele fluctuaţii, iar păstrând multe elemente concepţionale implementate de antrenorul sârb şi-a adus şi propria viziune tactică dar care nu prea mergea implantată din mers. În plus n-a avut inspiraţie şi viziune asupra capacităţii jucătorilor şi a ratat derbyuri strategice, în ceea ce priveşte formaţia aliniată şi tactica adoptată la Vaslui şi Galaţi.
Rep: Dumnealui şi-a luat astăzi rămas bun încurajându-ne că promovarea poate fi realizată încă din primul an dar în condiţiile unei cât mai rapide stabilizări a lotului…
J.I.: Este ideea de la care am pornit în discuţia noastră, da, a spus un lucru de bun simţ şi logic, căci e imposibilă atacarea unei promovări fără conturarea clară din timp a unui lot stabil. Trebuie grăbită restabilirea unui echilibru în sânul clubului.
Rep: Dar – cum spuneaţi – este de aşteptat ca şi alţi jucători să mai fie cedaţi, şi se vehiculează inclusiv numele lui Srdjan Luchin, crescut în pepiniera locală, şi încă tocmai la Dinamo, ceea ce nu constituie deloc un transfer oarecare, dacă într-adevăr se va perfecta.
J.I.: Lumea s-a imunizat până şi la aşa ceva, s-a obişnuit cu exodul spre Dinamo şi, pierzându-l în detrimentul Timişoarei, se va consola şi cu o asemenea pierdere, pentru că în ultimii ani asperităţile şi rivalitatea între cele două s-au cam atenuat. Bucureştiul n-ar trebui însă alimentat cu jucătorii noştri, pentru că, întărindu-le, ne creem adversari în perspectivă, la reîntâlnirea în Liga 1, cu cluburi care de-a lungul a 50 ani au lovit Timişoara.
Rep: Atingând acest aspect şi gândindu-ne că Alexa şi Burcă au câştigat deja la pas cu Rapid iar Bourceanu şi Nikolic tocmai au fost captaţi tot de Bucureşti, care se alimentează în aceste zile şi din Craiova, să fie oare doar o simplă coincidenţă lovirea lui Poli şi a Universităţii cât şi magnetizarea jucătorilor lor spre capitală, când cluburile de-acolo păreau a fi ajuns în impas, în pană de soluţii viabile?
J.I.: Ele sunt beneficiarele întâmplărilor nefericite ale Timişoarei şi Craiovei, pe care de fapt Piţurcă a terminat-o, contrar aparenţelor generale. Mititelu a fost până la un moment dat un factor coagulant la Universitatea, a menţinut lotul de jucători în nişte momente cheie, dificile, n-a vândut, şi se vede acum că a închegat un lot de valoare, pentru că se bate lumea pe acei jucători. Neinspiraţia lui a ţinut de alegerea antrenorilor echipei, culminând cu numirea lui Victor Piţurcă, unul care a solicitat aberant 5 milioane pentru clauza de eliberare, ceva nemaiauzit, naivitate ce-l costă.
Rep: Ajungând la conducătorii altora, cum i-am putea caracteriza, cu bune şi rele, pe cei de la Poli?
J.I.: Începând cu cele bune, conducerea a construit un club puternic, inclusiv cu un centru de copii şi juniori puternic, pe care l-am creat împreună cu Viorel Vişan, şi pe care domnul Chivorchian l-a preluat la cheie, un centru de copii şi juniori care acum 2 ani a început să producă. S-a creat o echipă a doua, un lot bogat la echipa mare, care a permis înlocuiri, paşi care se impuneau. Ceea ce nu mi-a plăcut a fost aducerea a prea mulţi, mulţi prea mulţi străini şi chiar jucători autohtoni, şi mai ales nevăzuţi, neurmăriţi în repetate rânduri în prealabil, ci doar pe baza unor recomandări ori înregistrări pe DVD, pe sume foarte mari, care au îngropat clubul în datorii. Cum a fost posibil să se achite un milion pe Florin Sandu, pe Cojocnean, pe Brezinski, nenumăraţi jucători care după una, două, 3 luni se dovedeau a fi incompatibili necesarului lotului!? Sumele imense risipite pe nevăzuţi, iată o eroare managerială, toate aceste transferuri deranjând omogenitatea echipei, care a fost cel puţin întârziată cu acest du-te – vino înspre şi dinspre Timişoara. A existat o eroare de selecţie şi s-au cheltuit bani buni şi atunci când au fost aduşi, şi pe parcurs, şi mai trebuie încă să plătească…
Rep: Du-te vino întreţinut în oarecare măsură şi în privinţa antrenorilor. De ce această nerăbdare şi instabilitate!?
J.I.: Mai mult, s-au operat schimbări în momente culminante, de apogeu, înaintea unor finaluri de campionat sau cupă, ori între tur şi retur, de o manieră precipitată, şi dau câteva exemple. Balint înainte de o finală, Uhrin când se afla în frunte, la finele turului, Contra la fel, în toamna trecută, când era aproape de locul întâi. Unele înlocuiri, dacă nu se făceau, e posibil să se fi câştigat un trofeu major.
Rep: Dacă aţi mai fi totuşi solicitat, v-aţi întoarce la club?
J.I.: Da, sigur că da! Desigur, depinde cine mă solicită şi în ce rol.
Rep: Tot Dumnealor ar fi, continuând la cârma clubului, cu Gheorghe Chivorchian propus de Marian Iancu în a-i prelua postura de preşedinte al Consiliului de Administraţie.
J.I.: Menţinerea lor se justifică, căci este de datoria lor să readucă gruparea timişoreană în prima ligă, unde neîndoielnic îi este locul. Eficacitatea abordării lor depinde însă esenţial de lotul ce va rămâne la club, prin menţinerea cât mai multor jucători din formula încă existentă, căci de achiziţii nu poate fi vorba, şi de antrenorul pe care-l vor numi. Nici măcar bugetul pe care-l vor avea nu va fi de asemenea însemnătate ca factorii pe care i-am amintit. Se întrevede însă pierderea sprijinului factorilor de decizie locali şi judeţeni, ceea ce ar fi păcat.
Rep: Cum aţi caracteriza implicarea acestora în ultimă lună pentru clubul timişorean?
J.I.: Suntem imediat după explozie… Timişoara a dus lipsă întotdeauna de conducători care să se implice direct în probleme de mare performanţă sportivă, iar în Consiliul de Administraţie din ultimii 5-6 ani aproape că n-a existat un timişorean, ceea ce nu este corect. Oraşul aştepta un investitor dar toţi ar trebui să ştie că au venit într-o vatră de fotbal veche de 90 de ani, şi chit că au investit, au avut şi de câştigat în plan imagistic şi personal, fiind o onoare să preiei un asemenea club de tradiţie şi cu mare priză la public, aşa încât aş spune că pe viitor, neapărat, şi indiferent cine şi cu cât va finanţa, trebuie să coopteze un reprezentant al Politehnicii, patron spiritual şi material al clubului. Se impune neapărat atragerea unuia sau a doi reprezentanţi ai Politehnicii, care sunt oameni capabili, inteligenţi. Însă nu numai din cauza celor dinafara Timişoarei, dar şi a noastră inşine, s-a ajuns în asemenea situaţii, pentru că aproape nimeni din Timişoara nu a dorit să se implice, iar factorii de decizie locali, paradoxal, deşi au finanţat activitatea clubului, n-au trimis oameni care să aibă măcar un cuvânt de spus sau drept de veto, ba chiar să ia o decizie. Iar acum s-au cam pierdut, au trecut în hibernare, inclusiv foşti jucători, pentru că în Timişoara fotbalistică poţi găsi oameni competenţi, iar unul ar fi tocmai Radu Suciu de exemplu.
În speranţa că nu sunt pierduţi pe vecie pentru Timişoara fotbalistică, nevoită şi datoare să-şi coaguleze forţele la greu, iar cum hibernarea este incompatibilă cu sezonul estival, putem liniştit sugera capacitarea tocmai unuia ca profesorul Ion V. Ionescu, antrenor exponenţial al zonei vestice a ţării şi nu numai şi tip de personalitate a lumii sportive pe care şi cluburi stabile din competiţii aşezate nu şi-ar permite luxul să îl risipească.
