Ionuț Popa (ACS Poli): ”Respect oamenii Ligii dar nu-i înțeleg. La fel cu comunicatul. ROAF spune de cele 48 de ore dar eu îți zic: organismul supus la un efort intens nu poate fi recuperat în 72 ore”

ACS Poli se pregătește de cea de-a treia deplasare din play-out, mult mai scurtă ca distanță de parcurs până la Drobeta Turnu Severin decât precedentele, în Moldova, dar mai ”ascuțită” prin prisma identității adversarului, Pandurii Târgu Jiu, aflat în luptă directă cu timișorenii pentru evitarea retrogradării.

Gruparea bănățeană se va deplasa spre malul Dunării în cursul acestei după-amiezi, în urma antrenamentului de la ora 12,30 și a prânzului. Până atunci, înaintea sesiunii de pregătire de astăzi, Ionuț Popa a vorbit de la ora 10,55 prin a remarca: ”Un nou joc după două zile libere, în sensul că atât avem între cele două meciuri. Un meci la o echipă, Pandurii, care n-a pierdut în play-out, iar așa cum se prezintă situația la noi, gazdele pleacă cu prima șansă.”

Popa a enumerat mai mulți jucători indisponibili. ”La 12 avem antrenament și voi vedea care este componența lotului ce face deplasarea și efectiv evaluarea unui prim 11. Avem accidentați, Doman, Șeroni, Poparadu, Fucek, Croitoru, Bocșan, Bărbuț, așa încât e foarte, foarte greu să pot spune lotul și echipa care va apărea. Cam toți dintre ei nu cred că pot juca, dar nu știu încă exact; când fac antrenamentul, vom vedea, dar în 95% din cazuri nu se poate. Croitoru și Poparadu au apărut ca noi accidentări după meciul acesta. Este efortul depus, numărul jocurilor… Am fost anunțat de unul dintre secunzi că și Poparadu, și Croitoru nu pot face deplasarea, dar trebuie să am o discuție și cu jucătorii, care vin astăzi la 12”.

Va reveni în schimb la jocul de vineri de la ora 17,30, primul din runda a V-a din play-out, croatul Soljic, care și-a ispășit etapa de suspendare.

În ceea ce privește programarea de care a avut parte ACS Poli săptămâna trecută și în cea în curs în Liga 1, Popa a repetat: ”Am mai spus-o, respect oamenii de la Ligă dar nu-i înțeleg. Respect comunicatul, că este unul oficial, dar la fel, nu-l înțeleg când spune că în 57 de zile am jucat 11, căci pe mine nu mă interesează acest aspect. Eu am explicat printr-un alt mesaj, și anume că de la meciul cu CFR, de Cupa României, sunt 9 zile în care am jucat 4 partide și jumătate, iar altele 3 jocuri. Aici e nedumerirea mea. Mesajul n-a fost înțeles! Teoria și practica se omoară”.

Ionuț Popa a mai evidențiat aspectul că ”ROAF spune într-adevăr de cele 48 de ore dar eu îți zic că organismul supus la un efort intens nu poate fi recuperat în 72 ore, și tu bagi meciuri la 48 de ore. Nu converg lucrurile, așa că trebuie să-mi spui concret de ce eu, fiind pe 3 fronturi, am 4 jocuri în 11 zile, și de ce alții au altfel. Am pus lucrurile normal și cu respect, fără a aduce injurii, ci de bun simț”.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: