Jocurile au fost făcute

Campionatul ligii întâi cu prelungirile lui mai mult sau mai puţin eficiente se apropie de sfârşit. Apare cel puţin bizar că toate echipele se plâng de programul încărcat, cu etape care se dispută din trei în trei zile. Toată problema este că echipele au cunoscut acest program de la începutul întrecerii şi nimeni nu a obiectat nimic.

Unii antrenori încearcă să explice rezultatele slabe ale echipelor lor punând pe seama programului impus. Un antrenor cu multă experienţă şi cu realizări notabile mi-a spus odată că cel mai eficient antrenament este jocul propriu-zis, aşa că nu înţeleg atâtea lamentări.

După cum am anticipat, FCSB s-a instalat pe primul loc şi mai mult ca sigur că va câştiga campionatul, ce-i drept, cu largul concurs al celorlalte competitoare din play-off. Unele echipe s-au zbătut să ajungă în play-off doar ca să le fie asigurată participarea într-o competiţie europeană, fără să se gândească vreun moment la lupta pentru titlu.

Lupta pentru supravieţuire este mult mai încrâncenată, cinci echipe luptând pentru a evita retrogradarea. Am spus cinci, deoarece consider că CSM Iaşi, Gaz Metan Mediaş şi CS Botoşani sunt scutite de emoţii. O realizare demnă de subliniat este victoria lui ACS Poli în faţa echipei Pandurii Tg. Jiu, chiar pe terenul acesteia. Rezultatele bune din ultima vreme le conferă încredere jucătorilor pentru partida cu ASA Tg. Mureş din etapa viitoare.

În liga secundă, primul loc este arvunit de Juventus Bucureşti fără alt contracandidat. Pentru celălalt loc promovabil direct şi pentru cel de baraj sunt angrenate patru echipe: Sepsi Sf. Gheorghe, FC Braşov, UTA BD şi Mioveni. Referitor la echipa arădeană, am constatat o oarecare scădere de formă şi o lipsă de încredere în forţele proprii. UTA Bătrâna Doamnă are ocazia să-şi arate valoarea reală în două partide importante: cu Sf. Gheorghe pe teren propriu şi cu Juventus la Bucureşti.

Regrete pentru ASU Politehnica, echipă frumoasă, care a avut acel parcurs fulminant, începând din liga a şasea şi ajungând în liga a doua. Aici lucrurile par mai complicate, deoarece echipa nu se regăseşte şi rezultatele nu sunt pe măsura aşteptărilor.

Cu un eşalon mai jos, respectiv în liga a treia seria a patra, nu mai puţin de cinci echipe se luptă pentru promovare: Galda de Jos, Sebiş, Reşiţa, Ripensia şi Deva. Fiecare echipă are şansa ei, ele făcându-şi calculele cu multă rigurozitate.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: