Ivan:”Am rămas cu 17 şi 2 portari. Ei nu ştiu vinerea cine joacă”

„La 3 facem mâine antrenamentul, pentru a-i duce la meci. Mergem la toate şi automat intră copii de mingi”, anticipează şi un antrenor din pepiniera polistă duelul din 16-imile Cupei, Poli – Ceahlăul… Până în vară pe mâinile lui Octavian Benga, iar din 2 august în seama lui Roberto Ivan, una dintre puţinele grupe din cadrul pepinierei poliste ce au rămas structurate ca şi categorie de vârstă pe un singur an, 1997, a debutat sâmbătă în Campionatul Judeţean cu un 12-0 fără istoric în dauna Flacărei Făget, ex-fundaşul polist explicând că nu este neapărat interesat de rezultat şi punctând câteva aspecte despre activitatea în cadrul Centrului de copii şi juniori al violeţilor, care, ca o paranteză, aşteaptă un semnal să-şi strămute ca locaţie pentru antrenamente grupele „mici”, de copii, pe regenerata „Baza 2”, în incinta bazei sportive a UPT, ce-şi redeschide porţile odată cu 1 octombrie şi va avea parte inclusiv de terenuri de minifotbal, pretabile grupelor micuţilor.

Şi nu vorbim neapărat despre greutăţi binecunoscute sau remediate prin… peticire, gen „deocamdată am primit 10 mingi printr-un program de la FRF, cât despre echipament nou, de 4 ani n-au primit aceşti copii, astea sunt condiţiile”, ci abordăm şi subiecte mai mult sau mai puţin controversate. Inclusiv pe tema relaţiei şi apropierii părinte-antrenor, junior-antrenor… „Toată lumea spune că sunt blaturi în Liga 1, dar nimeni nu zice de fapt nimic concret, şi aşa şi cu vehiculatele şpăgi la antrenori. Atâta timp cât nu-s aia şi aia la club, nevoi curente, şi părinţii ajung să se implice mai mult decât este necesar. Relaţia trebuie să rămână una profesională dar totodată ceea ce-l aduce pe antrenor în preajma părintelui este că merge la şcoală să vadă notele, când se culcă, cum se alimentează, în ce condiţii trăieşte, lucruri pe care ni le recomandă tocmai Şcoala de Antrenori prin vocea lui Mircea Rădulescu, şi atunci ne întrebăm de ce apar aceste relaţii. În străinătate nu există aşa ceva, sunt acele Academii, copiii dorm acolo, e altceva, pe când la noi, ştim cu toţii…”

Roberto Ivan cu juniorii săi de ´97, învingători cu 12-0 în week-end


Stăm pe scaunele din preajma băncii de rezerve a terenului sintetic polist şi „Robi” îmi atrage atenţia că pe cealaltă parte a terenului este tocmai mentorul său fotbalistic. Să tot fi trecut vreo 30 de ani… „Uite-l acolo pe domnul Petre Spăriosu. Am început la vârsta de zece ani, în 1981. Pe-atunci ne antrenam în Fratelia. Iar în februarie ´82 participam deja la primul mare turneu de minifotbal, la Braşov, unde ne calificasem de la zonale. Am mers cu Emanoil Miţaru şi am luat cred locul 4”.

Anii aveau să treacă şi Ivan debuta în Divizia A pentru polişti, ca mijlocaş la închidere, în ziua aniversării a 20 de ani, pe 12 iunie 1991, tot… la Braşov, unde violeţii cedau cu 4-1 în antepenultima etapă şi încheiau finalmente pe locul 6. Au mai trecut două decenii de-atunci şi într-un moment delicat, în care Poli tocmai s-a trezit în liga a II-a, Ivan a revenit în pepiniera clubului care l-a lansat, întrebarea fiind care vlăstare din noile generaţii ar putea face pasul spre echipa mare cândva în cursul acestui deceniu…

„Pe-atunci am fost cooptat deja în 1987 în echipa mare, aveam atunci o bună echipă de tineret-speranţe la Poli…”, îşi aminteşte vechiul şi noul antrenor al generaţiei 1997. Vechiul, pentru că fostul fundaş polist a mai activat la această categorie de vârstă: „Când am preluat grupa, erau de la Cristi Vuculescu, iniţiatorul grupei, şi am găsit zece jucători, iar dintre cei 10, Stan şi Lupăştean se regăsesc şi la ora actuală. Timp de 6 luni am umblat prin oraş să completez grupa, din şcoală în şcoală, şi de la alte echipe, Ripensia, Electrica, Auto… Am încropit o grupă cu care am câştigat campionatul în primul an…” Aşadar, într-un fel, Ivan revine la matcă, după ce la vremea respectivă i-a antrenat pe băieţi un an. „După care am fost nevoit să renunţ, când mi s-a pus în vedere că nu pot şi la seniori la CFR şi la juniori la Poli… ar fi conflict de interese, aşa mi s-a spus. Le-am răspuns că dacă îmi dau un salar decent, rămân la Poli, ceea ce, bineînţeles, nu mi-au putut oferi, drept pentru care i-am lăsat grupa lui Tavi Benga”.

Cercul s-a închis, iar „Robi” e din nou cu cei de ´97, noutăţile de personal fiind şi în sânul lotului: „Clubul, în principiu, a renunţat pe motive disciplinare la Ioan Darius, apoi, după o lună de zile în care i-am urmărit şi încercat în teste fizice şi tehnice, am mai renunţat la Avădanei, Uşvat, Vuletici şi Gabriel Popa. Cel care a fost exclus avea probleme cu absenţele, repetenţa la şcoală. Am rămas cu un lot de 17 jucători plus doi portari, dintre care am mai lucrat şi în urmă cu 4-5 ani cu Bercuci, Miculaş, Lupăştean, Stan, Pârvulescu, Golda, Butură, Preda.”

Desigur, aceste nume nu ne zic momentan nimic, şi nici triumful înregistrat sâmbătă de la ora 11, în debutul din prima etapă, tocmai pe sintetic, cu Flacăra Făget, 12-0 (4-0), nu-i spune prea multe lui „Robi”, ca scor. „I-am folosit la start pe Bercuci – Miculaş, Lupăştean, Boltaşiu, Lazăr, Stan, Simionov, Pârvulescu, Sorescu, Vâlceanu, Golda”. „Robi” îi mai enumeră şi pe ceilalţi componenţi ai lotului, dintre care au mai intrat pe parcurs, şi anume portarul Rusu şi Nebunu, Jivcovici, Mărghitan, Preda, Radu, Butură, Iambor, dar subliniază foarte clar faptul că nici titularii n-au vreun statut bătut în cuie şi preferenţial, şi nici golgeterul din week-end, Sorescu, autor a 4 reuşite, nu e abonat de-acum la tricoul de primul 11. „Ei nu ştiu vinerea cine va juca, iar miercurea avem obligatoriu un meci şcoală, test. Am jucat şi miercurea trecută, tocmai în ideea să dau meciuri şi rezervelor, şi sunt aşa-zise rezerve care au ajuns titulari şi invers, iar echipa nu e bătută în cuie. I-am explicat de exemplu lui Sorescu, <vreau să te văd cum te pregăteşti săptămâna asta, mi-ai arătat că poţi, şi sper să nu cobori sub acest nivel>. Odată ce ating un anumit prag, n-au voie să mai coboare”.

Roberto Ivan, 40 ani, păşea la copiii lui Poli în urmă cu exact 3 decenii şi debuta în A în vara lui ´91, acum 20 de ani


„Robi” continuă: „Miercuri programăm obligatoriu un joc amical, pentru că vreau să le dau rezervelor posibilitatea de a juca, altfel se crează un decalaj. Am statistica, fiecare jucător cât a jucat, şi dintre meciurile acelea au făcut-o cel puţin o repriză, iar la trasul liniei toţi au jucat măcar 10 partide”. Referirea este la faptul că „într-o lună am făcut 13 partide amicale, pe UTA de exemplu i-am învins cu 6-0, pe Primavera Deva, un club particular, cu 5-1 şi 3-2, cu Electrica am jucat de două ori, cu ASU Poli…” A început deodată şi şcoala, şi Campionatul Judeţean, cu cele 11 etape sâmbăta, duminica băieţii fiind liberi iar de luni seara, de la 18, zilnic, până vinerea, antrenamente. Problema ar fi că dai piept, sezon de sezon, cu aceleaşi grupări locale, următoarea fiind, sâmbătă, FC 1869 Electrica, în deplasare, iar mai mult decât o rivalitate cu LPS Banatul nu poate exista, în condiţiile absenţei testelor tari, cu varii adversari, autohtoni sau internaţionali.

„Ştii ce e îmbucurător? Că mi-au dat sâmbătă gol din toate compartimentele… şi fundaşi, şi mijlocaşi, şi atacanţi, toţi. Ceea ce contează şi mă interesează este cum se exprimă ei în teren, mai presus decât rezultat, iar faptul că au ajuns la finalizare relevă că evoluează ca o echipă”, mai spune Ivan, sperând în câteva lucruri semnificative… „Probabil la iarnă vom efectua un cantonament şi un turneu bun de pregătire. Iar atâta timp cât aceste participări se fac pe banii părinţilor, nu am nimic de-a face cu locul ales sau alte aspecte, pentru a nu se interpreta, ştiind doar că grupa a mers pe vremuri în Serbia. Nu mă interesează, şi le-am explicat şi părinţilor, atâta să ştiu, copiii să-şi vadă de treabă şi să fie lăsaţi în pace”.

Ivan a mai explicat că la ora preluării prerogativelor la grupa de ´97, în 2 august, după ce în prealabil activase pentru câteva antrenamente la cea de 1995, „programul era oarecum prestabilit şi nu s-a mai putut organiza în această vară un cantonament, dat fiind că se înscrisese la competiţia Braşov Summer´s Cup, până la care mai era o săptămână. Aşa încât am efectuat un cantonament pe plan local, cu două antrenamente pe zi, cu accent fizic. Şi ne-am prezentat cu rezultate nesperate, în condiţiile în care ei s-au clasat pe locurile 14 sau 15 în anii trecuţi. Acum am prins semifinalele şi locul 4 la final”.

„A fost o experienţă foarte utilă nu doar pentru că am avut parte de o competiţie zilnică, şi cu două meciuri pe zi, ceea ce înseamnă o pregătire bună, dar şi pentru că au stat 24 din 24 cu mine, am avut ocazia să fim zi de zi în condiţii de turneu împreună, ceea ce m-a ajutat să-i văd şi înafara terenului, să văd cum stau cu disciplina, să văd ei de ei cum sunt prieteni – şi alte lucruri la care antrenorii sunt atenţi”, a spus Ivan pe marginea prezenţei cu băieţii de 14 ani sub Tâmpa.

„Pentru mine este foarte important să le ridic nivelul fizic, tehnic, tactic. Rezultatul din teren trebuie să fie o consecinţă a acestui nivel atins în pregătire. Mulţi dintre antrenori uită însă şi rezultatele devin primordiale, ceea ce, părerea mea, e o mare greşeală. Sunt cazuri cu echipe de juniori care au câştigat titluri naţionale şi n-au reuşit să dea jucători la prima echipă”, spune Roberto Ivan, reiterând ideea că un 12-0 în week-end a fost mai puţin relevant decât evoluţia în sine a juniorilor C.

Dar sunt antrenorii din pepinieră stimulaţi cum se cuvine pentru a modela acei viitori prim-divizionari, în funcţie de numărul promovărilor în echipa mare? Se ia oare în calcul o asemenea recompensare sau e măcar în discuţii, pe viitor? „Au încercat antrenorii Centrului, acum 4 ani, când am mai fost la Poli, să ridice problema, laolaltă… Mai precis la o întâlnire cu Ianovschi, care ne-a explicat ce-au făcut ei la Piteşti şi cum au stimulat antrenorii, cum i-au motivat dacă scot fotbalişti, şi anume că au fost premiaţi dacă au scos fotbalişti, nu dacă au luat titlul”, a reamintit Ivan o tentativă eşuată. Aşadar fără stimulente, şi, ca pentru un nou venit, sau revenit, nici salariul cel mai grozav. „Eu iau cel mai mic, deocamdată am venit cu sufletul deschis…”

Iar acest suflet deschis implică munca de zi cu zi, inclusiv „cu pregătire specifică, pe compartimente… Aştept şi definitivarea orarelor şcolare, să vedem cum ne împărţim mai bine, îi aduc şi lucrez individual cu ei, cu 2-3, specific pe post”, Roberto Ivan declarându-se mulţumit cu suprafaţa sintetică pe care tocmai îşi va începe şi antrenamentul de marţi, cu specificaţia că, în privinţa vârstei tinerilor, şi acest aspect e cam la limită: „E bun pentru grupele mici, pentru că la vârstă fragedă îşi formează tehnica, iar aceasta este o suprafaţă care le permite să deprindă corect. De la o anumită vârstă însă, ceea ce ţine de ligamente, articulaţii, sunt însă cam la limită, şi ce să fac, unde să mă duc!? Uite, pe iarbă face echipa a doua”, şi îmi arată către terenurile din spate.

Şi apropo de condiţii, dezechilibrul e destul de elocvent, cu urmările de rigoare… „Din păcate, în fotbalul nostru, 90% se pompează în fotbalul de seniori, şi 10% în Centrele de copii şi juniori… Şi atunci ne mirăm că nu vine nimic din urmă!? Păi ce să-ţi dea pepiniera în schimb dacă tu îi dai doar acele zece procente din buget!?”

Ivan, care nu îşi aminteşte cu cea mai mare plăcere de despărţirea de fotbalul practicat „în iarbă”, la ASU Poli, în alte vremuri violete mai delicate şi grele, la nivelul Diviziei C, „cu o echipă cu fraţii Rotariu, Guşatu, Vali Miculescu, Sorin Mihai, Frunză, în 2001, când am terminat pe locul 2, după Zlatna, care a promovat”, şi care pe parcursul acestor ultimi zece ani a navigat şi de la antrenamente la cârma Voinţei Timişoara, în D Timiş, până la timona lui FCM Târgu Mureş II, echipă secundă pe care a cârmit-o ca antrenor principal, din vara trecută, pe parcursul turului, a mai explicat că le-a făcut practic un serviciu juniorilor care s-ar fi regăsit la o adică doar la periferia lotului, cu şanse infime de a prinde prima echipă în cadrul grupei. „Îi primesc să facă antrenament dar să joace de exemplu la Electrica, la CSS, la Luceafărul, numai să joace, pentru că doar ceea ce-ţi aduce jocul oferă la urma urmei cadrul competitiv… Sunt convins că îmi vor mulţumi cei care nu ar prinde nici foaia de joc… Dacă nu ajung să joace în aceşti ani dar tot i-am ţine în cadrul grupei, la final, la absolvire, n-ar fi în cea mai fericită situaţie şi atunci poate părinţii s-ar mira de ce nu i se propune juniorului să i se facă un contract, şi ofertele ar fi  doar de la Şag şi Divizia D. M-ar întreba atunci pe mine, <păi la ce mi-ai ţinut copilul, dacă nu e talentat, să cheltuim o grămadă de bani cu el!? Trebuia să spui, nu e talentat>”.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− trei = 6

 


Alte articole legate de acest subiect: