Jocul Ghirodei devansat pe joi, Frontiera cere retragerea, mai multe meciuri omologate cu 3-0

Comisia de Disciplină de pe lângă AJF Timiş a avut de lucru pe seama mai multor meciuri de campionat dat și din faza județeană a Cupei României.

De la nivelul eșalonului șase, mai exact din Campionatul Municipal Timișoara, parvine știrea că gruparea Frontiera a depus o cerere către AJF Timiș pentru retragerea echipei din întrecerea Seriei a II-a, meciurile din programul ”grănicerilor” urmând a se omologa cu trei la zero pentru adversari.

De la nivelul ligii a patra, din Divizia D Timiș, de semnalat aspectul că meciul ACS Ghiroda – Cocoşul Orţişoara, din cadrul etapei a 26-a, imediat următoare, a fost devansat pentru joi 27 aprilie de la ora 17, pe terenul din cartierul Plopi.

În ceea ce privește deciziile luate de Comisia de Disciplină, meciul dintre AS Coşteiu și AS Bacova, din faza județeană Timiș a Cupei României, s-a omologat cu 0-3, pentru oaspeţi, întrucât gazdele nu au asigurat asistenţa medicală la această partidă, primind totodată și o penalitate de 100 de lei.

Cât despre jocul din cadrul etapei a XX-a din liga a V-a, programat între Tormac și Găvojdia, la care oaspeţii nu s-au prezentat şi nu au adus ”motivarea”, conform uzanțelor în asemenea cazuri, rezultatul a fost omologat cu 3-0 pentru gazde iar vizitatorii au fost sancţionați cu o penalitate de 150 de lei, urmând ca la a doua neprezentare să fie excluși din campionat.

Arbitrul Doru Banu nu a dat ”undă verde” jocului categoriei ”Promoţie” din etapa trecută a ligii a șasea județene, Meget Remetea Mare – AS Gelu, întrucât gazdele nu au asigurat asistenţa medicală şi nu au putut dovedi legitimitatea cadrului medical prezent la teren. Astfel, rezultatul meciului a fost omologat cu 0-3, pentru echipa din Gelu, iar gazdele s-au ales cu o amendă de 150 de lei.

În meciul din Seria a II-a dintre AS Jebel și Unirea Cerneteaz, încheiat cu scorul de 1-6, jucătorul Răzvan Ciobanu a fost eliminat în minutul 55 din tabăra gazdelor de arbitrul Alexandru Maxim, pentru lovirea unui adversar, faptă pentru care sportivul în culpă a fost suspendat pe 5 etape şi amendat cu 150 de lei.

Au mai fost totodată suspendaţi nu mai puțin de 12 jucători, pentru câte o etapă, dat fiind acumularea de cartonaşe galbene.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Judeţ, Municipiu, Promoţie și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: